ICCJ. Decizia nr. 2989/2008. Civil
| Comentarii |
|
La data de 26 aprilie 2006 reclamanții M.S., M.I.R. și M.C.Ș. au chemat în judecată pârâții Municipiul Ploiești prin Primar și Consiliul Local Ploiești solicitând anularea dispoziției nr. 2013 emisă la 30 martie 2006 de Primăria Municipiului Ploiești, prin Primar.
Prin dispoziția ce formează obiectul contestației de față s-a respins cererea reclamanților privind restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, și s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Reclamanții au mai cerut obligarea pârâtei Primăria Municipiul Ploiești prin Primar, de a emite dispoziție, prin care să li se restituie în natură terenul în suprafață de 1.500 mp din totalul de 2069 mp, să se constate dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce a fost ocupat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul compus din teren și construcții a aparținut autorilor M.F. și G., fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la 25 iunie 1946 și, ulterior, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
în drept au fost invocate prevederile art. 1,art. 9,art. 10,art. 11,art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 834 din 29 mai 2007, Tribunalul Prahova a respins contestația, reținând în esență, că o parte din imobil, reprezentând teren și construcții în suprafață de 148,9 mp a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 622/1956, iar restul imobilul este ocupat de societăți comerciale și blocuri de locuințe, așa încât nu poate fi restituit în natură.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond nu a stabilit modalitate preluării imobilului, nu a acordat măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de 2.069 mp și construcțiile aferente, a interpretat eronat concluziile raportului de expertiză topografică, sentința fiind nemotivată.
Prin decizia nr. 417 din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, păstrând motivarea sentinței Tribunalului Prahova, potrivit cu care s-a apreciat că imobilul a trecut abuziv în proprietatea statului, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 2013 dată la 30 martie 2006 de Primăria Municipiului Ploiești prin Primar, stabilindu-se acordarea măsurilor reparatorii pentru întregul imobil situat în Ploiești, județul Prahova.
Referitor la interpretarea eronată a concluziilor raportului de expertiză, instanța de control judiciar ordinar a arătat că, răspunzând obiecțiunilor reclamantului la raportul de expertiză, expertul a specificat că "terenurile libere", reprezintă terenuri aferente construcțiilor respective și sunt destinate unei folosințe normale corespunzătoare a corpurilor de construcție.
Hotărârea pronunțată în apel a fost recurată de reclamantul M.S., pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., potrivit cu care "instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii".
Astfel, recurentul a susținut că, instanța de apel a considerat în mod eronat, în cuprinsul actului juridic contestat că "întregul imobil" reprezintă doar 757 mp teren, ignorând restul suprafeței până la 2069 mp, că expertiza dispusă în cauză nu a stabilit cu exactitate destinația întregii suprafețe ce a format obiectul notificării, instanța interpretând greșit concluziile raportului de expertiză când a apreciat că terenul nu este liber, încălcând prevederile art. 1,art. 7,art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai susținut că situația juridică a imobilului nu este corect stabilită.
Sub toate motivele invocate, recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Reclamanții au investit Tribunalul Prahova cu soluționarea unei contestații, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, solicitând anularea dispoziției nr. 2013/2006 emisă de Primăria Municipiului Ploiești, restituirea în natură a terenului liber situat în Ploiești.
Deslușind corect raportul juridic dedus judecății instanțele au apreciat că autorii reclamanților, M.G. și M.F. au dobândit în proprietate imobilul situat în Ploiești, compus din teren în suprafață de 2.069 mp și construcție (casă veche), prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4834 din 25 iunie 1946.
Ulterior, acesta a fost preluat abuziv de stat, în baza Decretului nr. 92/1950, prin dispoziția contestată acordându-li-se reclamanților (persoane îndreptățite), în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent.
Imobilul în litigiu face parte din categoria celor preluate abuziv, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Criticile nu pot fi încadrate însă, în motivul de recurs invocat, care presupune că instanța să fi "interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit îndoielnic al acestuia".
Trebuie să fie vorba deci, potrivit textului procedural evocat, de un act juridic, în înțelesul de negoțium, generator de drepturi și obligații, ale cărui clauze clare, neechivoce, să fi făcut obiectul unei interpretări eronate.
Nu are o astfel de valoare raportul de expertiză, ca mijloc de probă, administrat în cauză, supus aprecierii instanței de fond.
în realitate, prin modalitatea de formulare a criticilor se tinde la o reevaluare a materialului probator, cu consecințe diferite asupra situației de fapt, ceea ce este necorespunzător cu structura căii de atac a recursului.
Ca atare, nu poate fi primită critica conform căreia actul juridic este confundat cu mijlocul de probă, în sensul în care codul de procedură civilă reglementează expertizele la art. 201 - art. 214, noțiunea fiind folosită pentru a desemna însuși mijlocul de probă.
Astfel, nu se poate reține că instanța de apel a interpretat greșit concluziile raportului de expertiză, în sensul în care legea de procedură atribuie acestui mijloc de probă, facultatea de a stabili o situație juridică, în raport de destinația terenurilor.
Este evident că sintagma "terenuri libere" din conținutul raportului de expertiză trebuie interpretată în contextul folosit de expert, acesta fiind aferent construcțiilor existente și având destinație subsecventă corpurilor de construcție ce compun imobilul.
Cu acest înțeles, având în vedere că imobilul în litigiu cuprinde un teren de 2.012 mp și construcții, ocupate de diferite societăți comerciale, de o persoană fizică și că este afectat de blocul de locuințe, acesta nu face parte din categoria celor reglementate de art. 10 din Legea nr. 10/2001, care pot fi restituite în natură.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (1) "în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent."
Cum, în cazul concret, terenul în litigiu nu este liber, restituirea în natură nu este posibilă, așa încât acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituie singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamanților, în respectarea spiritului reparator al legii speciale.
De altfel, susținerile recurentului vizând analiza probatoriilor, inserate drept critici cu prilejul exercitării căii extraordinare de atac a recursului, exced examinării motivelor de nelegalitate, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., deoarece constituie motive de netemeinicie.
Așa fiind, înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3042/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3035/2008. Civil → |
|---|
