ICCJ. Decizia nr. 435/2008. Civil

Prin acțiunea înregistrată la data de 10 august 2005 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta A.I.I. a solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Brăila anularea Dispoziției nr. 10248 din 16 iunie 2006 emisa de acesta.

în motivarea contestației, reclamanta a susținut ca a notificat Primăria Municipiului Brăila pentru restituirea în natura a imobilului din Brăila, iar prin Dispoziția nr. 10248 din 16 iunie 2006 i s-a propus acordarea de despăgubiri deși imobilul solicitat este liber, iar potrivit Legii nr. 247/2005, are prioritate restituirea în natura.

în drept, au fost invocate disp. art. 21,art. 22,art. 27 si art. 24 pct. 8 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civila nr. 1089/2006 a Tribunalului Brăila, s-a respins ca nefondată contestația reținându-se următoarele: :

reclamanta este fiica autorilor N.C. și N.P., proprietarii imobilului situat in Brăila, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950;

prin notificarea înregistrată sub nr. 355 din 2 octombrie 2001, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din teren în suprafața de 334,55 mp și construcție in suprafața de 94 mp moștenit de la autorii săi;

din conținutul notificării nu rezulta că reclamanta a solicitat în principal restituirea în natura a imobilului și in subsidiar despăgubiri;

imobilul actual nu mai păstrează niciuna din construcțiile vechi care au făcut obiectul naționalizării, iar terenul este ocupat de o construcție noua, edificata de actualul deținător;

decizia contestată este motivata în fapt pe imposibilitatea restituirii in natura a imobilului revendicat, iar in drept pe dispozițiile art. 1,art. 2,art. 11,art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, coroborate cu dispozițiile art. 2,art. 71 din Legea nr. 215/2001;

potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natura a părții de teren rămase liberă, iar pentru cea ocupata de construcții noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publica ale localităților urbane și rurale, masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent;

imobilul în litigiu a fost demolat in totalitate, iar pe terenul respectiv s-a construit Clubul Progresul ce a fost dat in administrarea Sindicatelor Uzinei Progresul;

întrucât construcțiile edificate de autorii reclamantei au fost demolate in totalitate și s-a ridicat o construcție noua, iar terenul a fost ocupat in totalitate de această construcție și de utilități precum și curtea acesteia, nu mai este posibila restituirea in natura nici a imobilului compus din teren și construcțiile edificate de foștii proprietari și nici a unei părți din teren care ar fi rămas liber, astfel ca în mod legal s-a procedat la acordarea de despăgubiri.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 250/A din 21 iunie 2007 a admis apelul declarat de reclamanta A.I.I., a schimbat în tot sentința civilă nr. 1089 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Brăila și în consecință a admis contestația modificând Dispoziția nr. 10248/2006 a Primăriei Brăila în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului situat în Brăila, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară (fila 47 dosar).

Pentru a se pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut, în esență că, situația de fapt a speței a fost eronat stabilită de prima instanță în ceea ce privește situația actuală a terenului în litigiu care, în prezent, este liber de construcții și nu este afectat de rețele subterane de interes public major.

S-a mai reținut incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 precum și art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii 247/2005.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 6 iulie 2007, Curtea de Apel Galați a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 250/A din 21 iunie 2007, formulată de reclamanta A.I.I., în sensul că adresa corectă a terenului ce se va restitui este în Brăila, Str. G. nr. 45 în loc de Brăila, Calea G. nr. 45. Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei.

în contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Brăila, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte.

Instanța de apel prin decizia recurată a acordat ceea ce nu s-a cerut , folosindu-se exclusiv de concluziile raportului de expertiză dispunând restituirea în natură a unui teren liber de construcții situat în Brăila, Str. G. nr. 45, în suprafață de 368 mp, fără a avea în vedere că terenul pentru care s-au solicitat despăgubiri are o suprafață de 334,55 mp.

Pe de altă parte se susține că instanța de apel ar fi trebuit să țină seama exclusiv de opțiunea expresă a notificatoarei în speță, iar aceasta în privința solicitării în natură nu s-a realizat.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. "... judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.. " aceștia putând ordona probele pe care le consideră necesare.

Or, instanța de apel analizând probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiza tehnica judiciara și suplimentul de expertiza tehnica imobiliara, expertize împotriva cărora nu au fost formulate obiecțiuni, a conchis că terenul în litigiu este liber, nu este afectat de rețele de interes public major, și poate fi restituit în natură.

De altfel, legea specială în materie prevede că restituirea în natură este prioritară, prevalând celorlalte modalități de reparații ce au un caracter subsidiar [art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001].

Aceasta pentru că spiritul Legii 10/2001 este de a aduce o reparație integrală pentru imobilele preluate abuziv de Statul Roman in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și aceasta nu poate fi decât restituirea in natura, cum bine a reținut instanța de apel.

Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul a fost respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 435/2008. Civil