ICCJ. Decizia nr. 2244/2008. Civil
| Comentarii |
|
La 7 septembrie 2004 C.G. și C.R. au chemat în judecată Parohia Sf. Mc. Haralambie Galați pentru a fi obligată să le restituie în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, terenul în suprafață de 1856 mp situat în municipiul Galați.
Tribunalul Galați, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1798 din 3 noiembrie 2006 prin care a respins acțiunea civilă de mai sus pentru lipsa calității procesuale pasive a parohiei chemate în judecată.
Tribunalul a statuat că în materia Legii nr. 10/2001 au calitate de "persoană juridică deținătoare a imobilului preluat abuziv" și, deci, calitate procesuală pasivă în procesele generate de aplicarea acestui act normativ, numai entitățile menționate expres la art. 21 al legii de mai sus, care nu cuprind "o instituție de cult religios, ce nu poate fi considerată nici măcar o persoană juridică de drept public".
în considerentele sentinței s-a mai arătat că, prin hotărâre judecătorească anterioară având putere de lucru judecat, s-a recunoscut dreptul de proprietate al Parohiei Sf. Mc. Haralambie asupra unui teren în suprafață de 3074 mp, din care reclamanții cer a le fi restituit în natură terenul de 1856 mp pentru a fi fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, astfel că " situația ar putea fi lămurită în cadrul unei acțiuni în revendicare conform dreptului comun în care se pot compara titlurile fiecărei părți", motiv pentru care "se apreciază că Parohia Sf. Mc. Haralambie nu poate avea calitate conform Legii nr. 10/2001 nici în procedurile administrative de restituire și nici în acțiunile în justiție ce urmează acestor proceduri".
Prin apelul declarat reclamanții au criticat soluția primei instanțe susținând că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile și nu a fost aplicat principiul tempus regit actum, scop în care au arătat că tribunalul a avut în vedere conținutul art. 21 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, nesesizând că în forma sa anterioară, aplicabilă speței în raport cu data notificării și introducerii acțiunii, textul legal nemodificat (fostul art. 20) nu distingea între persoanele juridice de drept public și celelalte persoane juridice, instituind obligația de restituire în natură a imobilelor în sarcina inclusiv a "orice altă persoană juridică".
Reclamanții au mai criticat statuarea referitoare la dreptul de proprietate al pârâtei și au invocat lipsa de opozabilitate a hotărârii judecătorești anterioară avută în vedere de tribunal.
Apelul astfel motivat a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 136/A din 23 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că :
parohiile sunt persoane juridice de drept public, iar bunurile acestora au regim juridic special în sensul că statul nu are drept de dispoziție asupra acestora, potrivit prevederilor art. 169-171 și art. 186 din Decretul nr. 233/1949;
potrivit art. 20 din forma inițială a Legii nr. 10/2001 explicitat prin H.G. nr. 498/2003 obligația restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv revine anumitor entități deținătoare care includ orice persoană juridică, conținutul textului fiind modificat în sensul înlocuirii sintagmei "orice persoană juridică" cu cea de "orice altă persoană juridică de drept public";
numai la prima vedere pârâta din speță ar avea obligații în sensul textelor de mai sus, deoarece analiza normei menționate și a modificărilor legii denotă intenția legiuitorului de a obliga la restituirea în natură numai persoanele juridice la care statul are o cotă parte din capital, ceea ce nu este cazul pârâtei.
Ca urmare, curtea a concluzionat că pârâta are în patrimoniu bunul revendicat, dar nu are obligația restituirii lui, iar asemenea statuare nu încalcă principiul neretroactivității legii civile.
Reclamanții au declarat recurs susținând, în esență, că hotărârea instanței de apel, este vădit contradictorie și este contrară dispozițiilor legale avute în vedere, ceea ce constituie cazurile de recurs reglementate prin art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Recursul este întemeiat.
Curtea de apel a statuat corect, pentru argumentele utilizate în hotărârea atacată că parohiile pot fi entități deținătoare în calitatea lor de "orice altă persoană juridică" în sensul reglementat prin art. 20 alin. (1) din forma inițială a Legii nr. 10/2001 aplicabilă speței în raport cu data introducerii acțiunii de fată.
Aceeași instanță a greșit însă grav și esențial hotărând că, în aplicarea aceluiași text legal, obligația restituirii imobilelor revine numai acelor entități deținătoare, persoane juridice, la care statul are o cotă parte din capital, ceea ce nu este cazul pârâtei din acest proces.
în realitate, condiția avută în vedere vizează numai societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar.
Evident, parohiile nu sunt societăți comerciale, ci fac parte din categoriile definite drept "orice altă persoană juridică" prin art. 20 alin. (1) din forma inițială a Legii nr. 10/2001, așa cum corect, de altfel, a statuat chiar curtea de apel.
Procedând astfel, curtea de apel a încălcat legea, hotărârea pe care a dat-o fiind nelegală în sensul reglementat ca motiv de recurs prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Această nelegalitate a avut ca efect necercetarea fondului, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) coroborate cu art. 313 C. proc. civ., instanța supremă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2318/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2321/2008. Civil → |
|---|
