ICCJ. Decizia nr. 3208/2008. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, C.C. a solicitat anularea dispoziției nr. 4505 din 8 septembrie 2005 a Primarului General al Municipiului București, prin care i s-a respins restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 429,25 mp situat în București, dispunându-se restituirea în natură a suprafeței de 169,98 mp din cei 429,25 mp.
în motivarea contestației, C.C. susține nelegalitatea dispoziției nr. 4505/2005, întrucât expertiza Z.D. constatând existența suprafeței de 169,98 mp liberă de construcții, Primarul trebuia să se conformeze principiilor de reparare în natură, consacrate de Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 205 din 13 februarie 2007 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația formulată de C.C. și anulând dispoziția nr. 4505 din 8 septembrie 2005 a Primarului General al Municipiului București a dispus restituirea în natură a suprafeței de 154,94 mp teren identificat prin raportul de expertiză M.I.M. și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren situată în București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în mod nelegal prin dispoziția nr. 4505 din 8 septembrie 2005 Primarul Municipiului București a respins cererea notificatorului de restituire în natură a terenului de 429,25 mp preluat abuziv de stat, deoarece prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză s-a constatat că din acest teren exista o suprafață de 154,94 mp liberă de rețele edilitare subterane.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 588 A din 1 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul formulat de Municipiul București prin Primarul General, acordând intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON la a căror plată a fost obligat apelantul.
în considerentele deciziei curtea de apel a înlăturat susținerile apelantului potrivit cărora întregul teren este afectat de detalii de sistematizare, deoarece atari susțineri sunt contrazise de constatările și concluziile expertizei tehnice efectuată în cauză, care confirmă constatările expertizei extrajudiciare și înscrisurile aflate la dosar.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, invocând în temeiul art. 304 pct. 9 nulitatea deciziei.
în motivarea recursului se susține că în mod just prin dispoziția 4505 din 8 septembrie 2005 au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât terenul litigios în suprafață de 429,25 mp este ocupat de elemente de sistematizare care îl afectează în totalitate, fiind imposibilă restituirea în natură a suprafeței de 169,98 mp identificată de expertul desemnat în cauză.
în consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și pe fond respingerea contestației.
Recursul este întemeiat.
Prin dispoziția nr. 4505 din 8 septembrie 2005 a Primarului Municipiului București a fost respinsă cererea formulată de C.C. privind restituirea în natură a suprafeței de 429,25 mp teren situat în București, motivat de faptul că acesta este afectat în totalitate de elemente de sistematizare. Ca urmare, notificatorului i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
Expertizele efectuate în cauza P.C. și Z.D. au identificat terenul de 429,25 mp cu amplasamentul arătat de contestator în notificare și au conchis că suprafața de 169,98 mp este liberă de construcții propunând restituirea acesteia în natură.
Expertul M.I.M. a concluzionat că din suprafața de 429,25 mp preluată de stat abuziv suprafața de 238,10 mp este ocupată de carosabil și trotuare iar 20,18 mp este suprafața ocupată de zona verde a laturii de nord a străzii A.
Din suprafața liberă de construcții de 169,98 mp suprafața de 15,05 este afectată de rețele subterane.
împrejurarea potrivit căreia suprafața de 154,94 mp este liberă de construcții nu este de natură a susține soluția pronunțată în cauză în raport de pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora "sintagma amenajări de utilitate publică", are în vedere suprafețele de teren destinate a servi nevoilor comunității precum căi de comunicație, dotări tehnico edilitare, amenajări de spații verzi împrejurul blocurilor de locuit, parcuri, grădini, piețe pietonale și altele.
Expertizele și schițele care le însoțesc precum și planul de urbanism evidențiază faptul că suprafața de teren de 154,94 mp aflată la o distanță de numai 5 m de blocurile învecinate (pag. 38 dosar fond) afectează spațiul din jurul blocurilor, destinat normalei folosiri a acestora și restrânge spațiul verde al parcului, limitarea totdeodată accesul stradal al locatarilor.
Aceste elemente de sistematizare, au fost avute în vedere la emiterea dispoziției nr. 4505/2005 de către primar, singurul care, potrivit pct. 10.3 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 este chemat în cadrul procedurii administrative să individualizeze suprafețele de teren destinate utilității publice.
în raport de ansamblul probator administrat în cauză, se reține că întreaga suprafață a terenului litigios de 429,25 mp este afectată de elementele de sistematizare făcând imposibilă practic restituirea în natură a suprafeței de 154,94 mp, identificată ca fiind liberă de construcții prin expertiză, știut fiind că această stare a terenului nu presupune întotdeauna și restituirea lui în natură către fostul proprietar. Afectatiunea terenului unei utilități publice și elementelor de sistematizare reprezintă un element hotărâtor în aprecierea acordării în natură a măsurilor reparatorii.
în raport de întregul material probator rezultă fără dubiu că soluția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 a fost legală și că decizia instanței de apel care a confirmat sentința tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv pentru care, în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de Municipiul București a fost admis. Casându-se decizia curții de apel și sentința tribunalului, pe fond contestația formulată de C.C. împotriva dispoziției nr. 4505 din 8 septembrie 2005 a fost respinsă ca nefondată.
← ICCJ. Decizia nr. 3033/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3256/2008. Civil → |
---|