ICCJ. Decizia nr. 249/2008. Civil
| Comentarii |
|
1.) Prin cererea înregistrată sub nr. 1900 la data de 11 mai 2002 la Tribunalul Giurgiu, reclamanta U.L.R. a chemat în judecată pe pârâta S.N.P.P. SA București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 6 din 26 aprilie 2002 emisă de directorul general al pârâtei, ca nelegală și netemeinică și, totodată, aceasta să fie obligată să-i restituie în natură imobilul compus din teren în vatra satului la nr. 1320, orașul Bolintin Vale, iar în măsura în care acest lucru nu este posibil să fie despăgubită în mod corespunzător prin echivalent bănesc.
în drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Cererea a fost completată cu obligarea pârâtei la plata de daune pentru lipsa de folosință a imobilului pe perioada de preluare abuzivă și fără temei legal, respectiv fără titlu valabil, suma la care urmează să fie obligată pârâta fiind de 850.000 dolari SUA echivalent în lei la cursul de vânzare al BNR din ziua plății sumei.
2.) Prin sentința civilă nr. 783 din 21 octombrie 2002 Tribunalul Giurgiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
3.) Prin sentința civilă nr. 214 din 4 martie 2004 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că terenul solicitat de reclamantă a făcut deja obiectul unei restituiri și, în plus, nu este același cu cel deținut de pârâtă, astfel cum rezultă din expertiza tehnică întocmită în cauză, iar în ceea ce privește cererea privind restituirea construcțiilor, deși în registrul agricol sunt mențiuni cu privire la construcțiile deținute de autorul reclamantei, reclamanta nu a făcut dovada existenței acestora în posesia pârâtei și nici a valorii acestora.
4.) împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta U.L.R. criticând-o pentru nelegalitate în sensul că s-a reținut greșit că autorului reclamantei i s-ar fi atribuit teren în compensație pentru cel expropriat abuziv prin Decretul nr. 1988/1967 și faptul că nu s-a administrat proba cu expertiza în construcții.
Prin decizia civilă nr. 469/A din 2 iunie 2004 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținându-se că autorul reclamantei D.G. a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri în baza Legii nr. 18/1991 eliberându-se titlul de proprietate nr. 73514/1999 de către Comisia de fond funciar a jud. Giurgiu, apelanta nefiind îndreptățită a pretinde alte terenuri în afara celor deja restituite autorului ei.
5.) în contra deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, că în mod greșit instanța a reținut că în litigiul dedus judecății este vorba de un teren agricol pentru care a solicitat despăgubiri, în realitate terenul din titlul de proprietate nefiind același cu cel revendicat.
în ce privește construcțiile, autorul reclamantei a deținut în proprietate în intravilanul comunei o casă de locuit, un grajd și o magazie-pătul, ce au fost demolate de pârâtă, aceasta deținând terenul pe care se aflau aceste construcții în 1967.
înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 4077 din 17 mai 2005, prin care a admis recursul mai sus arătat, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel pentru considerentele care succed:
Problema de fapt, de care depinde caracterizarea în drept a raporturilor dintre părți și justa soluționare a pricinii este aceea dacă imobilul respectiv, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 1088/1967 și administrat de intimata S.N.P. P. SA, după cum rezultă din raportul de expertiză, este unul și același cu terenul din titlul de proprietate nr. 73514/1999 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, jud. Giurgiu, astfel cum a reținut instanța că în litigiul dedus judecății este vorba de un teren agricol solicitat de reclamantă în temeiul Legii nr. 18/1991.
Probele administrate în cauză nu elucidează această chestiune de fapt, iar actele prezentate nu conțin suficiente mențiuni care să conducă la stabilirea condițiilor în care s-a atribuit imobilul.
Pentru lămurirea acestei stări de fapt, rejudecarea litigiului de către instanța de apel este necesară.
Cu acest prilej, instanța de trimitere urmează să-i ceară reclamantei explicațiile și precizările necesare cu privire la terenul revendicat. De asemenea să oblige părțile să depună la dosar actele întocmite în legătură cu atribuirea imobilului, precum și dacă este cazul să dispună administrarea oricărei probe ce se impune pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt.
Instanța este datoare să cerceteze și situația construcțiilor pe care nu a lămurit-o și să dispună în acest sens o expertiză pe care reclamanta a cerut-o, dar nu i-a fost încuviințată.
Numai după completarea materialului și pe baza unei atente analize instanța de trimitere va fi în măsură să constate condițiile în care s-a realizat atribuirea altui imobil către fostul proprietar, dacă este unul și același teren, dacă reclamanta are sau nu calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, stabilind deci, pe cale de consecință, îndreptățirea acestuia la acțiunea care formează obiectul pricinii de față.
6.) Rejudecând cauza după completarea probatoriului constând în refacerea expertizei topometrice, o nouă expertiză topometrică și o expertiză în construcții, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat decizia civilă nr. 68 A din 9 mai 2007, prin care a admis apelul declarat de contestatoarea U.L.R. și a schimbat în tot sentința civilă nr. 214 din 4 martie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul că:
- a admis contestația introdusă de contestatoarea U.L.R. împotriva deciziei nr. 6 din 26 aprilie 2002 emisă de intimata S.N.P. P. SA;
- a anulat decizia contestată;
- a obligat pe intimată să acorde contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 1795 mp teren și pentru construcțiile demolate (casă de locuit, grajd, magazie-pătul) conform Registrului Agricol 1959-1963;
- a obligat pe intimată la plata de cheltuieli de judecată către contestatoare în sumă de 2100 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut cele în continuare redate:
Imobilul solicitat de contestatoare prin procedura Legii nr. 10/2001, compus din 2482 mp teren intravilan și construcții edificate pe acest teren, s-au aflat în patrimoniul autorului acesteia D.G., așa cum rezultă din extrasul Registrului Agricol pe anii 1959-1963, categoria curți construcții, într-o suprafață de 0,47 ha.
Potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată și a art. 22.1 lit. d) și e) din H.G. nr. 498/2003, reluată prin art. 23 lit. d) și e) din H.G. nr. 250/2007, dovada dreptului de proprietate pentru imobilele solicitate a fi restituite în baza Legii nr. 10/2001 se face și cu extrasul de pe registrul agricol, iar în cazul construcțiilor demolate cu orice act care descrie construcția demolată.
Prin urmare, contestatoarea a făcut dovada proprietății asupra acestui imobil.
Conform cu actele dosarului, imobilul în litigiu a fost preluat de către CAP, atribuit fostului proprietar ca lot de folosință (fila 6 dosar fond) și ulterior expropriat din patrimoniul CAP prin Decretul nr. 1088/1967 în favoarea Trustului de Extracție București sub îndrumarea și controlul Ministerului Petrolului, în prezent intimata P. SA.
Așa cum rezultă din extrasul din Registrul Agricol (fila 8 dosar fond), în anul 1974 construcțiile edificate pe teren nu se mai regăsesc înscrise, fiind demolate.
în prezent terenul se află parțial în posesia intimatei (1795 mp), fiind împrejmuit și ocupat de construcții edificate de intimată, iar restul de 697 mp se află în posesia unității administrativ-teritoriale ca domeniu public, așa cum s-a constatat prin raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză.
Deși intimata a susținut că terenul în litigiu a făcut obiectul de aplicare a Legii nr. 18/1991 și astfel, în baza art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu mai poate fi retrocedat ca efect al acestei legi speciale, în cauză nu a fost administrată nicio dovadă concludentă asupra unei astfel de împrejurări.
în acest sens, intimata a invocat o adresă a Primăriei Bolintin Vale nr. 4026 din 6 august 2001, prin care se afirmă că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren în baza Legii nr. 18/1991.
Din actele depuse de părți la dosarul cauzei, atât în primă instanță cât și în apel, rezultă că autorul reclamantei a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile extravilan și intravilan care existau în patrimoniul CAP la data apariției Legii nr. 18/1991 și că prin decizia civilă nr. 178 din 16 iunie 1994 a Tribunalului Giurgiu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 9,50 ha extravilan și 3000 mp intravilan cu care s-a înscris în CAP.
De asemenea prin titlul de proprietate nr. 73514 din 1999 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o serie de terenuri în suprafață totală de 9,8600 ha, însă, așa cum rezultă din concluziile unanime ale celor două rapoarte de expertiză, avându-se în vedere și decizia civilă menționată în acest sens, terenul în litigiu nu este inclus între cele descrise de titlul de proprietate nici pe vechiul amplasament și nici pe un alt amplasament. Terenul intravilan din titlul de proprietate de 1950 mp corespunde unui alt teren solicitat de autorul reclamantei, deținut în continuarea celui în litigiu.
Față de aceste împrejurări se constată că terenul în litigiu nu putea și nu a făcut obiectul reconstituirii în baza Legii nr. 18/1991, întrucât nu se afla în patrimoniul CAP la data intrării în vigoare a acestei legi, ci fusese expropriat în favoarea statului, intrând în administrarea unei societăți de stat. Prin urmare, P., în calitate de unitate deținătoare este obligată să aplice dispozițiile Legii nr. 10/2001, dat fiind că în cauză nu s-a dovedit că vreunul dintre loturile descrise în titlul de proprietate este echivalentul celui ce a făcut obiectul prezentei notificări, cu atât mai mult cu cât adresa Primăriei Bolintin Vale, de care se prevalează intimata, nu specifică în mod concret care este terenul atribuit în echivalent pentru cel în litigiu.
Așadar, contestatoarea și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire și nu există nicio dovadă că impedimentul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 10/2001 este aplicabil situației dedusă prezentei judecăți, dat fiind că imobilul în litigiu, prin natura lui, nu este susceptibil a fi atribuit în baza Legii nr. 18/1991 și nici nu figurează în titlul de proprietate emis în baza acestei legi în anul 1999.
Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că în posesia intimatei se află numai o suprafață de 1795 mp, teren ocupat în totalitate de construcții exploatate de societate, intimata va fi obligată să acorde măsuri reparatorii în echivalent, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată.
De asemenea, va fi obligată intimata să acorde măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcțiile ce erau edificate pe teren la momentul exproprierii și au fost demolate ulterior, urmând ca propunerea de despăgubiri să urmeze procedura reglementată de legea specială privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 247/2005.
Având în vedere faptul că măsurile reparatorii nu sunt prevăzute exclusiv în echivalent bănesc se va respinge cererea contestatoarei de a obliga intimata la plata contravalorii imobilului.
în fine este de reținut că, deși la instanța de fond contestatoarea a solicitat într-o cerere precizatoare contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, ea nu a criticat prin motivele de apel sau recurs respingerea acestui capăt de cerere, limitele devoluției în apel la judecarea după casare cu trimitere fiind date de critica concretă din cererea de apel și de indicațiile instanței de recurs cu privire la aspectele ce se impun a fi soluționate în această fază procesuală. în consecință nu se poate lua în considerare o astfel de cerere nici în stabilirea obiectivelor la raportul de expertiză, nici la soluționarea apelului și nici cererea de acordare a unor despăgubiri suplimentare și daune morale, ca fiind formulate pentru prima dată în apel.
7.) împotriva celei din urmă hotărâri părțile au declarat recurs.
Contestatoarea U.L.R. a cerut modificarea deciziei recurate în sensul obligării intimatei la plata de:
- despăgubiri materiale în sumă de 1.500.000 Euro reprezentând echivalentul imobilului confiscat abuziv și care nu este posibil a fi restituit în natură, calculat la valoarea actuală de circulație;
- despăgubiri în sumă de 850.000 lei, calculat de la data formulării cererii de restituire a imobilului și până la data soluționării recursului de față, ca urmare a nereconstituirii dreptului de proprietate în această perioadă;
daune morale în sumă de 650.000 Euro;
- daune cominatorii în numerar de 300 Euro pentru fiecare zi de întârziere de la data deciziei recurate și până la plata efectivă a despăgubirilor anterior enunțate;
- cheltuieli de judecată în sumă de 10.000 Euro.
Dezvoltând recursul, contestatoarea a indicat și analizat temeiurile de fapt și de drept care, în opinia sa, justificau despăgubirile pretinse și a calificat ca fiind nelegal refuzul instanței de apel de a-i acorda acele despăgubiri.
Intimata SC P. SA a criticat aceeași decizie în sensul că:
- instanța de apel a apreciat eronat concluziile raportului de expertiză topografică;
- greșit s-a statuat asupra dreptului contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ignorând faptul că dreptul de proprietate asupra terenului a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, iar amplasamentul intravilan al imobilului nu constituie condiție suficientă pentru a face obiectul Legii nr. 10/2001;
- erorile de mai sus sunt și consecința necercetării de către instanța de apel a tuturor probelor administrate;
- de asemenea, contravin concluziilor rapoartelor de expertiză topometrică constatările instanței de apel privind amplasamentul terenului de 1950 mp din titlul de proprietate nr. 73514/1999, precum și cel al terenului deținut de SC P. SA, care în realitate este extravilan și ocupat de sonde în exploatare;
- în fine, instanța de apel a hotărât contrar celor rezultate din rapoartele de expertiză și în privința momentului demolării construcțiilor, amplasamentul acestora și, deci, a greșit dispunând dezdăunarea contestatoarei și cu privire la construcțiile demolate.
încadrând criticile formulate în cazurile de recurs reglementate prin art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., intimata a cerut casarea deciziei atacate și păstrarea sentinței dată în primă instanță.
8.) Recursurile astfel motivate nu sunt întemeiate.
Odată cu modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanțele judecătorești investite să exercite controlul judiciar nu mai au competența de a stabili valoarea exprimată bănește a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de actul normativ de mai sus.
Aceasta pentru că, în cazul imobilelor expropriate al căror regim juridic este reglementat prin art. 11 din Legea nr. 10/2001 și care nu pot fi restituite în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv [alin. (8) al art. 11 din Legea nr. 10/2001].
în speță, contestatoarea nu a cerut măsura compensării, ci despăgubiri, astfel încât pe deplin corect instanța de apel a statuat că sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, anume Legea nr. 247/2005.
Or, potrivit art. 16 alin. (6)-(9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, determinarea cuantumului despăgubirilor are o procedură expresă și extrajudiciară, finalizată prin emiterea de titluri de despăgubire.
Celelalte pretenții bănești ale contestatoarei (daune materiale pentru lipsa folosinței, daune morale și cominatorii) nu pot face obiectul prezentului recurs pentru că instanța de apel a avut o investire limitată la rezolvarea cererilor contestatoarei referitoare la restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în litigiu și la măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate.
De altfel, corect instanța de apel a hotărât că nu poate cerceta asemenea cereri și pentru că ele nu au făcut obiectul recursului anterior, întrând în puterea lucrului judecat respingerea acestor cereri în primul ciclu procesual al acestei cauze.
Nu constituie motive de recurs, după abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., criticile din recursul SC P. SA referitoare la erorile de apreciere ale unor rapoarte de expertiză, la necercetarea unor probe administrate ori la existența unor contradicții între conținutul acelor probe și concluziile trase de instanța de apel.
Asemenea critici vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, și nu se încadrează nici în cazurile de recurs prevăzute la pct. 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de societatea recurentă, nici în celelalte motive de recurs reglementate de art. 304 C. proc. civ.
în raport cu toate cele astfel constatate și cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile de față au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 311/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 336/2008. Civil → |
|---|
