ICCJ. Decizia nr. 2361/2008. Civil

Prin sentința civilă nr. 590 din 25 mai 2007 Tribunalul Maramureș a respins ca nefondată acțiunea Direcției Generale de Pașapoarte prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului B.C.I., în temeiul art. 5,art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, motivat de faptul că acesta a fost returnat din Franța, la data de 2 mai 2007 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și aprobat prin H.G. nr. 278/1994.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Maramureș a concluzionat că legea și acordul invocat de reclamantă, urmare a aderării României la Uniunea Europeană, începând cu data de 1 ianuarie 2007, nu sunt compatibile cu prevederile comunitare referitoare la dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.

Conform art. 6 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului și a Consiliului din 29 aprilie 2004, cetățenii Uniunii au dreptul la ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nici o altă condiție sau formalitate iar decizia de restrângere a liberei circulații a unui cetățean poate fi luată numai pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică.

Cum reclamanta nu a probat că pârâtul se află în una din situațiile expres și limitativ prevăzute de normele europene, invocarea limitării dreptului acestuia la libera circulație nu se justifică.

Cu o motivare esențial asemănătoare, cu accente pe prevederile Legii nr. 157/2005 prin care s-a ratificat tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, la alinierea legislației naționale aceleia comunitare și la prevalența dreptului comunitar, Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 257 A din 4 septembrie 2007, a respins ca nefondat apelul Direcției Generale de Pașapoarte București.

în recursul declarat, Direcția Generală de Pașapoarte critică hotărârile pronunțate susținând încă măsura limitării dreptului de liberă circulație a pârâtului B.C.I. se justifică, deoarece acesta a fost reținut de poliția franceză, judecat și condamnat pentru furt.

Dispozițiunile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 care circumscriu situațiilor prevăzute de art. 53 din Constituție, nu au aplicabilitate temporară și nefiind modificate după 1 ianuarie 2007 nu există nici un impediment legal ca acest text să nu fie aplicat după 1 ianuarie 2007 autoritățile române în baza obligațiilor asumate prin acordul de readmisie nu au competența de a cenzura măsura returnării dispusă de statul străin ci doar de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională probându-și astfel capacitatea de a stopa migrația ilegală și garantând astfel dreptul la libera circulație cu îndeplinirea și respectarea condițiilor stabilite de lege.

Recursul este întemeiat.

Potrivit dispozițiunilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 pe care reclamanta și-a fundamentat cererea, restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Acest text nu încalcă dreptul fundamental privind libera circulație, consacrat prin dispozițiunile art. 25 din Constituția României, întrucât măsura dispusă se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre alte state prezintă interes atât pe plan intern cât și extern.

Legea nr. 248/2005 asigură atât implementarea prevederilor constituționale cât și acelea ale documentelor internaționale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional privind drepturile civile și politice și Protocolul la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Ulterior aderării României la Uniunea Europeană, tratatele comunitare au înființat o ordine de drept comunitară integrată ordinii juridice a statelor membre, față de care este prioritară.

Tratatele de readmisie instituie în sarcina statului obligația de a readmite pe cetățenii săi expulzați de pe teritoriul altor state în scopul combaterii imigrației ilegale, nicidecum obligația restrângerii libertății de circulație.

Statele membre ale Uniunii Europene pot restrânge dreptul la liberă circulație a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, în temeiul art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 numai pentru motive de ordine publică, siguranță și sănătate publică.

Este evident că în speță, aplicarea fără rezerve a prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, care instituie o limitare a dreptului la liberă circulație pentru singurul motiv că cetățeanul român a fost returnat pe baza unui acord de readmisie, contravin Directivei, a cărei aplicare este directă atâta timp cât legislația noastră internă nu s-a adaptat aceia comunitare.

în acest context instanța de fond și apoi aceea de apel erau datoare să verifice antecedentele pârâtului B.C.I., returnat din Franța, față de declarația acestuia (pag.5 verso dosar fond) cum că a fost reținut de poliția franceză, judecat și condamnat la un an pentru furt (pedeapsă din care a executat 5 luni), încălcând astfel legislația Statului Francez și aceasta pentru că Direcția Generală de Pașapoarte și-a motivat cererea de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului pe acest considerent.

Este adevărat că instanțele române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare al autorităților franceze, dar luând act de această măsură trebuie să stabilească dacă dreptul fundamental de liberă circulație poate face obiectul restrângerilor, ca măsuri necesare într-o societate democratică pentru ordinea publică, siguranța și sănătatea publică în sensul Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a art. 2 alin. (3) din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția Europeană a drepturilor omului.

în viziunea legislației comunitare, dreptul la libera circulație presupune respectarea legislației statului în care cetățeanul se află, a condițiilor de intrare și ședere, stabilite de legislația acestuia sau documentele internaționale, iar sancțiunea limitării acestui drept trebuie să fie temeinic justificată, să aibă un caracter temporar și proporțională cu gravitatea încălcărilor.

Respingând acțiunea Direcției Generale de Pașapoarte fără a adânci administrarea probelor, pe aspectele mai sus arătate, deși declarația pârâtului-intimat (pag.5 dosar fond) constituia un indiciu al existenței unor situații ce motivau limitarea dreptului de liberă circulație, instanțele au lăsat nesoluționat fondul cauzei, fapt pentru care s-a impuns în temeiul art. 313 C. proc. civ. admiterea recursului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte și casarea deciziei Curții de Apel Cluj, precum și a sentinței Tribunalului Maramureș, cu trimitere spre rejudecare aceluiași tribunal.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2361/2008. Civil