ICCJ. Decizia nr. 3623/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, la data de 7 februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului R.F., invocând în drept dispozițiile ar. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 5 decembrie 2006 pârâtul a fost returnat din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin Legea nr. 173/1997 și că România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migratia ilegală iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene ar dovedi exact contrariul, fiind necesar a se face în acest sens aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006.
Prin sentința nr. 207 din 13 februarie 2007, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul R.F. a fost returnat din Italia pentru ședere ilegală, fără a se arăta expres care cerințe nu au fost îndeplinite pentru șederea pârâtului pe teritoriul acestei țări. Tribunalul a mai reținut că, după data de 1 ianuarie 2007, în baza dispozițiilor legale comunitare, ce pot fi invocate și reținute ca aplicabile în cauză, în virtutea principiului efectului direct al dreptului comunitar, libera circulație a persoanelor este asigurată în interiorul Comunității Europene, fiecare cetățean al Uniunii Europene având dreptul de a circula și domicilia, în mod liber, pe teritoriul statelor membre, fiind supus numai limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
împotriva a cestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative în motivarea căruia a arătat că instanța de fond nu a interpretat legislația României, prin raportare la obligațiile care le revin cetățenilor români ce părăsesc România și a căror nerespectare poate duce la îngrădirea dreptului la liberă circulație în străinătate și că, în speța dedusă judecății, măsura restrângerii exercitării acestui drept are un scop legitim, circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, respectiv prevenirea migrației ilegale. Reclamanta a arătat că restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului este justificată de circumstanțele concrete ale cauzei, dovedite prin talonul de retumare și declarația olografă a pârâtului, dată la punctul de trecere a frontierei și că autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat nici sub aspectul dreptului la libera circulație, nici sub aspectul aplicării efective a măsurii returnării.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 597 A din 2 octombrie 2007, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat, în esență, că sub aspectul legalității măsurii dispuse, în materia liberei circulații a persoanelor cetățeni români, atât legislația internă cât și legislația comunitară, stabilesc regula în raport cu care dreptul la liberă circulație al cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, aspect ce rezultă din prevederile art. 25 din Constituția României,art. 18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Excepțiile de la această regulă se regăsesc, deopotrivă, în cuprinsul legii interne (art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005) dar și în legislația comunitară (art. 27 din Directiva 2004/38/CE) și în cea convențională (paragrafele 3 și 4 ale art. 2 al Protocolului 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Instanța de apel a motivat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații în care se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, față de norma comunitară, care prevede doar trei situații în care statul ar putea să restrângă libertatea de circulație a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice și că așa fiind, în cauză urmează a face aplicarea normei comunitare.
Actele depuse de reclamantă în dovedirea cererii atestă că pârâtul a părăsit România la data de 8 septembrie 2006, în încercarea de a găsi un loc de muncă și a fost depistat de autoritățile italiene, la data de 21 noiembrie 2006, fiind returnat în România, ca o consecință exclusivă a șederii ilegale, apreciate astfel de poliția comunitară italiană iar simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea italiană, referitoare la dreptul de ședere, pe teritoriul italian , al unui cetățean român, nu poate fi circumscrisă excepțiilor care ar conduce la admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât Directiva 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar putea justifica, în sine, restrângerea libertății de circulație. Obligația asumată de România, prin acordul încheiat cu statul italian, a fost aceea de a readmite pe cetățenii săi, care au fost expulzați, în scopul combaterii imigrației ilegale, dar această obligație, de ordin general și de prevenție generală, nu poate justifica, în raport de circumstanțele particulare ale speței, restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului, pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de maxim trei ani.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative. în dezvoltarea motivelor de recurs, pe care nu Ie-a încadrat în drept, a reiterat susținerile din apel precum și susțineri care au vizat, în esență, următoarele aspecte:
Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a retumării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.
Analizând criticile formulate, înalta Curte constată că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care va fi examinată legalitatea hotărârii.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
Libertatea circulației cetățenilor români nu este însă absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu prevede în mod expres că, prin simpla retumare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
în legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
în legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Față de cele ce preced, înalta Curte constă că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3627/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3619/2008. Civil → |
|---|
