ICCJ. Decizia nr. 4540/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4540
Dosar nr. 21950/2/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2008
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 septembrie 2001 reclamantul N.O. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general, SC H.N. SA şi N.B.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că este proprietarul imobilului situat în Bucureşti, să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 307/24977 din 30 septembrie 1996 încheiat între pârâtele SC H.N. SA şi N.B.A. şi să îi oblige totodată pe pârâţi să-i restituie în natură a imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 1094 din 28 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a conexat această cerere cu cea care se înregistrase sub nr. 6778/2001 la aceeaşi instanţă, ca fiind identică cu prima şi, totodată, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 465 din 25 octombrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rejudecând apelul reclamantului după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, l-a admis şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că: a admis în parte acţiunea reclamantului, a constatat că acesta este proprietarul imobilului din Bucureşti, compus din teren şi construcţie, i-a obligat pe pârâţi să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi i-a obligat pe pârâţi la plata sumei de 5 000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Această decizie a fost pronunţată cu majoritate de opinii, ca urmare a declanşării divergenţei în cadrul completului de doi judecători, legal constituit pentru soluţionarea cauzei în apel.
1.La data de 5 ianuarie 2007 a declarat recurs împotriva deciziei pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului recurentul a susţinut că hotărârea este nelegală, deoarece imobilul a fost înstrăinat cu respectarea Legii nr. 112/1995 şi cu buna credinţă a părţilor contractante, la o dată la care nevalabilitatea titlului statului nu fusese constată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
2.La data de 28 decembrie 2006 a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii pârâta N.B.A., invocând, în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., şi susţinând că:
Deşi prin Decizia nr. 465 din 25 octombrie 2006 curtea de apel a admis apelul reclamantului, nu a motivat în niciun fel această soluţie, ci doar s-a limitat să arate care au fost indicaţiile date de Înalta Curte prin Decizia de casare.
Decizia este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., deoarece Înalta Curte stabilise deja că soluţia dată capătului de cerere în revendicare va depinde de cea dată capătului de cerere având ca obiect nulitatea contractului, dar curtea de apel nu aţinut seama de această indicaţie.
De asemenea, încalcă şi dispoziţiile art. 1898 C. civ., referitor principiul ocrotirii bunei credinţe şi ale art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Ambele cereri de recurs au fost înregistrate pe rolul secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 21950/2/2005.
La data de 12 aprilie 2007 reclamantul N.O. a introdus pe rolul Curţii de Apel Bucureşti o cerere de îndreptare a unor erori materiale strecurate în Decizia nr. 465 din 25 octombrie 2006.
Cererea a fost admisă prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 2 mai 2007, în sensul că s-a corectat numele unuia din avocaţii care au pus concluzii pentru reclamant şi, totodată, s-a arătat care sunt considerentele pentru care s-a admis apelul, astfel cum au fost redactate de judecătorul redactor.
Cu privire la acest din urmă aspect, curtea de apel a motivat că, dintr-o eroare de imprimare a hotărârii redactate, săvârşită de grefierii dactilografi, s-a imprimat un alt document decât cel corect, carte conţinea motivarea opiniei majoritate a completului.
Împotriva acestei încheieri, ca şi împotriva deciziei întregite cu noile considerente, a declarat recurs pârâta N.B.A.
Judecata celor două recursuri iniţiale declarate de pârâţi împotriva deciziei din apel a fost suspendată în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea celor două recursuri declarate după pronunţarea încheierii.
Prin Decizia nr. 8267 din 6 decembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, pe care a casat-o în parte şi a respins cererea referitoare la condiţiile de tehnoredactare a considerentelor deciziei, cu privire la motivarea opiniei majoritare, menţinând numai dispoziţia referitoare la îndreptarea erorii materiale din practicaua hotărârii.
Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte a luat act că recurenta a renunţat la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 465 din 25 octombrie 2006 cu noile considerente adăugate prin încheierea de îndreptare.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă că, pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., nu se poate obţine motivarea hotărârii ori completarea motivării acesteia.
Cauza ce formează obiectul dosarului nr. 21950/2/2005 a fost repusă pe rol, constatându-se că a încetat motivul pentru care s-a dispus suspendarea.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi având în vedere limitele în care s-a încuviinţat irevocabil cererea de îndreptare a erorilor materiale, Înalta Curte constată că:
Într-adevăr, aşa cum corect s-a susţinut prin motivul de recurs întemeiat de pârâtă pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Decizia recurată nu conţine motivele pe care se sprijină.
Astfel, după ce se prezintă istoricul dosarului se afirmă că, urmare a trimiterii spre rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată sub nr. 21950/2/2005, iar apoi se redă direct dispozitivul pronunţat cu majoritate de opinii şi, în continuare, motivarea opiniei separate.
Din hotărâre lipsesc tocmai argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei de admitere a apelului şi, respectiv, de admitere în parte a acţiunii reclamantului, iar cererea de remediere a acestei deficienţe pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale a fost respinsă irevocabil.
Aşadar, Decizia nr. 465 din 25 octombrie apare ca fiind nemotivată în fapt şi în drept, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Lipsa considerentelor echivalează cu o necercetare a fondului şi face imposibil, în această fază, controlul judiciar prin prisma celorlalte critici de nelegalitate subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (5) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa în tot Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, care, cu ocazia rejudecării va avea în vedere şi celelalte critici formulate de recurenţi pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general şi N.B.A. împotriva deciziei nr. 465 din 25 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3655/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2249/2008. Civil → |
|---|
