ICCJ. Decizia nr. 296/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 296.
Dosar nr. 3674/100/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat instanţei să dispună restrângerea dreptului pârâtului R.A. la liberă circulaţie în Danemarca pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 20 iunie 2007 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 66/2000, fiind aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 808 din 9 iulie 2007, a admis cererea şi a dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie în Danemarca, cu privire la pârâtul chemat în judecată, de la data de 9 iulie 2007 până la data de 1 ianuarie 2008, cu motivarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 faţă de împrejurarea că pârâtul nu a respectat condiţiile legale de intrare şi şedere pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 245/A din 28 august 2007 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acţiunii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că restricţia impusă prin art. 38 din Legea nr. 248/2005, care menţine sancţiunea în privinţa persoanei care a fost returnată pe baza unui acord de readmisie, contravine reglementărilor comunitare, conform cărora restrângerea se bazează pe comportamentul individual al persoanei în cauză şi trebuie să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru un interes fundamental al societăţii, în acest sens fiind art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
S-a mai reţinut că un element esenţial în cauză îl reprezintă caracterul facultativ al restrângerii instituite prin art. 38 din Legea nr. 248/2005, care „poate fi dispusă" de către instanţa de judecată, argument suplimentar pentru restrângerea cererii reclamantei, în contextul în care doar declaraţia pârâtului (fila 5 dosar) explică circumstanţele în care a fost înapoiat în ţară.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea cazului de modificare invocat, este reiterată situaţia de fapt şi este prezentat cuprinsul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, susţinându-se că norma internă se circumscrie situaţiilor prevăzute în art. 53 din Constituţie şi documentelor internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională (Decizia nr. 855/2006 şi Decizia nr. 901/2006) şi că este aplicabilă şi ulterior datei aderării României la Uniunea Europeană, neîncălcând dispoziţiile dreptului comunitar, Directiva nr. 2004/38/CE.
Se arată că dreptul la liberă circulaţie nu este absolut, ci este supus unor limitări legale, că autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare dispuse de autorităţile daneze, iar măsura returnării pârâtului este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condiţiile de intrare şi de şedere în Danemarca.
Recursul nu este fondat, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La data pronunţării sentinţei tribunalului şi a deciziei recurate, România devenise membră a Uniunii Europene, cu statut de partener egal în drepturi şi obligaţii, cetăţenii români devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene cetăţeni ai Uniunii Europene şi beneficiari ai dreptului de liberă circulaţie în aceleaşi condiţii ca toţi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene, aplicându-li-se sistemul de norme şi reguli comunitare, în speţă prezentând relevanţă normele comunitare ce consacră principiul fundamental al liberei circulaţii a persoanelor.
Dacă normele comunitare instituie o reglementare mai favorabilă, trebuie să fie aplicate cu prioritate.
Reglementarea mai favorabilă o constituie Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii Europene şi membrilor familiilor acestora.
Conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi taratele privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile" .
Deşi, de principiu, directivele comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a consacrat în jurisprudenţa sa superioritatea şi efectul direct al regulilor comunitare ca „făcând parte integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul statelor membre", prevăzând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor în vigoare, „în pofida unei eventuale preexistenţe a unei legi naţionale incompatibile şi pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adoptării ulterioare a unei legi incompatibile"( cauza Simmenthal – Hotărârea din 9 martie 1978 ).
Articolul 10 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, care prevede obligaţia de cooperare loială între statele membre, impune inclusiv instanţelor judecătoreşti române respectarea principiilor şi soluţiilor consacrate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
În alte cauze (cauza Van Grend en Loos; cauza Becker), Curtea Europeană de Justiţie a statut că dispoziţiile unei directive sunt direct aplicabile, în absenţa unor măsuri de transpunere în dreptul intern, dacă sunt necondiţionate şi suficient de precise pentru a permite instanţelor judecătoreşti să le aplice aşa cum sunt formulate.
Examinând prevederile Legii nr. 248/2005 şi dispoziţiile Directivei nr. 2004/38/CE, Înalta Curte constată că între normele interne şi cele comunitare există neconcordanţe, cele comunitare fiind mai favorabile şi suficient de precise pentru a fi direct aplicate. Astfel, din perspectiva art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român chemat în judecată la liberă circulaţie în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat din statul cu privire la teritoriul căruia se solicită a fi adoptată măsura, în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, independent de motivul pentru care a fost returnat.
Spre deosebire de norma internă, art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabileşte expres şi limitativ doar trei cazuri în care autorităţile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
In consecinţă, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parţial neconcordantă, în condiţiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat şi în alte cazuri decât cele care vizează ordinea, siguranţa sau sănătatea publică.
În prezenta cauză, conform talonului de returnare întocmit în punctul de trecere a frontierei, anexat cererii de chemare în judecată , pârâtul a fost returnat din Danemarca pe motiv de „şedere ilegală", motiv care nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de Directiva 2004/38/CE.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 245/A din 28 august 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2996/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 296/2008. Civil → |
|---|
