ICCJ. Decizia nr. 1597/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 574 din 16 iunie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația formulată de B.D.R. și B.E. împotriva dispoziției nr. 2626 din 16 martie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului București reținându-se că reclamanții nu au prezentat nici un act de proprietate asupra imobilului situat în București. Apelul declarat de reclamantul B.D.R. a fost respins prin decizia nr. 657 din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu aceeași motivare.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul B.D.R. susținând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 22 din Legea 10/2001.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 9525 din 18 noiembrie 2005 a admis recursul, a casat decizia și a trimis dosarul la aceeași curte de apel pentru evocarea fondului, reținându-se că, în sensul art. 22 din Legea 10/2001 prin acte doveditoare se înțeleg nu numai actele juridice translative de proprietate, ci orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau autorul acesteia la data preluării abuzive.
S-a mai reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin expropriere pe numele recurentului B.D.R. prin decretul nr. 98/1989, iar potrivit art. 221din Legea 10/2001, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ de preluare este presupusă că deținea imobilul sub nume de proprietar.
Recurentul a moștenit imobilul de la bunicul său N.D., în baza certificatului de moștenitor suplimentar nr. 751/1984 eliberat de fostul notariat de Stat Local al sectorului 4. La rândul său N.D. a moștenit imobilul de la mama sa, P.E. Conform certificatului de moștenitor nr. 426/1960 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului T. Vladimirescu, iar P.E. a primit o parte din imobil de la mama sa, S.T. în baza actului dotai autentificat sub nr. 1201/1902 la Judecătoria Ocolului IV București.
Recurentul a depus în recurs un înscris nou, respectiv actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 445 din 26 ianuarie 1887 de fostul Tribunal Ilfov prin care a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului al autoarei sale S.T.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul admiterii contestației, anulării dispoziției nr. 2626/2004 emisă de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții privind propunerea de acordare de despăgubiri și înaintare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
în rejudecare s-a efectuat o expertiză topo pentru identificarea terenului care a concluzionat că imobilul este afectat de detalii de sistematizare.
Având în vedere aceste concluzii instanța de apel a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4), (5) și (7) precum și cele ale art. 26 alin. (l) din Legea 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța a interpretat eronat prevederile art. 21-23 din Legea 10/2001 potrivit cărora actele doveditoare trebuiau depuse în termenul legal, în cursul derulării procedurii administrative.
Recursul nu este fondat.
Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării.
Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în speță, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamantul B.D.R. care a depus la filele nr. 13-14 ale dosarului de fond copiile certificatelor de moștenitor nr. 751/1984 și nr. 426/1960 din care rezultă că este descendentul autoarei S.T.
De asemenea, reclamantul a depus și copia titlului de proprietate al autoarei sale, la filele 7-9 ale dosarului de recurs din primul ciclu procesual, respectiv actul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1887. Chiar dacă nu s-ar fi depus acest înscris în cauză ar fi operat prezumția instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existența și întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. în cazul de față imobilul a fost preluat prin Decretul nr. 98/1989 de la reclamantul B.D.R.
în consecință, hotărârea pronunțată în cauză este legală, iar recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1894/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1932/2008. Civil → |
|---|
