ICCJ. Decizia nr. 1932/2008. Civil

Prin sentința civilă nr. 1659 din 27 noiembrie 2006, Tribunalul Botoșani a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Dorohoi, a anulat dispoziția nr. 346 din 11 mai 2006 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, reclamantei, pentru terenul în suprafață de 562 mp, situat în Dorohoi, județul Botoșani.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la data de 25 iunie 1973 a fost încheiată o convenție între C.F. și C.A., respectiv B.D. și B.V. privind înstrăinarea unui imobil (construcție și 2500 mp teren), situat în Dorohoi, iar prin sentința civilă nr. 3636 din 24 noiembrie 1998, Judecătoria Dorohoi a constatat că a avut loc vânzarea-cumpărarea imobilului și a dispus că hotărârea ține loc de act de vânzare-cumpărare.

B.D. a decedat la data de 5 ianuarie 1999. Succesiunea acestuia a fost culeasă de reclamantă care, în baza Legii nr. 10/2001, a notificat Prefectura Botoșani, solicitând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 580 mp, preluat abuziv de către stat.

Notificarea a fost trimisă Primăriei municipiului Dorohoi la data de 20 decembrie 2005, iar pârâta, prin dispoziția nr. 346 din 11 mai 2006, a respins-o motivat de faptul că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și nu a făcut dovada că până în anul 1998 a fost proprietara terenului.

Potrivit constatărilor expertului C.M., pe terenul în suprafață de 562 mp, din suprafața de 2500 mp cumpărată de reclamantă, se află blocul nr.12, și o alee de acces.

S-a mai reținut, că reclamanta nu a prezentat documente privind preluarea terenului în suprafață de 562 mp, însă, potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate imobile supuse prevederilor acestei legi cele preluate de stat fără titlu valabil.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 132 din 24 aprilie 2007, a respins apelul declarat de Primăria municipiului Dorohoi împotriva acestei sentințe, reținând că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei "nu este dată, în condițiile în care dispoziția contestată de către reclamantă a fost emisă de către Primăria municipiului Dorohoi". Excepția nu a fost invocată la instanța de fond, iar apelul a fost declarat de Primăria municipiului Dorohoi, în calitate de pârâtă.

S-a mai reținut că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a legii, deoarece prin sentința civilă nr. 3636 din 24 noiembrie 1998 a Judecătoriei Dorohoi s-a validat vânzarea-cumpărarea consemnată în înscrisul sub semnătură privată datat 25 iunie 1973.

Această hotărâre este opozabilă moștenitorilor defuncților vânzători și intrată în puterea lucrului judecat, iar obiecțiunile formulate de pârâtă privind amplasamentul exact al terenului ce a aparținut reclamantei corect au fost respinse, pentru că s-a invocat imposibilitatea identificării amplasamentului, fără să se indice erorile pe care expertul desemnat de instanță le-ar fi săvârșit.

în privința preluării terenului, față de susținerea reclamantei că s-a făcut fără titlu, pârâta era ținută să facă dovada contrară, iar împrejurarea că reclamanta a fost înscrisă în evidențele primăriei cu o suprafață de teren mai mică decât cea indicată în acțiune este lipsită de relevanță.

împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria municipiului Dorohoi care, invocând art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., a arătat motivele pentru care a criticat în apel sentința primei instanțe și a susținut că nu există documente certe, anterioare anului 1989, care să facă dovada dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 2500 mp, că, în lipsa actului de trecere la stat și a unei schițe orientative a actului de vânzare-cumpărare, expertul nu putea să determine cu certitudine faptul că pe suprafața de teren proprietatea reclamantei este construit un bloc de locuințe și că instanțele de fond și apel au respins cererea ca expertul să arate modalitatea de identificare cu precizie a vechiului amplasament.

S-a mai arătat, că nu s-a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a primăriei și a susținut recurenta că primăria nu are calitate procesuală, deoarece, conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, modificată și completată prin Legea nr. 286/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar art. 91 din lege prevede că primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Recurenta a mai susținut că excepția lipsei calității procesuale pasive trebuia pusă în discuție din oficiu și că municipiul Dorohoi avea de drept calitate procesuală, iar întâmpinarea și toate actele de procedură au fost făcute în numele municipiului.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a cerut să se respingă recursul.

Recursul este întemeiat.

Recurenta a invocat și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text.

Sentința tribunalului și decizia atacată au fost date cu nesocotirea prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Potrivit actelor depuse la dosar, intimata-reclamantă a notificat în termenul legal Prefectura județului Botoșani care, după modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, cu adresa nr. 16277/2700/2132/2005-12-20, a transmis notificarea Primăriei municipiului Dorohoi.

Dispoziția prin care s-a soluționat notificarea a fost emisă la data de 11 mai 2006, acțiunea a fost înregistrată la tribunal la data de 26 mai 2006, iar reclamanta a precizat că formulează plângere împotriva dispoziției de respingere emisă de Primarul municipiului Dorohoi "înregistrată la nr. 346 din 11 mai 2006".

Acțiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului Dorohoi, iar la data de 26 mai 2006 când s-a înregistrat cererea, primăria nu avea calitate de entitate obligată să soluționeze notificarea.

în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege, însă, textul modificat prin Legea nr. 247/2005, devenit art. 21 alin. (3), nu-i mai conferă această calitate.

Articolul 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispune "în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București ori, după caz, a președintelui Consiliului Județean".

Deși dispoziția contestată a fost emisă, conform textului citat, de Primarul municipiului Dorohoi ca reprezentant al municipiului Dorohoi, greșit s-a reținut prin decizia atacată că Primăria municipiului Dorohoi are calitate procesuală pasivă, pentru că aceasta a emis dispoziția.

în dispoziție există precizarea "Primarul municipiului Dorohoi dispune", pe dispoziție este aplicată ștampila "JUDEȚUL BOTOȘANI, MUNICIPIUL DOROHOI, PRIMAR", iar la tribunal actele de procedură au fost îndeplinite în numele municipiului Dorohoi.

La fila 66 din dosarul tribunalului se află delegația dată consilierului juridic pentru a asigura reprezentarea municipiului Dorohoi, întâmpinarea aflată la fila 67 dosar este formulată de municipiul Dorohoi, iar obiecțiunile la raportul de expertiză, de asemenea, au fost formulate de municipiul Dorohoi.

Față de faptul că recurenta nu are calitate de entitate obligată să soluționeze notificarea, greșit tribunalul, soluționând pricina în contradictoriu cu aceasta, a obligat-o să emită o nouă dispoziție.

Soluția pronunțată de tribunal, precum și decizia atacată, prin care s-a păstrat sentința apelată, sunt date cu aplicarea greșită a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece fiind contestată dispoziția emisă de primar fără ca Primăria municipiului Dorohoi să fie chemată în judecată prin acțiune, pricina trebuia soluționată în contradictoriu cu entitatea prevăzută de acest text și nu cu recurenta, care nu are calitate de entitate obligată să soluționeze notificarea.

Pentru considerentele expuse, fără a se analiza celelalte critici formulate de recurentă, recursul declarat de Primăria municipiului Dorohoi a fost admis, au fost casate ambele hotărâri pronunțate în cauză și s-a trimis pricina, spre rejudecare, la prima instanță.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1932/2008. Civil