ICCJ. Decizia nr. 2950/2008. Civil
| Comentarii |
|
Cu notificarea transmisă sub nr. 437 din 29 octombrie 2001 BEJ R.I.C., reclamanta D.A.O. a solicitat retrocedarea imobilului "Vila Andreea" cu inventarul acesteia, situată în localitatea Băile Govora, și a suprafeței de 200 mp teren situat în aceiași localitate pe șoseaua principală, identificat prin declarația de avere nr. 47 din 16 iunie 1932 înregistrată de autorul său A.P.S. la Tribunalul Vâlcea, imobile preluate de stat în perioada comunistă.
Prin dispoziția nr. 281 din 13 noiembrie 2002, Primarul Orașului Băile Govora a respins solicitarea reținând că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu.
Referitor la imobilul situat în str. S. nr. 14 s-a reținut că acesta a fost înstrăinat unui alt proprietar în anul 1947, mai înainte de naționalizarea efectuată în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2002, reclamanta D.A.O. a cerut anularea dispoziției menționate și obligarea pârâtei Primăria orașului Băile Govora să îi retrocedeze cele două imobile, vila Andreea și suprafața de cca. 200 mp teren, în natură sau, în subsidiar, în măsura în care nu pot fi retrocedate, să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
în motivarea cererii reclamanta a susținut că vila Andreea a fost proprietatea autorului său, A.S., fiind dobândită împreună cu N.S. prin contractul de vânzare-cumpărare datat 28 aprilie 1918, cu mențiunea că cei doi cumpărători au fost rude și că este unica moștenitoare a acestora.
Referitor la suprafața de cea. 200 mp teren reclamanta nu face nicio precizare.
Prin sentința civilă nr. 406 din 4 iulie 2003, Tribunalul Vâlcea a respins contestația formulată de reclamanta D.A.O.
în motivarea sentinței instanța a reținut, referitor la Vila Andreea, că acest imobil a făcut obiectul unei cereri în revendicare, pe calea dreptului comun, judecata fiind finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr. 4255 din 9 iunie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 154 din 15 mai 1999 a Tribunalului Vâlcea și deciziei civile nr. 3275/R din 25 octombrie 1999 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
Instanța a constatat că potrivit considerentelor hotărârilor judecătorești menționate, vechea construcție a fost demolată în urmă cu 30 de ani iar pe teren este edificată o construcție nouă în care funcționează o altă instituție, anume Casa de Cultură a Orașului Băile Govora, cele două imobile construcție cel vechi și cel nou fiind distincte.
întrucât între cele două pricini nu există identitate de cauză, nefiind dată excepția autorității de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ., instanța arată că a dispus efectuarea unei noi expertize pentru identificarea și individualizarea imobilului în raport de actele de proprietate prezentate de părți.
Or, potrivit concluziilor expertizei, în raport de datele de identificare din actul de vânzare datat 1918, se constată că terenul se identifică pe amplasamentul pe care este edificat în prezent clădirea oficiului poștal al localității, clădire care ocupă funcțional întregul teren.
Așa fiind, constatând că vechea construcție a fost demolată, caz în care nu mai poate fi retrocedată în natură, reclamanta fiind în drept să solicite entității deținătoare, adică Poștei, Băile Govora conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent, prima instanță a apreciat că se impune respingerea cererii formulată de reclamantă împotriva dispoziției emisă de pârâtă.
Referitor la suprafața de 200 mp teren revendicat de reclamantă instanța a constatat că în lipsa unui act de proprietate sau a oricăror altor probe acesta nu poate fi identificat.
Prin decizia civilă nr. 406/A din 2 martie 2004, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința în sensul că a admis contestația și a anulat, în parte, dispoziția nr. 281 din 13 noiembrie 2001 în sensul că a obligat intimatul Orașul Băile Govora să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent și l-a obligat la plata sumei de 3.500.000 lei, cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 9629 din 22 noiembrie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtul Primarul Orașului Băile Govora a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceiași instanță, reținând că atâta timp cât împrejurările de fapt relative la cele două imobile în litigiu nu au fost clarificate, terenul în suprafață de cea. 200 mp nefiind în niciun mod individualizat în scopul analizării situației sale juridice, decizia recurată nu permite exercitarea efectivă a controlului judecătoresc conform art. 314 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 265/A din 20 iunie 2007, Curtea de Apel Pitești, rejudecând pricina, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.
în motivarea deciziei, referitor la Vila Andreea, instanța a reținut că în speță s-a făcut dovada că aceasta a fost înstrăinată de autorul reclamantei N.P.S. către J.D. și soției sale Elena J.D. prin contractul încheiat la data de 17 martie 1936, caz în care, nefiind preluată în mod abuziv de stat, solicitarea de despăgubire formulată de reclamantă nu este fondată.
Referitor la suprafața de 200 mp teren, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor legii de reparație, simpla menționare a acestui teren într-o declarație de avere a autorului reclamantei datată 1932 nefiind de natură să justifice pretenția reclamantei.
Referitor la acest teren instanța a reținut și că, potrivit concluziilor expertizei efectuată în cauză, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numitului S.A. în procedura Legii nr. 247/2005 (f. 200).
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta arată că în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 foștii proprietari deposedați de stat fără un titlu valabil își păstrează această calitate.
Reclamanta susține că în mod greșit instanțele de fond i-au refuzat retrocedarea suprafeței de 200 mp teren (astfel cum și-a restrâns obiectul litigiului), măsură ce se impunea, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, a fi dispusă indiferent de deținătorul terenului cu mențiunea că terenul care face obiectul litigiului este distinct de cel pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului S.A.
Recurenta D.A.O. a decedat la data de 6 septembrie 2007, judecata recursului fiind continuată de moștenitorii I.M.M. și D.M.C. (f. 23).
Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri judecătorești când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Or, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite au obligația să depună până la data soluționării notificării actele doveditoare ale dreptului de proprietate (...), precum și, în cazul moștenitorilor, pe cele care atestă această calitate.
Or, în speță, reclamanta a declanșat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 solicitând măsuri reparatorii pentru două imobile care ar fi fost preluate de stat în mod abuziv din patrimoniul autorului său în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pentru imobilul "Vila Andreea", teren și construcție, în dovedirea dreptului de proprietate al autorului a depus, în copie, contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 469 din 30 aprilie 1918 de Tribunalul Botoșani, transcris la Tribunalul Vâlcea sub nr. 565/1918.
Referitor la acest imobil, Vila Andreea, pe parcursul judecății s-a constatat că a înstrăinat de autorii invocați de reclamantă, A.S. și N.S., către D.J. și E. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 393 și transcris sub nr. 1336 la 17 martie 1936 de Tribunalul Districtului Vâlcea, secția a l-a din patrimoniul cărora a fost rechiziționat prin Ordinul nr. 14/1948 (f. 205 apel), caz în care solicitarea de despăgubire dedusă judecății este nefondată.
Referitor la ce-al doilea imobil, suprafața de cea 200 mp, este de observat că reclamanta nu a depus niciun act de proprietate ci doar o copie a unei cereri adresată de A.P.S. Tribunalului Vâlcea secția I, datată 16 iunie 1932, pentru asanarea judiciară a datoriilor agricole (f. 31), în care acesta enumără bunurile din averea sa, la pct. 5 "jumătate din Vila Andreea din Govora Băi" și la pct. 6 "un loc viran situat în Govora Băi, șoseaua principală în suprafață de circa 200 mp".
înscrisul menționat nu poate face dovada calității de proprietar al autorului reclamantei al imobilelor după data de 6 martie 1945, de altminteri, pentru Vila Andreea în cauză probându-se că aceasta a fost înstrăinată ulterior întocmirii declarației menționate, anume la data de 17 martie 1936.
Totodată, în lipsa unei dovezi privind preluarea de stat a suprafeței de teren menționată de stat, reclamanta nu poate beneficia, nici de prezumția instituită prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, cum reclamanta nu a dovedit că autorul său ar fi deținut și la data de 6 martie 1945 în proprietate suprafața de 200 mp teren și cum nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că autorul său ar fi fost deposedat de stat de acest imobil, în mod just instanțele de fond au respins cererea de despăgubire dedusă de aceasta judecății în procedura Legii nr. 10/2001.
în acest context al analizei este de menționat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziției legale menționate, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care însă o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
Pentru a beneficia de dispoziția legală menționată persoana îndreptățită (sau autorul său) trebuie să fi avut deci calitatea de proprietar al imobilului la data preluării de stat, calitate care însă nu a fost probată de reclamantă ca aparținând autorului invocat în perioada de referință menționată.
în acest context al analizei este de menționat că atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada că autorul său ar fi deținut terenul în litigiu în proprietate la data de 6 martie 1945 și că, ulterior, ar fi fost deposedat de stat de acesta, amplasamentul terenului, respectiv împrejurarea dacă se identifică sau nu cu cel atribuit în procedura legilor fondului funciar unei alte persoane, sunt irelevante.
Așa fiind, cum hotărârea recurată, pentru considerentele arătate, a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, înalta Curte a constatat că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3256/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2907/2008. Civil → |
|---|
