ICCJ. Decizia nr. 454/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 454
Dosar nr. 2562/35/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M.E. SRL a chemat în judecată pe pârâţii B.G. şi Primarul municipiului Oradea şi a solicitat să se constate că: imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. 24997 Oradea nr. top. 605/2/V a format dreptul de proprietate al numiţilor R.E., R.M. şi L.A.; că pârâta B.G. nu este îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a imobilului; să se dispună anularea dispoziţiei nr. 164 din 21 februarie 2002 emisă de Primarul municipiului Oradea, prin care a fost admisă cererea de restituire în natură a imobilului în favoarea pârâtei persoană fizică; să se dispună rectificarea de C.F. prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei şi restabilirea situaţiei anterioare în favoarea Statului Român.
În motivarea acţiunii se arată că imobilul în litigiu este spaţiu închiriat de reclamantă. Dispoziţia de restituire în natură este nelegală deoarece imobilul a trecut în proprietatea statului nu de la autorul pârâtei B.G. ci de la alţi trei proprietari de carte funciară. În drept au fost invocate prevederile Codului civil (art. 105, art. 1199 şi art. 1200) şi ale Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 69 din 3 februarie 2003 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, ca instanţă de drept comun.
Judecătoria Oradea, prin sentinţa civilă nr. 3368 din 22 mai 2003 şi-a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bihor. A fost constatat conflictul negativ de competenţă şi a fost trimis dosarul Curţii de Apel Oradea pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 50/P din 8 iulie 2003 a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bihor, secţia civilă, cu motivarea că orice persoană ce invocă un interes, poate ataca dispoziţia de restituire emisă de organele abilitate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin acţiune separată aceeaşi reclamantă SC M.E. SRL a chemat în judecată pe pârâta B.G. şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 dolari SUA reprezentând 25.000 dolari SUA valoarea investiţiilor efectuate la imobil şi 15.000 dolari SUA sporul de valoare comercială adus spaţiului.
Pârâta B.G. a formulat cerere reconvenţională şi obligarea reclamantei de a plăti chirie pentru spaţiul comercial folosit, precum şi obligarea acesteia de a-şi ridica din spaţiul comercial restituit în proprietate tot ceea ce este demontabil. Cererea reconvenţională a fost precizată în sensul că solicită să se constate că reclamanta-pârâtă ocupă imobilul în litigiu, cu destinaţia de spaţiu comercial, fără titlu legal şi în consecinţă să se dispună evacuarea acesteia din acest spaţiu.
Tribunalul Bihor, secţia comercială, contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 868/COM/ din 8 aprilie 2003 a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei; a admis excepţia prematurităţii; a fost respinsă acţiunea reclamantei-pârâte, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă în reconvenţională.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 687/R din 28 octombrie 2003 a admis recursul declarat de reclamanta SC M.E. SRL împotriva sentinţei nr. 868 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru judecare la Tribunalul Bihor, secţia civilă.
În faţa instanţei de fond, astfel stabilită, Tribunalul Bihor, secţia civilă, se conexează celor două dosare prin încheierea nr. 29 martie 2004.
Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 467 din 26 iunie 2006 a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii. Se respinge cererea formulată de reclamanta SC M.E. SRL în contradictoriu cu pârâta B.G. şi pârâtul Primarul municipiului Oradea.
Se admite cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă şi se dispune evacuarea pârâtei-reclamante din spaţiul în litigiu. Se respinge cererea reclamantei-pârâte împotriva pârâtei-reclamante privind despăgubirile.
Instanţa a reţinut, pe baza probatoriului administrat că antecesorul pârâtei B.G. şi anume B.C. a deţinut în proprietate cota de ½ din imobil, această cotă fiind preluată de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, cealaltă cotă de ½ fiind preluată prin prescripţie de la numiţii R.E., R.M. şi L.A.. În aceste condiţii dispoziţia emisă de Primarul municipiului Oradea (nr. 164 din 21 februarie 2002) este legală.
S-a apreciat că cererea reconvenţională formulată de pârâtă este întemeiată în ce priveşte evacuarea din spaţiul comercial ocupat de reclamantă, deoarece legea protejează numai pe chiriaşi persoane fizice.
În ce priveşte sporul de valoare solicitat de reclamantă prin cea de a doua acţiune s-a reţinut că Legea nr. 10/2001 are în vedere sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta-pârâtă SC M.E. SRL.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 333 din 28 iunie 2007 a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă SC M.E. SRL. A desfiinţat în parte sentinţa apelată cu privire la respingerea cererii formulate de reclamantă în dosarul nr. 8955/2003 al Tribunalului Bihor şi trimite cauza (acest dosar) spre rejudecare la instanţa competentă, Judecătoria Oradea.
S-a reţinut că, în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a pârâtei B.G. şi legalitatea dispoziţiei de restituire nr. 164/2002 emisă de Primarul municipiului Oradea instanţa de fond a aplicat corect legislaţia în materie.
Nelegal a fost respinsă cererea pentru acordarea de despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse imobilului. Acestea se cuvin a fi compensate indiferent de destinaţia imobilului, prin interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 10/2001. Neprocedând la evaluarea despăgubirilor, instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului acestui capăt de cerere, ceea ce impune casarea cu trimitere, conform art. 292 alin. (1) C. proc. civ., la instanţa competentă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC M.E. SRL, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
După prezentarea unui istoric al litigiului recurenta susţine, în esenţă, că dispoziţia de restituire în natură emisă de Primarul municipiului Oradea este nelegală deoarece imobilul a trecut în proprietatea statului nu de la antecesorul pârâtei B.G. ci de la alţi trei proprietari; cota de proprietate se circumscrie altor apartamente decât cel ocupat de reclamanta-recurentă şi folosit drept spaţiu comercial; se fac aprecieri asupra numerotării în diverse epoci a apartamentelor imobilului pentru a demonstra cele arătate mai sus, precum şi la persoanele care au ocupat în timp spaţiile (apartamentele) imobilului; se critică motivarea instanţei de fond şi de apel; se apreciază că evacuarea sa din spaţiul ce-l ocupă nu putea fi dispusă deoarece contractul de închiriere este valabil, a făcut investiţii cu bună credinţă astfel că trebuie să i se recunoască şi dreptul de retenţie.
Recursul se priveşte ca nefondat.
Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate …. (pct. 9 invocat) când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Examinând acţiunea introductivă de instanţă şi motivele de recurs se constată că reclamanta-recurentă nu pretinde un drept real asupra părţii din imobilul aflat în litigiu şi doar un eventual drept de a cumpăra „un spaţiu comercial" ce îl foloseşte, desigur numai dacă o altă persoană nu dobândeşte, în condiţiile Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate.
Pârâta din prezenta acţiune, în baza Legii nr. 10/2001 a obţinut, prin dispoziţia motivată nr. 164 din 21 februarie 2002 emisă de Primarul municipiului Oradea, dreptul de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării. În aceste condiţii sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora pârâta îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării de către stat a imobilului în litigiu (folosit de reclamantă).
Calitatea de persoană îndreptăţită a pârâtei B.G. a fost stabilită atât în procedura administrativă cât şi în cea judecătorească, conform Legii nr. 10/2001, pe baza probelor administrate. În recurs, cale extraordinară de atac, nu sunt admise ca probe decât înscrisuri noi. Or, recurenta nu a prezentat un asemenea înscris care să combată situaţia de fapt stabilită în faţa instanţei de fond şi apel. În recurs nu pot fi prezentate motive de netemeinicie ci numai de nelegalitate, astfel cum s-a arătat. Aserţiunile recurentei privind numerotarea apartamentelor imobilelor; modul de ocupare a lor de către diverse persoane fizice sunt nerelevante faţă de documentele depuse chiar de instituţia care a dispus restituirea în natură, către persoana îndreptăţită, a părţii din imobilul în litigiu.
În ce priveşte motivul de recurs privind evacuarea recurentei din spaţiul comercial folosit de aceasta, trebuie observat că recurenta a încheiat un contract de închiriere cu o persoană juridică dovedită a nu fi proprietar, că aceeaşi proprietate imobiliară a fost restituită proprietarului (adică pârâtei) ceea ce îi conferă acesteia un drept retroactiv de proprietate conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Drept consecinţă, nici un act juridic cu privire la proprietatea pârâtei nu îi poate fi opozabil, în afara acelora special şi expres protejate de lege (de exemplu contractele de închiriere ale persoanelor fizice).
Faţă de cele ce preced se constată că hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Problema pretenţiilor recurentei faţă de pârâta proprietară urmează a se tranşa cu ocazia soluţionării litigiului în pretenţii, de către instanţa competentă astfel cum a decis Curtea de Apel Oradea, inclusiv dreptul de retenţie solicitat de reclamantă.
Astfel că, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.E. SRL împotriva deciziei nr. 333 din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4508/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4483/2008. Civil → |
|---|
