ICCJ. Decizia nr. 3033/2008. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 168 din 17 aprilie 2006, Tribunalul Gorj a respins cererea formulată de reclamanta C.A.M., prin procurator H.E., împotriva dispoziției nr. 44 din 5 august 2004 emisă de primarul comunei Logrești, B.I., în contradictoriu cu Primăria comunei Logrești, județul Gorj.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 13 din 9 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj, Primăria comunei Logrești a fost obligată ca, în baza art. 23 din Legea nr. 10/2001, să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării nr. 252 din 22 octombrie 2001.
Prin dispoziția nr. 44 din 5 august 2004 a fost respinsă notificarea adresată de reclamantă cu privire la restituirea unor terenuri care se află pe raza comunei Logrești, cu motivarea că aceste terenuri au regimul juridic reglementat prin legile fondului funciar.
Reclamanta a solicitat aceleași suprafețe de teren și pe calea procedurii prevăzută de legile fondului funciar, cerere respinsă, cu motivarea că deși terenul a fost atribuit rudelor acesteia, reclamanta nu a atacat actele de reconstituire a dreptului de proprietate după procedura prevăzută de aceste legi.
A mai reținut tribunalul că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, "nu intră sub incidența prezentei legi terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar", iar, conform dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, dreptul de proprietate privată se reconstituie pentru terenurile care se aflau în posesia C.A.P. la data de 1 ianuarie 1990.
Terenul care face obiectul pricinii a fost restituit de comisia județeană de fond funciar altor persoane, care sunt moștenitori ai foștilor proprietari, iar pentru a putea beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta trebuia să facă dovada că terenul arabil este situat în intravilan și este disponibil.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 721 din 5 octombrie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe.
Instanța de apel a reținut că sentința civilă nr. 13 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Gorj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2152/2004 a Curții de Apel Craiova, a fost pusă în aplicare de Primarul comunei Logrești, prin emiterea dispoziției nr. 44 din 5 august 2004, dispoziție prin care s-a respins notificarea, pentru că terenurile care se află pe raza comunei Logrești "au intrat sub regimul legilor fondului funciar".
A reținut instanța de apel, că "întrucât din certificatul 3633/91 emis de Arhivele Statului Gorj, din notificarea formulată și din susținerile reclamantei rezultă că suprafața de 3,39 ha solicitată are destinația de teren arabil extravilan, în mod corect s-a apreciat de instanța de fond că acest teren face obiectul legii fondului funciar și excede domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001".
De aceea, susținerile reclamantei privind refuzul punerii în executare a deciziei civile nr. 2152/2004 a Curții de Apel Craiova, precum și cele privind restituirea terenului sunt neîntemeiate. De asemenea, sunt neîntemeiate criticile privind neacordarea daunelor morale, cominatorii, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede astfel de sancțiuni și despăgubiri.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., a arătat că în mod greșit prima instanță și instanța de apel au reținut că nu există dovezi că terenul a cărui restituire s-a cerut este disponibil și că nu a intrat sub incidența procedurilor prevăzute de legile fondului funciar.
Recurenta a susținut că sunt îndeplinite dispozițiile Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și că a dovedit că terenul este intravilan, iar tribunalul și instanța de apel se contrazic, pentru că prin dispoziția nr. 44 din 5 august 2004 s-a respins notificarea cu privire la restituirea terenurilor ce se află pe raza comunei Logrești. Din dispoziția emisă de primar rezultă că terenul a fost restituit conform legii fondului funciar, însă, susține recurenta că și ea era îndreptățită, în calitate de moștenitoare a autorilor C.A. și Elisabeta, să primească terenul în suprafață de 3,9 ha, în baza legii fondului funciar, iar Comisia locală a Primăriei Logrești, prin B.I., a refuzat să execute decizia civilă nr. 2152 din 30 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Soluția respingerii acțiunii pronunțată de prima instanță, păstrată prin decizia atacată, este legală, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Recurenta-reclamantă, prin acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria Tg. Cărbunești, la data de 25 martie 2005, a chemat în judecată pe primarul B.I. de la Primăria Logrești, județul Gorj, pentru refuz în executarea deciziei civile nr. 2152 din 30 iunie 2004 emisă de Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990,art. 1.
Judecătoria Tg. Cărbunești a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ, iar această instanță, prin încheierea dată la 6 iulie 2005, a scos cauza de pe rolul secției comerciale și de contencios administrativ și a trimis-o secției civile de la același tribunal.
Prin cererea aflată la fila 5 din dosarul tribunalului, reclamanta a solicitat să se constate reaua voință a pârâtului pentru neretrocedarea suprafeței de 3,90 ha teren agricol.
Prin decizia civilă nr. 2152 din 30 iunie 2004, a cărei executare s-a cerut de către recurenta-reclamantă, primarul nu a fost însă obligat să retrocedeze terenul arabil în suprafață de 3,90 ha, situat pe teritoriul comunei Tg. Logrești.
Prin această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a păstrat sentința civilă nr. 19 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Gorj, sentință prin care Primăria comunei Tg. Logrești a fost obligată să se pronunțe, prin dispoziție motivată, asupra notificării nr. 252 din 22 octombrie 2001 formulată de reclamantă.
Obligația stabilită prin aceste hotărâri a fost aceea de a se emite dispoziție prin care să fie soluționată notificarea transmisă de recurentă primăriei, iar primarul și-a îndeplinit această obligație anterior datei când s-a formulat acțiunea, emițând dispoziția nr. 44 din 5 august 2004, comunicată recurentei la data de 6 august 2004. Prin această dispoziție a fost respinsă notificarea, cu motivarea că terenurile solicitate au regimul stabilit de legile fondului funciar, iar în dispoziție există mențiunea că "se are în vedere decizia nr. 2152/2004 a Curții de Apel Craiova".
Prin urmare, deși obligația stabilită prin hotărârea judecătorească invocată fusese executată anterior înregistrării acțiunii formulate de recurenta-reclamantă, aceasta a cerut ca primarul să fie obligat să pună în executare decizia Curții de Apel Craiova.
Prin notificarea adresată Primăriei comunei Tg. Logrești recurenta-reclamantă a solicitat să-i fie restituit terenul situat în satul Popești "unde se află S.M.A., cât și toată cureaua", fără să precizeze care este suprafața de teren solicitată, însă în cursul procesului a arătat că cererea sa privește terenul agricol în suprafață de 3,9 ha, situat pe teritoriul comunei Tg. Logrești, iar din adresa nr. 4087 din 29 noiembrie 2003, emisă de Consiliul local Berlești, aflată la fila 23 din dosarul tribunalului, rezultă că pe teritoriul comunei Tg. Logrești recurenta a avut numai suprafața de 3,9 ha teren agricol.
Față de probele administrate în cauză și de susținerile recurentei, terenul agricol în suprafață de 3,9 ha situat pe teritoriul comunei Tg. Logrești, care face obiectul pricinii, are regimul juridic stabilit de legile fondului funciar.
în declarația de recurs, recurenta a susținut că era îndreptățită să primească terenul în baza legii fondului funciar, iar prin cererile formulate în cursul procesului a arătat că terenul este agricol și a fost preluat de stat în baza Decretului nr.83/1949.
Or, art. 39 din Legea nr. 18/1991 dispune "Persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute de art. 9".
Faptul că terenul are regimul stabilit de legea fondului funciar rezultă și din titlul de proprietate nr. 1503503 din 15 ianuarie 2007, depus de recurentă la dosar, emis pentru suprafața de 1,81 ha teren.
Recurenta a precizat în concluziile scrise înregistrate la data de 14 mai 2007, că pentru parte din terenul în suprafață de 3,9 ha obținut prin hotărârea a cărei executare se cere i-a fost eliberat titlu de proprietate emis la data de 15 ianuarie 2007, iar în concluziile scrise înregistrate la data de 12 mai 2008 a arătat că a formulat cerere în baza legii fondului funciar pentru terenul în suprafață de 3,9 ha și că această suprafață intră sub incidența legii fondului funciar.
Reconstituirea dreptului de proprietate pentru o parte din terenul care face obiectul pricinii nu face posibilă aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 pentru restul terenului, neacordat după procedura stabilită de Legea nr. 18/1991, deoarece, față de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, terenul nu intră sub incidența acestei legi, iar valorificarea dreptului de către recurentă se putea realiza în cadrul procedurii prevăzute de legea fondului funciar, folosind toate căile de atac prevăzute de această lege.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 3035/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3208/2008. Civil → |
---|