ICCJ. Decizia nr. 1694/2008. Civil

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, contestatoarea T.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Municipiul București prin primarul general și Consiliul General al municipiului București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a dispoziției nr. 5051 din 27 decembrie 2005 emisă în baza Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește respingerea restituirii în natură și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 267 mp situat în București; să se mențină dispoziția atacată în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată; să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 1324 din 13 iulie 1982 emisă de Consiliul popular al municipiului București în temeiul Decretului nr. 223/1974; să se constate că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil; să se constate că T.D. nu a pierdut niciun moment proprietatea imobilului, păstrându-și calitatea de proprietar și să se dispună obligarea la restituirea în natură a imobilului-teren.

în motivarea contestației, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului ce face obiectul notificării, care a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Decizia contestată este nelegală, întrucât ar fi trebuit să se dispună restituirea în natură a terenului liber și prin echivalent pentru construcția demolată.

Prin sentința civilă nr. 1405 din 2 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a, s-a admis, în parte, contestația formulată de contestatoarea T.D.; s-a modificat, în parte, decizia nr. 5051 din 27 decembrie 2005, în sensul că se vor propune măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 287 mp, situat în București, în loc de suprafața de 255 mp și se vor menține celelalte dispoziții; s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1234 din 13 iulie 1982 emisă în temeiul Decretul nr. 223/1974 și că imobilul situat în București, a fost preluat fără titlu valabil; că T.D. nu și-a pierdut calitatea de proprietar avută la data preluării și s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 241,80 mp, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 468/A din 5 iulie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta contestatoare T.D. și de apelantul intimat Municipiul București prin primarul general, reținând, în esență, următoarele:

în ceea ce privește apelul formulat de Municipiul București prin primarul general, s-a constatat că acesta a depus doar cererea de apel în termen legal, nu și motivele de apel, astfel că s-a făcut aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel s-a pronunțat, în fond, pe baza celor invocate în primă instanță.

S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, suprafața terenului situat în București, este de 287,00 mp; că suprafața stipulată în actul de vânzare-cumpărare este mai mare decât cea trecută în diverse acte ulterioare, iar diferențele pot să provină din cauza străzii inițiale.

în ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, s-a reținut că se impune acordarea acestora prin echivalent și nu restituirea în natură a imobilului, având în vedere că potrivit concluziilor raportului de expertiză terenul este inclus în parcul Izvor- Hașdeu; că parțial se suprapune peste o zonă de trotuar și o conductă subterană de alimentare cu apă, astfel că este afectat utilității publice, făcând parte din domeniul public al statului.

împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarea T.D. și pârâtul Municipiul București prin primarul general.

Prin recursul său, contestatoarea T.D. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

în dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că instanța de apel a reiterat motivarea primei instanțe, în sensul că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, terenul în litigiu este inclus în parcul Izvor-Hașdeu și parțial se suprapune peste o zonă de trotuar și o conductă subterană de alimentare cu apă, astfel că făcând parte din domeniul public al statului, chiar dacă suprafața de 241,80 mp, este liberă de construcții, nu se poate restitui în natură.

Se arată că argumentația instanței de apel, aceeași cu a primei instanțe, este fundamental greșită și a condus la o soluție nelegală prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

în speță, față de faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar contestatoarea nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar avută la data preluării, instanța de apel era obligată să facă aplicarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și să dispună restituirea în natură a terenului.

Se mai arată că, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind o dispoziție specială, de excepție, derogă de la regulile cu caracter general din lege, cum sunt cele ale art. 10, care nu sunt aplicabile în speță.

De asemenea, se arată că, instanța de apel a făcut anumite constatări subiective, fără suport probator, care au viciat soluția adoptată, în sensul că a reținut că terenul face parte din domeniul public al statului și că acesta nu se poate restitui în natură, fiind inclus în incinta parcului Izvor- Hașdeu.

Se concluzionează că, și în situația în care ar fi existat astfel de acte erau insuficiente, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că nu pot face parte din domeniul public sau privat bunurile preluate de către stat fără titlu valabil, iar instanța a constatat exact acest lucru, respectiv nevalabilitatea titlului statului, astfel că se impune restituirea în natură a imobilului-teren.

Prin recursul său, pârâtul Municipiul București prin primarul general a indicat ca temei legal al motivului de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestuia a arătat că potrivit actelor depuse la dosarul de notificare s-a identificat suprafața de 255 mp teren, situată în parcul Izvor -Hașdeu.

Față de Decretul de expropriere nr. 206/1987, anexa nr. 6, poz.60, în care imobilul figurează cu suprafața de 253 mp, precum și de istoricul rol fiscal în care se menționează suprafața de 260 mp, se arată că în mod corect s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.

Examinând recursurile în raport de criticile formulate, instanța constată următoarele:

Recurenta contestatoare T.D. critică decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, întrucât în speță sunt incidente prevederile art. 2 alin. (2) din același act normativ, potrivit căruia terenul fiind preluat de stat fără titlu valabil, aceasta nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar avută la data preluării și deci, se poate dispune restituirea terenului în natură.

De fapt, recurenta contestatoare este nemulțumită de măsura reparatorie ce i-a fost acordată prin hotărârea primei instanțe, menținută prin decizia recurată, respectiv prin echivalent pentru suprafața de 287 mp teren, situată în București.

Acest teren a fost preluat de stat, prin decizia nr. 1324 din 13 iulie 1982 emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, iar în prezent are afectațiunea de utilitate publică, întrucât parte din acesta este inclus în parcul Izvor-Hașdeu, iar parțial este ocupat de trotuar și subteran este afectat de o conductă de alimentare cu apă, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în primă instanță, filele 94-106 dosar fond, fără ca recurenta contestatoare să facă obiecțiuni la acest raport de expertiză.

Legea nr. 10/2001este o lege de reparație specială, reglementând regimul juridic al imobilelor preluate de stat abuziv, cu titlu valabil sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivită căruia, "persoanele a căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi", nu are caracter de normă specială față de prevederile art. 10 din același act normativ, deoarece art. 2 alin. (2) din lege este cuprins în Capitolul I Dispoziții generale din Legea nr. 10/2001, republicată, iar art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, este cuprins în Capitolul II, respectiv cel care reglementează restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referință reglementată de acest act normativ.

Textul nu prevede că toate imobilele preluate fără titlu valabil se restituie în natură, iar față de prevederea că persoanele la care se referă își exercită calitatea de proprietar avută la data preluării după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituie "conform prevederilor prezentei legi", notificarea se soluționează în raport de dispozițiile legii, inclusiv cele privind măsurile reparatorii ce pot fi acordate.

Or, așa cum s-a arătat mai sus, pe terenul în litigiu, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, se află amenajări de utilitate publică, în parte terenul fiind inclus în parcul Izvor- Hașdeu, în parte fiind afectat de trotuar, iar în subteran este amplasată o conductă de apă, astfel că legal au reținut instanțele de fond și apel că, în speță, terenul nu poate fi restituit în natură. Făcând aplicarea art. 10 alin. (2) teza ultimă, potrivit căruia, "pentru suprafața afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent", legal au dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamantă.

în ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general, în ședința publică din 13 martie 2008, instanța, din oficiu, a invocat nulitatea acestuia, în raport cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepție întemeiată pe următoarele considerente;

Potrivit art. 3021lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe de o parte, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, reclamantul a indicat ca motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără însă a formula critici care să se circumscrie acestui motiv de recurs, în raport de soluția pronunțată în apel, ceea ce este insuficient pentru exercitarea controlului judiciar în calea de atac a recursului.

Pe de altă parte, criticile așa cum au fost expuse mai sus, nu pot fi încadrate de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și cum nu s-au invocat de către părți sau de instanță, din oficiu, motive de ordine publică, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general este sancționat cu nulitatea, în condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de contestatoarea T.D. și, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1694/2008. Civil