ICCJ. Decizia nr. 26/2008. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1560 din 23 noiembrie 2006 a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatoarea O.D. în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin primar general.
în motivarea hotărârii se arată că imobilul solicitat prin notificare nu face parte din categoria imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât a fost preluat în temeiul unei sentințe penale, urmare a obligării autorului contestatoarei, B.G., în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 3752,77 lei către fostul Sfat popular al capitalei.
Prin decizia nr. 430 din 11 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței arătate pentru considerentele ce urmează.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin punerea în executare a sentinței penale 14996/1959. Prin această sentință, fratele contestatoarei, P.G., a fost obligat la plata sumei de 277,10 lei contravaloarea obiectelor furate precum și la plata sumei de 3752,77 lei. Tatăl contestatoarei, B.G., dat fiind faptul că la data săvârșirii faptelor B.G. era minor, a fost obligat, ca parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 240 lei către U.C.F.S. și la 6.500 lei către întreprinderea de transporturi nr. 304.
Contestatoarea nu a tăcut dovada că executarea titlului executor, sentința penală, s-a tăcut cu încălcarea dispozițiilor în vigoare, așa încât imobilul în litigiu nu se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a)-i) din Legea nr. 10/2001.
împotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea, susținând nelegalitatea acesteia sub următoarele aspecte :
Executarea silită a sentinței penale a fost efectuată de către executorul judecătoresc de pe lângă fostul Tribunal al Capitalei, în baza prevederilor Decretului nr. 221/1960 și art. 46 din H.C.M. nr. 792/1960, în sensul preluării fără plată a cotei indivize de 1 din imobilul în litigiu, emițându-se în acest sens decizia nr. 483 din 30 mai 1961.
Recurenta a solicitat restituirea în natură a cotei indivize de 3/8 din imobil, dobândită în baza certificatului de moștenitor nr. 198 din 4 noiembrie 1960.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile , respectiv art. 2 lit. h), prevederi care acoperă orice alte situații decât cele enumerate la lit. 1)-f), astfel încât legea să reglementeze toate cazurile în care Statul Român a preluat imobilele de la particulari.
Criticile neîncadrate de recurentă în drept, urmează să fie analizate de instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea unor dispoziții de drept notarial în soluționarea cauzei.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. h) prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Din coroborarea celor două texte rezultă că pentru a fi incidente dispozițiile legii de reparații, în prezenta cauză este necesar a se face dovezi cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 31 din Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice, a plății impozitelor și a taxelor neachitate în termen și a creanțelor bănești ale organizațiilor socialiste, precum și cu privire la executarea confiscării, precum și de art. 46 din Hotărârea nr. 792 pentru aplicarea Decretului nr. 221/1960.
Primul articol cuprinde dispoziții privitoare la modalitatea de valorificare a bunurilor enumerate de art. 31 alin. II lit. d) se arată că bunurile imobile trec în proprietatea statului când urmărirea se face pentru cerințele statului prin predare, pe seama creanței, comitetului executiv al unității administrative.
Dispozițiile art. 46 din H.C.M. nr. 792/1960 se referă la obligația organului de executare de a întocmi un proces-verbal în care va consemna cele constatate.
în cauza de fată, astfel cum au reținut ambele instanțe de fond, cota de 1 a trecut în proprietatea statului în contul unei creanțe a statului, ce a rezultat din hotărârea penală ce a constituit titlu executoriu. Situația de fapt arătată rezultă și din conținutul procesului-verbal din 30 decembrie 1960 încheiat în dosarul execuțional cu nr. 14996/1959.
Cum nu s-au constatat încălcări ale dispozițiilor în temeiul cărora cota de 1 din imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, instanțele de fond au aplicat corespunzător dispozițiile Legii nr. 10/2001, atunci când au constatat că față de modalitatea de preluare a imobilului, acesta nu face parte din categoria bunurilor menționate la art. 2 din lege.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, reținând că dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu are incidență în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2550/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2204/2008. Civil → |
|---|
