ICCJ. Decizia nr. 2318/2008. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 415 din 18 aprilie 2007, a admis cererea formulată de petiționarul N.G. în contradictoriu cu intimatul primarul Municipiului Oradea, în sensul că a majorat cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent propuse a se acorda petentului prin decizia contestată, de la suma de 466.482.000 lei la suma de 1.555.700.000 lei.
în motivarea hotărârii se arată că față de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, în temeiul art. 10 din Legea nr. 10/2001, cuantumul despăgubirilor propus prin decizie este inferior valorii corespunzătoare la zi a imobilului preluat de la antecesorii reclamantului.
Investită cu soluționarea apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva sentinței civile arătate, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins calea de atac, ca nefondată, prin decizia nr. 409 din 6 septembrie 2007, pentru considerentele ce urmează:
Raportul de expertiză efectuat în cauză a fost comunicat părților litigante la 14 februarie 2007 astfel încât, solicitarea apelantului din 11 aprilie 2007 de acordare a unui nou termen de judecată în vederea exprimării punctului său de vedere este nefondată. Obiecțiunile la raportul de expertiză au fost depuse abia în cursul termenului de pronunțare, când, dat fiind momentul procesual, acestea nu mai puteau face obiectul analizei întreprinse de prima instanță. Apelantul, dat fiind caracterul devolutiv a căii de atac, avea posibilitatea de a solicita completarea probatoriului, însă o atare cerere nu a fost formulată.
Reține instanța de apel că nici critica vizând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Sub aspectul câtimii cheltuielilor de judecată instanța a avut în vedere valoarea onorariului expertului și valoarea onorariului avocațial.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Primarului Municipiului Oradea, criticând decizia pentru nelegalitate pentru motivele ce urmează:
Deși partea adversă nu s-a opus amânării solicitate de recurent pentru acordarea unui nou termen de judecată în vederea analizării raportului de expertiză, instanța a respins cererea, fiind astfel lipsiți de dreptul la un proces echitabil.
în mod greșit instanța motivează soluția prin faptul necompletării probatoriului, când motivul declarării apelului a fost acela că obiecțiunile recurentului la raportul de expertiză nu au fost comunicate expertului. Decizia este eronată și sub aspectul soluționării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât petiționarul nu a făcut dovada cuantumului acestora.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prevăzut art. 304 pct. 5 C. proc. civ., față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale înalta Curte reține cele ce succed:
Dispozițiile art. 209 C. proc. civ. obligă expertul numit de instanță să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. în situația în care aceste dispoziții nu sunt respectate, judecătorul va amâna pricina, întrucât termenul este prevăzut de lege pentru a asigura dreptul părților de a lua cunoștință de actele depuse la dosar și de a le discuta, în vederea asigurării ambelor părți, dreptul la un proces echitabil.
Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost depus, conform datei certe, la 14 februarie 2007, dată la care instanța, conform încheieri de ședință de la aceeași dată, a dispus comunicarea probei tuturor părților din proces.
Potrivit dispozițiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ. obiecțiunile puteau fi formulate la primul termen după depunerea lucrării, respectiv la 11 aprilie 2007. Cum la termenul când se puteau face obiecțiuni pârâtul a formulat o nouă cerere pentru a lua cunoștință de raportul de expertiză, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile de procedură atunci când a refuzat acordarea unui alt termen de judecată pentru același motiv ce a prilejuit amânarea soluționării cauzei la 14 februarie 2007.
De asemenea, în mod corect instanța de apel, a reținut că același pârât nu a apelat la dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a solicita refacerea ori completarea probelor administrate la prima instanță sau de a solicita administrarea de noi probe.
Respectarea riguroasă a drepturilor și garanțiilor procesuale ale ambelor părți de către cele două instanțe de fond, au asigurat dreptul părților, deci și al recurentului, de a avea un proces echitabil.
Cât timp recurentul a avut la îndemână mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le dorea, acesta nu poate invoca lipsa sa de diligență, pentru a invoca art. 6 a Convenției Europene a Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cheltuielile de judecată cuprind taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor și despăgubirea martorilor. Totodată, ele cuprind orice alte cheltuieli pe care parte care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum este onorariu de avocat.
Procedând la aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâtul recurent la 1 491 lei cheltuieli de judecată în favoarea petentului reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert. Cele două sume achitate de petiționar rezultă din nota de evaluare a expertului avizată de biroul de expertiză judiciară precum și din conținutul împuternicirii avocațiale.
Pentru considerentele arătate înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2247/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2244/2008. Civil → |
|---|
