ICCJ. Decizia nr. 2111/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 19 februarie 2002, la Judecătoria Carei, reclamantele E.V.M. și H.M. au chemat în judecată C. Carei și Statul Român, prin Primăria Carei solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată:
- să se constate naționalizarea nelegală a imobilului situat în Carei;
- să se constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară prin care Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului;
- să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară;
- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, prin care imobilul a fost înstrăinat către C. Carei.
în cuprinsul acțiunii s-a arătat că imobilul a fost casa de locuit a antecesorilor reclamantelor și că, printr-un abuz a fost naționalizat.
Temeiul juridic, invocat de reclamante, prin acțiune, l-au constituit dispozițiile din Legea nr. 213/1998 și din Legea nr. 10/2001.
Soluționând litigiul, Judecătoria Carei, prin sentința civilă nr. 870 din 17 iunie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamante.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 1058/A din 27 octombrie 2004, a admis apelul declarat de reclamante, a anulat sentința civilă nr. 870/2004 a Judecătoriei Carei și a trimis cauza pentru competentă soluționare în fond la Tribunalul Satu Mare, secția civilă.
Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 214/D din 31 mai 2005, reexaminând pricina în primă instanță, a respins cererea formulată de reclamante. Prin aceeași instanță, au fost respinse excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta C. Carei și excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulată de D.G.F.P. Satu Mare. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil și că pârâta C. Carei a dobândit dreptul de proprietate cu respectarea dispozițiilor legale, așa încât reclamantele sunt îndreptățite doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 164/A din 2 mai 2007, a admis apelul declarat de reclamante și a schimbat în parte sentința civilă nr. 214/D din 31 mai 2005 a Tribunalului Satu Mare în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamante, a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru cota de 1 parte din imobilul aflat în litigiu și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantelor despăgubiri în cuantum de 248.058,25 lei. Celelalte dispoziții ale sentinței și anume cele referitoare la respingerea excepțiilor au fost menținute.
în considerentele deciziei, curtea de apel a motivat că imobilul a fost preluat în mod abuziv, prin aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950 și că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale foștilor proprietari, sunt îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru cota de 1 din imobil. Reclamantele au optat, se mai arată în considerentele deciziei, pentru măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri.
împotriva deciziei civile nr. 164/A/2007 a Curții de Apel Oradea au declarat recurs D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor și cele două reclamante.
Prin recursul declarat, D.G.F.P. Satu Mare a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, nu are calitate procesuală pasivă, unitatea deținătoare, pârâta C. Carei, fiind singura în măsură să se pronunțe, prin deciziei motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent, iar, pe de altă parte, eventualele despăgubiri pot fi acordate doar în condițiile dispozițiilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Dispozițiile acestei legi au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Unitatea cu personalitate juridică deținătoare a imobilului aflat în litigiu este C. Carei și acesteia îi revine obligația, conform Legii nr. 10/2001, de a se pronunța, prin decizie motivată, asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii. Valabilitatea titlului statului poate și trebuie să fie discutată în contradictoriu între persoanele care se consideră îndreptățite, în înțelesul legii menționate, și unitatea deținătoare.
în calitate de reprezentat al Statului Român, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a aviza sau aproba decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului și nici de a aviza sau de a acorda titluri de despăgubiri. Emiterea, în numele și pe seama Statului Român, a titlurilor de despăgubiri este de competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Neavând calitate procesuală pasivă în cauză, Ministerul Economiei și Finanțelor nu putea fi obligat la despăgubiri, cum s-a dispus, fără temei legal, prin decizia curții de apel. Ca atare, va fi admis recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor și va fi modificată decizia recurată în sensul respingerii acțiunii împotriva acestei instituții, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și înlăturării dispoziției de obligare la plata despăgubirilor.
La rândul lor, reclamantele, prin recursul declarat, au invocat tot dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, restituirea în natură a întregului imobil, iar, în subsidiar, acordarea unor despăgubiri pentru întregul imobil și nu doar pentru o cotă de 1 din imobil.
Recursul declarat de reclamante nu este întemeiat.
Imobilul aflat în litigiu, casă de locuit, curte și grădină, a fost preluat de stat în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, ale cărui dispoziții au fost aplicate, însă, în mod greșit, așa încât, neîndoielnic preluarea a fost abuzivă. Ca atare reclamantele-moștenitoare ale foștilor proprietari, au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul Legii nr. 10/2001.
După preluarea de la foștii proprietari, imobilul a fost vândut C.C.O. Carei (azi C. Carei), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1114 din 16 septembrie 1972 la fost notariat de Stat local Carei, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. Dreptul de proprietate al pârâtei C. Carei a fost înscris în cartea funciară.
Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 [art. 45 alin. (2) după modificarea legii], actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință. Pe parcursul judecării procesului, nu au fost administrate dovezi care să conducă la concluzia că, în anul 1972, actul juridic de înstrăinare a fost încheiat cu rea-credință. în consecință acel act juridic de înstrăinare nu este lovit de nulitate absolută. Mai mult, pârâta C. Carei se află, în prezent, în lichidare judiciară și pentru datoriile față de stat, a fost înscris în cartea funciară, un drept de ipotecă în favoarea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru suma de 992.233 lei (RON).
Nefiind liber, în înțelesul Legii nr. 10/2001, imobilul nu poate fi restituit în natură, dar reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent. De altfel, cu prilejul dezbaterilor la curtea de apel, reclamantele au precizat că nu se opun măsurilor reparatorii prin echivalent.
Din examinarea cărții funciare, depusă, în copie, la dosar (filele 33-39 din dosarul primei instanțe), rezultă că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale fostei coproprietare M.V.M., sunt îndreptățite la măsuri reparatorii doar pentru cota de 1 parte din imobil și nu pentru întregul imobil, cum s-a cerut prin recurs.
Nefiind întemeiat, recursul declarat de reclamante a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2148/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2028/2008. Civil → |
|---|
