ICCJ. Decizia nr. 2092/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2092
Dosar nr. 1073/57/200.
Şedinţa publică din 28 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 31 octombrie 2006 Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul C.T. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-i restrângă pârâtului exercitarea dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 30 mai 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, acord aprobat prin HG nr. 278/1994, astfel că în baza art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare trebuie să i se restrângă exerciţiul dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene.
Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1370 din 22 noiembrie 2006, a admis acţiunea şi a dispus restrângerea dreptului la libera circulaţie a pârâtului C.T .în toate statele membre ale Uniunii Europene, până la data de 31 decembrie 2006 şi pentru o perioadă de 1 an începând cu data pronunţării sentinţei, pe teritoriul Franţei.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 32/A din 22 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3377 din 26 aprilie 2007 a admis recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a casat Decizia nr. 32/A din 22 ianuarie 2007 şi a trimis cauza Curţii de Apel Alba Iulia în vederea rejudecării apelului.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 223/A din 12 iulie 2007 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 1370 din 22 noiembrie 2006 în sensul că a respins sesizarea Direcţiei Generale de Paşapoarte pentru restrângerea dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene pârâtului C.T.
Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că după 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, legea română trebuie să concorde cu norma comunitară şi că potrivit art. 27 din Directiva nr. 38/CE/2004 dreptul la libera circulaţie poate fi restricţionat pentru motive de ordine publică, de siguranţă naţională sau sănătate publică, motive ce nu au fost demonstrate în cauză.
Împotriva ultimei hotărâri pronunţate în cauză reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a declarat recursul de faţă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în motivarea căruia a arătat următoarele:
- dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 nu condiţionează instituirea restricţiei decât de returnarea prin acordul de readmisie nu şi de verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea, precum şi a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale protejate;
- autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi de a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare a autorităţilor franceze, ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională;
- măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din actul normativ menţionat se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern cât şi pe plan extern.
- dreptul la libera circulaţie nu este un drept absolut, ci este supus unei limitări legale, el trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea condiţiilor stabilite de art. 5 din Legea nr. 248/2005, în concordanţă cu documentele internaţionale la care România este parte;
- măsura returnării intimatului pârât dispusă de autorităţile franceze este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene, astfel că, fiind în culpă, pentru nerespectarea condiţiilor de călătorie în străinătate, intimatul pârât trebuie să suporte consecinţele faptelor sale, având în vedere că prin conduita sa a adus atingere imaginii şi intereselor României în raporturile sale cu statele Uniunii Europene;
- dispoziţiile art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu au o aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin nici un alt act normativ şi nu există nici un impediment legal ca aceste texte să nu fie aplicate şi după 1 ianuarie 2007.
- actul normativ menţionat este aplicabil şi după data aderării României la Uniunea Europeană iar instanţa nu a interpretat sistematic legea română prin raportare la obligaţiile care revin cetăţenilor români care părăsesc ţara, a căror nerespectare poate duce la îngrădirea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate în condiţiile Constituţiei, ale legii române speciale şi ale art. 2 alin. (4) al Protocolului nr. 4 adiţional la CEDO.
Recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 25 din Constituţie dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora (art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
Potrivit art. 53 din Constituţie exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Conform art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Din modul de redactare al textului cât şi din coroborarea sa cu dispoziţiile constituţionale amintite mai sus rezultă că măsura prevăzută de lege este facultativă şi nu obligatorie.
Dispunerea oricărei măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie trebuie luată numai cu respectarea principiului proporţionalităţii având ca temei de bază comportamentul persoanei în cauză.
Acest comportament trebuie să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societăţii.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă returnarea cetăţeanului român dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat un acord de readmisie nu este singura condiţie pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate.
Trebuie stabilit dacă cetăţeanul român a respectat obligaţiile impuse de Legea nr. 248/2005 pentru a circula în străinătate, mai ales aceia de a respecta legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România [art. 5 lit. b)].
De la 1 ianuarie 2007 România a devenit ţară membră a Uniunii Europene, cu statut de partener egal în drepturi şi obligaţii, cetăţenii români bucurându-se, printre altele, de libera circulaţie a forţei de muncă, de dreptul de a călători şi de a se stabili în orice stat membru al Uniunii.
Devenind cetăţeni ai Uniunii Europene cetăţenilor români li se aplică sistemul de norme şi reguli comunitare, respectiv acquis-ul comunitar.
Potrivit art. 27 din Directiva nr. 38/CE/2004 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor de familie ai acestora, în cadrul teritoriului statelor membre, acestea pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Este evident că după 1 ianuarie 2007 între dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care sunt aplicabile şi după această dată, şi prevederile Directivei nr. 38/CE/2004 există neconcordanţe care trebuie înlăturate de legiuitorul român.
Cum acest lucru nu a avut loc până în prezent în speţă sunt aplicabile prevederile art. 20 din Constituţie potrivit cărora dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
În aceste condiţii, începând cu 1 ianuarie 2007 măsura restrângerii exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, nu se poate dispune decât pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Cum în cazul în speţă recurenta reclamantă nu a dovedit astfel de motive nu se poate restrânge intimatului pârât după 1 ianuarie 2007 exerciţiul dreptului la liberă circulaţie în Franţa.
Ca atare, Decizia atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii recursul este nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 223 A din 12 iulie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2115/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2013/2008. Civil → |
|---|
