ICCJ. Decizia nr. 2907/2008. Civil
Comentarii |
|
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a emis dispoziția nr. 1501 din 12 mai 2006, prin care a fost propusă, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, în indiviziune, petenților O.M., O.L.N. și O.M., pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 378 mp, situat în strada R. nr. 11, urmând ca suma încasată cu titlu de despăgubiri la data exproprierii, actualizată, să fie dedusă, deoarece imobilul nu poate fi restituit în natură, construcția fiind demolată, iar terenul ocupat de blocul de locuințe R 33 și de amenajările aferente.
Contestația formulată de petenți împotriva acestei dispoziții a fost respinsă, prin sentința nr. 393 din 23 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, reținându-se că suprafața de teren ce formează obiectul litigiului nu poate fi restituită în natură.
Apelul declarat de contestatori împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 270/A din 22 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs contestatorii, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că din suprafața de teren de 378 mp, este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 169,30 mp.
Recursul este nefondat.
Dispoziția contestată, respectiv cea având nr. 1501 din 12 mai 2006 a fost emisă cu respectarea sentinței civile nr. 778 din 8 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin care a fost admisă contestația formulată de reclamanta O.M., a fost anulată dispoziția nr. 2997/2005 a Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea și a fost obligat acesta să-i acorde reclamantei măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 378 mp.
Conform raportului de expertiză tehnică efectuat de expert C.T. (filele 62-65 din dosarul tribunalului), terenul în litigiu, la care se referă contestatorii în motivarea recursului este ocupat cu alee betonată și parcare betonată, amenajări care deservesc blocul de locuințe R 33, astfel cum rezultă și din planșa fotografică aflată la fila 55 din același dosar.
în atare situație se constată că instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/200.
în consecință, recursul a fost respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 2950/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2838/2008. Civil → |
---|