ICCJ. Decizia nr. 183/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 680 din 22 septembrie 2006 Tribunalul Vâlcea a respins contestația formulată de reclamantele G.M. și V.F. împotriva dispoziției nr. 1180 din 27 aprilie 2006 privind restituirea terenului în suprafață de 250 mp situat în Râmnicu Vălcea, în sensul de a se restitui în natură și nu prin echivalent.
în motivarea sentinței s-a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de amenajări de utilitate publică, în sensul că a fost amenajat ca parc în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea.
împotriva sentinței au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea 10/2001.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 94 A din 12 martie 2007 a admis apelul, a schimbat sentința în sensul admiterii contestației, a anulat dispoziția nr. 1180/2006 și a dispus restituirea în natură a terenului de 143,63mp plus 94,71 mp, respectiv suprafețele S1+S2+S3 identificate prin schița anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 841/2002 al Tribunalului Vâlcea.
în considerentele deciziei s-a reținut că terenul în litigiu a fost expropriat în scopul construirii unui ansamblu de locuințe și inclus ulterior în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea potrivit HCL nr. 96/1999, având destinația de spațiu verde.
Din probele administrate în cauză s-a confirmat că scopul pentru care terenul a fost expropriat nu a fost atins, iar apelantele nu au primit despăgubiri, fiind aplicabilă, în acest caz, regula restituirii în natură a terenului, chiar dacă ulterior acesta a primit destinația de teren afectat de o amenajare publică.
Existența unui spațiu verde, ca amenajare de interes public, este în afara scopului pentru care imobilul a fost expropriat, astfel încât, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea 10/2001.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiului Râmnicu Vâlcea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- cu privire la restituirea în natură a terenului în litigiu înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat, irevocabil, prin decizia nr. 5584/2005, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 163 C. proc. civ.,
- terenul este inclus în domeniul public și nu poate fi restituit în natură, făcând parte din amenajarea de tip parc terasa Mircea cel Bătrân, înregistrată în inventarul domeniului public atestat prin H.G. nr. 1362/2001, pagina 81, poziția 887.
Recursul este fondat.
Din dosar a rezultat că între părți s-a mai purtat un litigiu cu privire la suprafața de 250 mp, ce a format obiectul dosarului nr. 9840/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit art 1201 este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.
în cauză există identitate de părți, există și identitate de obiect, în amândouă acțiunile cerându-se restituirea terenului în suprafață de 250 mp.
Diferit este, însă, cel de-al treilea element al puterii de lucru judecat, anume cauza, acțiunile având temeiuri de drept diferite. Dacă în primul litigiu reclamantele au revendicat terenul invocând dispozițiile art. 480 C. civ., în prezentul litigiu, reclamantele și-au întemeiat contestația pe dispozițiile Legii 10/2001.
Excepția autorității lucrului judecat operează numai în cazul în care există cumulativ tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., lipsa unui element comun în cauză, temeiul juridic, face ca excepția să nu poată fi invocată.
Analizând probele noi depuse pe parcursul soluționării recursului, respectiv seturile de fotografii și planul urbanistic zonal aprobat prin HCL nr. 100/1994, filele 28-37 ale dosarului, Curtea constată că se impune a se stabili exact amplasamentul terenului de 250 mp.
Această concluzie rezidă în faptul că, în motivarea recursului s-a afirmat că terenul în litigiu este inclus în domeniul public și face parte, ca spațiu verde, din amenajarea de tip parc terasa Mircea cel Bătrân. Conform planului urbanistic, respectiv schița de la fila 29 a dosarului, această amenajare ar fi situată în subzona 2, sectorul 2a.
Pe de altă parte, intimatele, în apărare, au susținut în cuprinsul notelor scrise că terenul este amplasat tot în subzona 2, dar în sectorul 2c (schița de la fila 29), în apropierea intersecției străzilor C. și M.B., nefiind inclus în domeniul public, iar potrivit planului urbanistic zonal, fila 32 a dosarului, sectorul 2c este rezervat edificării unui sediu bancar privat și a unor parcaje subterane pentru deservirea clienților băncii.
Aceste susțineri contradictorii referitoare la amplasamentul terenului nu pot conduce la o justă soluționare a cauzei, fiind necesar a se efectua o expertiză de specialitate pentru a se stabili exact zona în care se află terenul, avându-se în vedere și sectoarele delimitate prin planul urbanistic. De asemenea, este necesar a se administra probe din care să rezulte dacă planul urbanistic din anul 1994 a fost modificat, întrucât reprezentantul recurentului a învederat acest aspect în fața înaltei Curți fără a depune la dosar nici o dovadă.
Având în vedere considerentele expuse s-a impus admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, urmând ca instanța de trimitere să aibă în vedere toate aspectele semnalate în prezentele considerente.
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 150/2008. Civil → |
|---|
