ICCJ. Decizia nr. 4719/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4719
Dosar nr. 4154/1/200.
Şedinţa publică din 8 iulie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 634 din 12 martie 2004, Tribunalul Cluj a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii civile, invocată de pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A.I., M.I. şi F.E. împotriva pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Municipiul Cluj Napoca, prin primar şi Consiliului local al municipiului Cluj Napoca.
A constatat caducitatea parţială a decretului prezidenţial nr. 3 din 6 ianuarie 1983 pentru terenul cu suprafaţă de 226,5 mp, înscris în C.F. 3455 Cluj nr. top. 12662/2.
A dispus dezmembrarea imobilului după cum urmează:
- imobilul cu nr. top nou 12662/2/1, în suprafaţă de 226,5 mp se reînscrie în favoarea vechiului proprietar tabular Statul Român;
- imobilul cu nr. top nou 12662/2/2, în suprafaţă de 226,5 mp se transcrie într-o nouă C.F.
A dispus retrocedarea imobilului cu nr. top nou 12662/2/2 în favoarea reclamanţilor, în cote de câte 1/3 pentru fiecare şi intabularea dreptului de proprietate, cu titlu de lege.
A obligat pârâţii Municipiul Cluj Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca să plătească reclamanţilor suma de 10.660.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că asupra imobilului înscris în C.F. 3455 Cluj, nr. top. 12662/2 sunt înscrişi ca proprietari, în cote de câte ½, Statul Român, cu titlu de Lege nr. 58/1974 şi reclamanţii, cu utlu de moştenire.
Prin Decretul nr. 3/1983, imobilul proprietatea reclamanţilor a fost expropriat, în scopul construirii unor blocuri de locuinţe.
Acţiunea reclamanţilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 este admisibilă, în sensul admisibilităţii acestui gen de acţiune pronunţându-se şi fosta Curte Supremă de Justiţie prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, dată în interesul legii.
Statul Român are calitate procesuală pasivă, pentru că, în urma exproprierii, imobilul a devenit proprietatea Statului Român şi a intrat în administrarea directă a Municipiului Cluj Napoca.
În cauză, a reţinut tribunalul, scopul exproprierii nu s-a realizat, pentru că nu au început lucrările pentru care s-a dispus exproprierea şi nu a fost realizată o nouă declaraţie de utilitate publică, astfel încât se poate dispune retrocedarea.
Prin Decizia civilă nr. 2008 din 17 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins ca tardiv apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a admis apelurile declarate de pârâţii Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte.
A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea exercitată de reclamanţi împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Cluj Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca.
A menţinut dispoziţia referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român.
Instanţa de apel a reţinut că acţiunea reclamanţilor este întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Este adevărat că, prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a constatat că sunt admisibile acţiunile în retrocedarea imobilelor expropriate înainte de anul 1994, dar, ulterior acestei decizii, a apărut Legea nr. 10/2001, care în art. 11 instituie reguli speciale privind restituirea în natură a imobilelor expropriate.
Art. 11 are caracterul unei norme speciale, reparatorii, a cărei aplicare se impune ca prioritară, în raport de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Cererea reclamanţilor a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care este inadmisibilă.
Prin Decizia nr. 1421 din 8 februarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţi, împotriva deciziei pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca aceleiaşi instanţe.
Instanţa supremă a reţinut că problema admisibilităţii acţiunii reclamanţilor a fost rezolvată diferit de cele două instanţe.
Dacă în privinţa aplicării acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, având ca obiect retrocedarea imobilelor expropriate anterior acestei legi, s-a pronunţat un recurs în interesul legii, în ceea ce priveşte concursul dintre art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 10/2001, punctele de vedere nu s-au unificat.
Art. 35 din Legea nr. 33/1994 completează măsurile speciale de protecţie juridică a expropriatului în condiţiile în care exproprierea apare ca o excepţie de la caracterul inviolabil şi absolut al dreptului de proprietate, fiind de strictă interpretare.
Legea nr. 33/1994, ca lege organică, se bucură de prioritate în raport cu Legea nr. 10/2001, care este o lege specială, cu caracter reparator, iar acţiunea reclamanţilor este admisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 89A din 20 martie 2007, Curtea de Apel Cluj a respins ca tardiv apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi ca nefondate apelurile declarate de ceilalţi doi pârâţi.
A obligat pe apelanţii Consiliul local al municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca să plătească intimaţilor reclamanţi suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată în apel.
Curtea de apel a reţinut că apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor este tardiv, dat fiind faptul că sentinţa instanţei de fond i-a fost comunicată la 22 martie 2004, iar apelul a fost expediat prin poştă la data de 8 aprilie 2004, cu depăşirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelurile declarate de Municipiul Cluj Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, instanţa de apel a reţinut că problema admisibilităţii acţiunii a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare, fiind o problemă de drept dezlegată de instanţa de recurs, obligatorie pentru instanţa de rejudecare, conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
A mai reţinut instanţa de apel, că acţiunea nu este prescrisă, pentru că are ca obiect dreptul de proprietate asupra unui imobil, fiind o acţiunea reală imobiliară imprescriptibilă.
A mai constatat instanţa de apel, că instanţa de fond nu a acordat „plus petit" şi că pârâţii nu au dovedit că reclamanţii ar fi primit despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Instanţa de apel a constatat că terenul solicitat este liber în întregime, nefiind afectat de lucrări tehnico-edilitare, servind doar la accesul în garajele construite în vecinătate.
Chiar dacă pârâţii s-au prevalat de Planul Urbanistic General, acesta nu a fost respectat chiar de aceştia, pentru că destinaţia terenului a fost schimbată.
Nu prezintă importanţă pentru restituire, a reţinut curtea de apel, că parcela are dimensiuni mici şi că face parte din domeniul public, în condiţiile în care parcela în litigiu nu se regăseşte printre cele cuprinse în lista anexă vizând cartierul Zorilor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Municipiul Cluj Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Statul Român a arătat că Decizia este nelegală, pentru că a respins ca tardiv apelul declarat de acest pârât, în condiţiile în care tardivitatea apelului fusese deja constatată prin Decizia civilă nr. 2008/A/2004 a Curţii de Apel Cluj, pe care nimeni nu a recurat-o sub acest aspect.
Municipiul Cluj Napoca a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că Decizia este nelegala, deoarece cererea reclamanţilor este inadmisibilă, pentru că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii pentru terenurile expropriate se pot obţine numai în condiţiile acestei legi.
A mai arătat recurentul, că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură pentru că are destinaţia de spaţii verzi, loc de joacă pentru copii şi parcări aferente imobilelor învecinate.
Pe de altă parte, parcela dezmembrată are dimensiuni reduse, nefiind construibilă şi este inclusă în inventarul domeniului public şi privat al Municipiului Cluj Napoca.
Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, deşi a declarat separat recurs, a invocat aceleaşi critici formulate de Municipiul Cluj Napoca, în aceeaşi formă, întemeiate tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, care permite încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este fondat.
Astfel, prin Decizia nr. 1421 din 8 februarie 2006, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat Decizia nr. 2008A din 17 septembrie 2004 a Curţii de apel Cluj şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca.
Chiar dacă Decizia curţii de apel nu a fost recurată sub aspectul greşitei respingeri ca tardiv a apelului declarat de Statul Român, instanţa supremă a casat în tot Decizia instanţei de apel, fără a menţine vreuna din dispoziţiile deciziei.
În condiţiile în care nici o dispoziţie din hotărârea atacată nu a fost menţinută, au fost desfiinţate şi toate dezlegările în drept date de aceasta, motiv pentru care instanţa de rejudecare era obligată să rejudece toate apelurile cu care a fost sesizată.
Fondate sunt, în schimb, criticile formulate de Municipiul Cluj Napoca, prin primar şi Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca, care permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cererea reclamanţilor a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, aspect reţinut atât de instanţa de fond cât şi cea de apel, precum şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia de casare.
Prin Decizia nr. LIII din data de 4 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 769 din 13 noiembrie 2007,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au statuat însă că „Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că:
Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001".
Prin Decizia pronunţată în recursul în interesul legii,SECŢIILE UNITEale instanţei supreme au arătat, printre altele că „din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, având tocmai caracterul special menţionat, care reglementează toate situaţiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se impune ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicare în cazul acţiunilor având ca obiect asemenea imobile, daca au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/ 2001, ca si în toate celelalte cazuri de preluate abuzivă de către stat".
Potrivit art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanţele de judecată, inclusiv pentru instanţa supremă şi, pentru că, în prezenta cauză, acţiunea s-a formulat la data de 11 decembrie 2006, prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică.
Astfel încât, dacă pe parcursul procedurii judiciare declanşate de reclamanţi, aşa cum s-a arătat şi în cuprinsul deciziei de casare, practica instanţelor era neunitară în ceea ce priveşte raportul dintre dispoziţiile art. 35 din Legea ni. 33/1994 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, în prezent practica judiciari a fost unificată prin pronunţarea deciziei în interesul legii mai sus indicată.
Fată de cele arătate, se vor admite recursurile declarate de cei doi pârâţi şi, pe cale de consecinţă, Decizia atacată va fi casată în parte.
Se vor admite apelurile declarate de pârâţii Municipiul Cluj Napoca, prin primar şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, care va fi schimbată în parte, în sensul că se va admite excepţia invocată de aceşti pârâţi şi se va respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu Municipiul Cluj Napoca. prim primar şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei şi se vor păstra restul dispoziţiilor sentinţei privitoare la soluţia pronunţată în contradictoriu cu Statul Român, iar recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor va fi respins, deoarece, faţă de înscrisurile aflate la dosar, apelul s-a declarat de către acest pârât cu depăşirea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Municipiul Cluj Napoca, prin primar şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 89A din 20 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o casează în parte.
Admite apelurile declarate de pârâţii Municipiul Cluj Napoca, prin primar şi Consiliul local al municipiului Cluj Napoca împotriva sentinţei nr. 634 din 12 martie 2004 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pe care o schimbă în parte.
Admite excepţia invocată de pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca şi respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu aceşti pârâţi.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4717/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4502/2008. Civil → |
|---|
