ICCJ. Decizia nr. 2600/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2600
Dosar nr. 2752/114/200.
Şedinţa publică din 16 aprilie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău, sub nr. 8364/2006, reclamatul C.G.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca pârâtul să fie obligat să-i plătească suma de 200.000 lei RON, reprezentând daune morale pentru neîndeplinirea îndatoririlor legale de către procuror.
În motivarea cererii, a arătat că la data de 2 decembrie 1998 au fost audiaţi în şedinţă publică martorii M.V. şi N.I., din declaraţiile cărora rezultă că există „cel puţin 6 fapte incriminate de legea penală", însă procurorul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la aceste fapte, aşa cum îl obligă art. 221 alin. (1) C. proc. pen., lăsând nepedepsit un funcţionar public.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 21 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) din Constituţia României, art. 54 alin. (1) şi (2) şi art. 56 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954.
Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 4944 din 23 octombrie 2006, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Buzău, reţinând că, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, statul răspunde patrimonial potrivit legii pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în procesele penale, că principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârşite în procesele penale se aplică tuturor victimelor unor asemenea erori şi că, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. h) C. proc. civ., „tribunalul judecă în primă instanţă cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în dosarele penale".
Tribunalul Buzău, prin sentinţa civilă nr. 537 din 4 mai 2007, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, precum şi acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantul, prin cererea depusă la dosar la termenul din 17 ianuarie 2007, a precizat că îşi modifică acţiunea, în sensul „de a se constata că procurorul nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil" şi că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
A mai reţinut tribunalul, că pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de art. 1000 alin. (3) C. civ. invocat iniţial de către reclamant, însă, conform art. 52 alin. (3) teza I din Constituţia României, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar condiţiile acestei răspunderi în procesul penal sunt stabilite de art. 504-507 C. proc. pen.
Pentru că reclamantul se plânge de o gravă eroare judiciară, pretins a fi săvârşită într-un proces penal, Statul Român are calitate procesuală pasivă.
A reţinut prima instanţă, că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, fără să precizeze în ce modalitate i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Declaraţiile martorilor indicaţi de reclamant au fost date în dosarul penal nr. 7593/1998, în care s-a soluţionat cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău.
Cererea de revizuire a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 2228 din 2 decembrie 1998 a Judecătoriei Buzău, iar apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins de Tribunalul Buzău, prin Decizia penală nr. 306 din 18 mai 1999.
Reclamantul a mai formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiaşi sentinţe, respinsă de Judecătoria Buzău prin sentinţa penală nr. 317 din 28 martie 2007.
Încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil a putut fi invocată de către acesta în faţa instanţei de fond şi a celei de apel. Instanţele au respectat principiile nemijlocirii în faza de judecată, precum şi dreptul la apărare al reclamantului, iar, conform jurisprudenţei Curţii Europene, art. 13 din Convenţie nu poate fi interpretat ca impunând un „recurs efectiv" pentru orice doleanţă oricât de justificată ar fi aceasta, pe care un individ poate să o prezinte pe terenul Convenţiei. în toate cazurile trebuie să fie vorba despre o încălcare ce poate fi temeinic susţinută prin raportare la dispoziţiile sale.
Dreptul la recurs instituit de art. 13 din Convenţie este un drept subiectiv, de natură procedurală, care garantează în privinţa drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie un drept de acces în faţa judecătorului intern, acces pe care reclamantul 1-a avut prin prezenţa sa în faţa instanţelor de fond şi de apel.
Prin Decizia civilă nr. 349 din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe, reţinând că, iniţial, reclamantul a cerut ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 200.000 lei daune morale pentru neîndeplinirea de către procuror a obligaţiei sale legale, constând în sesizarea din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, iar, ulterior, şi-a modificat acţiunea, precizând că îşi întemeiază cererea pe art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi a cerut să se constate că procurorul nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, încălcându-i dreptul la un proces echitabil.
A reţinut instanţa de apel că, în privinţa art. 13, Curtea a statuat că obiectul acestui text constă în furnizarea unui mijloc prin care justiţiabilii să poată obţine, la nivel naţional, îndreptarea violărilor drepturilor garantate de convenţie înainte de a pune în mişcare mecanismul internaţional al plângerii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Or, în condiţiile în care declaraţiile martorilor N.I. şi M.V. au fost date într-un proces de revizuire, finalizat printr-o sentinţă împotriva căreia s-a exercitat apelul, urmat de o altă cerere de revizuire respinsă de prima instanţă, reclamantul nu poate pretinde că a fost lipsit de beneficiile unui proces echitabil.
S-a mai reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 45 alin. (3) C. proc. civ., procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Dispoziţiile art. 506 C. proc. pen. care reglementează modalitatea de soluţionare a cauzelor având ca obiect repararea pagubelor produse prin erori judiciare nu prevăd obligativitatea participării procurorului la judecată.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a arătat că instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, iar hotărârile sunt lipsite de temei legal şi au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
A susţinut recurentul, că s-a adresat justiţiei, invocând art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, deoarece organul de urmărire penală nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunile care rezultau din declaraţiile martorilor audiaţi la termenul din 12 decembrie 1998 într-un dosar de revizuire, şi a precizat că nu a sesizat instanţa pentru repararea pagubelor produse prin erori judiciare (art. 504-507 C. proc. pen.).
Recurentul a arătat, că s-a adresat instanţei, pentru că i-a fost încălcat dreptul prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţie privind accesul la un tribunal „prin simplu fapt că organul de urmărire penală, procurorul, nu s-a sesizat din oficiu şi nu a efectuat actele de procedură necesare sesizării instanţei de judecată".
La termenul din 10 aprilie 2008, Înalta Curte, din oficiu, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Analizând recursul în raport de susţinerile recurentului şi de motivul de recurs invocat din oficiu, se constată că este fondat.
Recurentul a invocat art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., însă susţinerile acestuia privitoare la calificarea juridică a acţiunii (şi nu interpretarea actului juridic dedus judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar, faţă de obiectul acţiunii, aşa cum a fost determinat de recurentul-reclamant şi de prevederile art. 1 şi urm. C. proc. civ., competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă este judecătoria şi nu tribunalul.
Articolul 2 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. stabileşte competenţa tribunalului pentru soluţionarea în primă instanţă a „cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale".
În prezenta cauză, cererea cu care a fost investită prima instanţă nu are obiectul prevăzut de textul citat.
Recurentul nu a invocat faptul că i s-a produs un prejudiciu „prin erori judiciare săvârşite într-un proces penal", pentru a fi incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău şi prin cererea depusă la tribunal, recurentul-reclamant a susţinut că există obligaţia procurorului, stabilită de art. 221 alin. (1) C. proc. pen., constând în sesizarea din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor care, în opinia sa, rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi la data de 2 decembrie 1998 şi că prin neîndeplinirea acestei obligaţii de serviciu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
În acţiune, au fost invocate prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 21 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, art. 54 alin. (1) şi (2) şi art. 56 din Decretul nr. 31/1954, iar prin cererea aflată la fila 6 din dosarul tribunalului s-a invocat art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, făcându-se referiri şi la art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie şi art. 998 C. civ.
Recurentul-reclamant nu a invocat art. 504-507 C. proc. pen., iar textele invocate de acesta nu reglementează răspunderea statului numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale.
Articolul 52 alin. (3) din Constituţie stabileşte răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent de modul în care s-au produs, fără ca textul să privească doar prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale, la care se referă în mod expres art. 2 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., text care este de strictă interpretare şi care nu priveşte prejudiciile produse prin neefectuarea de către organul de urmărire penală a actelor de procedură necesare pornirii procesului penal.
Aplicarea acestui text presupune existenţa unui proces penal, în cursul căruia s-au săvârşit erori judiciare prin care au fost cauzate prejudicii titularului cererii, iar în prezenta cauză s-a cerut repararea pagubelor produse prin faptul că procurorul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni şi nu prin erori judiciare săvârşite în procese penale, în sensul art. 504-507 C. proc. pen., aşa cum greşit s-a reţinut prin sentinţa primei instanţe, păstrată prin Decizia instanţei de apel.
De altfel, recurentul a precizat că nu a sesizat instanţa pentru pagubele produse prin erori judiciare, neinvocând art. 504-507 C. proc. pen.
Faţă de obiectul acţiunii formulate de recurentul-reclamant, nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar, faţă de suma de 200.000 lei RON cerută ca daună morală, competenţa soluţionării cererii aparţine, conform art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriei.
Prin urmare, sentinţa primei instanţe, dată de tribunal cu încălcarea competenţei judecătoriei, este nelegală. De asemenea, este nelegală şi Decizia instanţei de apel, prin care a fost păstrată sentinţa pronunţată de tribunal.
Pentru considerentele expuse, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de reclamant şi vor fi casate hotărârile pronunţate de tribunal şi de instanţa de apel iar, conform art. 304 alin. (6) C. proc. civ., dosarul se va trimite spre judecare, Judecătoriei Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C.G.E.
Casează Decizia civilă nr. 349 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa civilă nr. 537 din 4 mai 2007 a Tribunalului Buzău.
Trimite dosarul, spre judecare, Judecătoriei Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2846/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2560/2008. Civil → |
|---|
