ICCJ. Decizia nr. 190/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 716 din 1 iulie 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația formulată de reclamantul D.D.F. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București împotriva dispoziției nr. 3597 din 15 decembrie 2004 emisă de pârâtă.
în considerentele sentinței s-a reținut că prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 580 mp situat în București, expropriat în baza Decretului nr. 129/1989, formulată de petenții D.M., D.C., D.M., G.L., D.D.F. și S.L. cu motivarea că notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate și a calității de persoane îndreptățite.
Prin probele administrate în cauză reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi. înscrierea petenților ca moștenitori ai defuncților D.M. și D.Ș. în anexa la Decretul nr. 129/1989, la poziția 29, nu reprezintă o dovadă a dreptului de proprietate.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul D.D.F.
Prin decizia nr. 138 din 10 aprilie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecarea fondului la același tribunal, reținând că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. In speță, din Decretul nr. 129/1989 rezultă aspecte în dovada dreptului de proprietate pe care instanța de fond nu Ie-a analizat.
Rejudecând cauza pe fond, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1540 din 5 decembrie 2006 a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 3597 din 15 decembrie 2004 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție.
Instanța a reținut că în dovedirea dreptului de proprietate și a calității de moștenitor au fost depuse la dosar actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 9470 din 9 mai 1931 de Tribunalul Ilfov și mai multe certificate de moștenitor.
Prin actul de partaj voluntar din anul 1931, moștenitorii defunctului I.S., adică descendenții M.S. și A.C.D. au împărțit imobilul în litigiu.
în urma decesului numitei D.A. conform certificatului de moștenitor nr. 86/1964 emis de notariatul de Stat al Raionului Lenin, au fost declarați moștenitori soțul supraviețuitor C.D. și descendenții D.M., D.I., D.Ș. și A.L.. După decesul lui C.D., potrivit certificatului de moștenitor nr. 52 din 15 ianuarie 1968 emis de Notariatul de Stat al Raionului Lenin cei patru descendenți culeg toată moștenirea.
După decesul lui D.Ș. s-a emis certificatul de moștenitor nr. 197 din 22 iulie 1977 de către Notariatul de Stat al Sectorului 6 prin care cota de 1 din imobilul în litigiu este culeasă de frații săi D.M., D.I. și G.L.
De pe urma defunctului D.I. au rămas ca moștenitori soția D.G. și fiicele S.L. și D.M., conform certificatului de moștenitor nr. 418 din 30 aprilie 1986. După decesul soției supraviețuitoare D.G., la 2 noiembrie 1988, fiicele S.L. și D.M. culeg , în cote egale, succesiunea, conform certificatului de moștenitor nr. 1273 din 26 septembrie 1990 emis de Notariatul de Stat al sectorului 6.
Fiul D.M. a decedat la 12 mai 1987, iar moștenitorii acestuia sunt soția D.M. și cei doi fii D.D.F. și D.C., conform certificatului de moștenitor nr. 388/1988 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 5.
în concluzie, moștenitorii fostei proprietare, respectiv G.L., S.L., D.M., D.M., D.D.F. și D.C. au formulat notificarea în baza Legii 10/2001, dovedind cu înscrisurile depuse la dosar și arătate anterior, atât calitatea de proprietar a autorului cât și calitatea de moștenitori legali.
împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General susținând că actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită puteau fi depuse odată cu notificarea sau ulterior, conform dispozițiilor art. 23 din Legea 10/2001. în speță, reclamantul a depus aceste acte abia pe parcursul soluționării apelului, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere doar înscrisurile depuse la dosarul administrativ.
Prin decizia nr. 403 din 4 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-civilă, a respins ca nefondat apelul reținând că în situația în care în cursul procesului se depun acte noi, dispoziția contestată trebuie cenzurată și cu luarea în considerare a acestor acte, pentru o justă și echitabilă soluționare a cererii, în acord atât cu normele interne, cât și cu cele europene.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că actele doveditoare ale calității de moștenitor și ale dreptului de proprietate trebuiau depuse odată cu notificarea sau în termenul legal de maxim 18 luni de la data depunerii notificării.
Recursul nu este fondat.
Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării.
Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în speță, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamant care a depus la filele nr. 14-15 ale dosarului de apel, din primul ciclu procesual, copia actului de partaj voluntar autentificat la Tribunalul Ilfov sub nr. 9470 din 9 mai 1931, prin care autorii notificatorilor și-au partajat imobilul în litigiu. De asemenea, la filele 25-28, 144 și 145 ale dosarului de fond, tot din primul ciclu procesual, au fost depuse copiile certificatelor de moștenitor menționate în considerentele deciziei recurate, cu care s-a dovedit calitatea de descendenți a notificatorilor (fiică și nepoți de fii) față de proprietara inițială a imobilului. Ca atare, în mod corect, prin decizia atacată a fost păstrată sentința pronunțată în fond cu luarea în considerare a acestor înscrisuri.
Față de cele ce preced, recursul pârâtului se privește ca nefondat și a fost respins în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 197/2008. Civil → |
|---|
