ICCJ. Decizia nr. 254/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 10 februarie 2006, reclamanții I.I.V. și I.M.C. au chemat în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R. SA, ca reprezentantă a Statului Român, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze parțial hotărârea nr. 24 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul Local Vâlcelele, județul Călărași, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru suprafața de 565,85 mp teren arabil expropriată, să suspende transferul dreptului de proprietate asupra imobilului pe perioada de la data virării în contul reclamanților a sumei stabilite prin Hotărârea nr. 24/2005 și până la data soluționării definitive a litigiului, să efectueze calculul despăgubirilor în Euro și nu în dolari SUA, să stabilească termenul înăuntrul căruia urmează a se efectua plata și să o oblige pe pârâtă la despăgubiri nu numai pentru terenul expropriat ci și pentru cel ocupat efectiv de lucrările de construcții care se realizează în zonă, excedent suprafeței de 565,85 mp, precum și pentru prejudiciul cauzat de lipsa de folosință a terenului pe ultimii 3 ani.
Prin sentința civilă nr. 3009 din 12 decembrie 2006 Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte hotărârea nr. 24/2005 numai în ceea ce privește dispozițiile art. 2 privind cuantumul despăgubirilor, pe care le-a stabilit la nivelul sumei de 6856,18 RON (1952, 18 Euro) în loc de 565,85 dolari SUA, respingând totodată celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Terenul reclamanților a fost expropriat pentru utilitate publică, respectiv pentru construirea Autostrăzii Soarelui București-Constanța.
Reclamanții nu au contestat exproprierea și nici suprafața stabilită a fi expropriată, ci doar cuantumul despăgubirilor, stabilite fără a se avea în vedere procedura prevăzută de lege, prin negociere, și ținându-se seama de valoarea reală a terenului expropriat.
Tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității primului capăt de cerere invocată de pârâtă nu poate fi primită, deoarece liberul acces la justiție este garantat, iar faptul că legea nu ar prevedea formularea unui astfel de capăt de cerere nu poate fi invocat ca temei al respingerii cererii, deoarece ar însemna ca judecătorul să se facă vinovat de denegare de dreptate în sensul art. 3 C. civ.
în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, reclamanții au făcut dovada că acesta nu corespunde valorii reale a terenului.
Capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a fost respins cu motivarea că în cauză nu s-au produs probe în sensul că proprietarul a fost lipsit de folosința terenului.
Cererea privind stabilirea unui termen de plată a fost respins, deoarece acest termen este prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Prin decizia civilă nr. 448 din 21 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate atât de reclamanți, cât și de pârâtă împotriva sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că valoarea terenului a fost corect stabilită pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza judecății în primă instanță, că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 au fost corect interpretate și aplicate de către tribunal, legea stabilind clar că plata despăgubirilor urmează a se face la cererea solicitantului în termen de 30 de zile pe baza hotărârii definitive și irevocabile și că, în contra susținerilor, apelanților nu există nici un fel de contradicție între considerente și dispozitiv.
în ceea ce privește excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, aceasta a fost corect soluționată conform art. 21 din Constituția României și art. 3 C. civ.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenta reiterează excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, cu motivarea că hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 este un act unilateral, care poate fi revocat pentru motive temeinice conform art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a legii.
în opinia recurentei, reclamanții nu puteau solicita instanței constatarea nulității relative parțiale a deciziei, singurul aspect care putea fi contestat de reclamanți fiind cel referitor la cuantumul despăgubirilor.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (8) din Legea nr. 33/1994 sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru doar cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia.
în consecință, reclamanții urmau să timbreze primul capăt de cerere, care nu se încadrează în textul de lege menționat.
Recurenta consideră că despăgubirile acordate intimaților în baza raportului de expertiză nu au fost corect calculate, deoarece experții nu s-au raportat la momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor, 23 noiembrie 2005.
Hotărârea contestată a fost dată cu respectarea întocmai a legilor în vigoare și pe baza valorii de circulație a terenurilor agricole situate în extravilanul localităților Dragoș Vodă, Dor Mărunt și Vâlcelele în perioada 2005-2006; interesându-se la agențiile imobiliare din zonă pentru a afla valorile de circulație ale terenurilor pe anul în curs, recurentei i s-a confirmat punctul de vedere exprimat prin hotărârea contestată în sensul că valoarea unui hectar de teren este între 1000-1500 Euro.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea primului capăt de cerere ca inadmisibil și, în subsidiar, ca neîntemeiat, respingerea în totalitate a celorlalte capete de cerere și menținerea cuantumului despăgubirilor astfel cum a fost stabilit prin hotărârea nr. 24/2005.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente.
în speță, reclamanții au fost de acord cu exproprierea și ceea ce au contestat în instanță, solicitând anularea parțială a hotărârii emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a fost tocmai cuantumul despăgubirilor.
Prin urmare, excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere este vădit nefondată și a fost în mod corect respinsă de instanțele anterioare.
Fiind vorba de o cerere în materie de expropriere, în mod corect a fost considerată scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, neputându-se reține vreun motiv de nelegalitate a deciziei sub acest aspect.
în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, expertiza a avut în vedere valorile de piață ale terenurilor arabile din zona expropriată la data efectuării raportului, neexistând niciun temei pentru a se avea în vedere valorile practicate în anii anteriori.
în ceea ce privește modul în care au fost calculate despăgubirile și comparația cu valorile comunicate de agențiile imobiliare recurentei, recurenta nu a indicat niciun text de lege care să fi fost încălcat sau greșit aplicat; acestea sunt aspecte care țin de temeinicia hotărârii și nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia atacată și a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 267/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 194/2008. Civil → |
|---|
