ICCJ. Decizia nr. 5313/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5313
Dosar nr. 715/3/200.
Şedinţa publică din 30 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 6894 din 16 noiembrie 2006, Primarul General al Municipiului Bucureşti, a admis notificarea formulată de E.A., la 8 august 2001 şi a constatat că aceasta este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafaţă de 213 mp situat în Bucureşti, sector 2.
Totodată, în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, dispoziţia a fost înaintată secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.
La 10 ianuarie 2007, persoana îndreptăţită a atacat această dispoziţie solicitând instanţei să oblige pârâtul la restituirea în natură a imobilului a cărui destinaţie, susţine contestatoarea, a fost schimbată după data formulării notificării.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 684 din 15 mai 2007, a admis contestaţia şi anulând dispoziţia atacată, a obligat pârâta să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a terenului de 213 mp, din Bucureşti, sector 3.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că terenul, preluat abuziv de stat, era liber la data formulării notificării, fiind amenajat ca parc, ulterior cererii vizând acordarea măsurilor reparatorii, situaţie care se încadrează în exigenţele art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 765/A din 29 noiembrie 2007, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtului.
În cauză a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, susţinând că în mod greşit s-a apreciat asupra aplicaţiunii în cauză a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din lege, în condiţiile în care utilitatea publică a terenului în litigiu a fost conferită prin însăşi actul preluării, respectiv Decretul de expropriere nr. 130 din 29 mai 1989.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Din probele administrate în cauză, rezultă că terenul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului, prin expropriere, în baza Decretului nr. 130 din 29 mai l989, emis în scopul declarat, materializat ulterior, al construirii ansamblului de locuinţe şi dotări tehnico-edilitare aferente: „Străpungere bulevardul Mărăşeşti – strada Nerva Traian – splaiul Unirii" imobilul figurând la poziţia 155 din tabelul anexă la acest act normativ (f.24-27 – dos.715/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă).
Potrivit dispoziţiilor art. 10.3 din HG nr. 250 din 7 martie 2007 „pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001" înainte de a dispune orice măsură în legătură cu acordarea măsurilor reparatorii, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a imobilului solicitat şi a subfeţei acestuia pentru a nu fi afectate amenajările de utilitate publică destinate a deservi nevoilor comunităţii.
Sintagma „amenajări de utilitate publică", are în vedere, în accepţiunea legiuitorului, pe lângă dotările sub şi supraterane şi parcurile şi grădinile publice precum şi amenajările de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit.
În speţă, terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea este amenajat ca parc, de către Primăria Sectorului 3 Bucureşti destinat a deservi ansamblul de locuinţe din zonă, dotare care, alături celor comerciale şi tehnico-edilitare a făcut obiectul planului de sistematizare care a stat la baza decretului de expropriere.
Împrejurarea că anumite obiective au fost realizate la intervale mari de timp de la data preluării (cazul în speţă) este lipsită de relevanţă în condiţiile în care amenajarea este o consecinţă a emiterii actului normativ vizând exproprierea şi reprezintă o concretizare a acestuia.
Criticile recurentului referitoare la inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din lege sunt judicioase, atâta vreme cât în cauză nu a avut loc o reală schimbare a destinaţiei imobilului, ci o materializare a utilităţii publice în baza căreia terenul a fost expropriat la 29 mai 1989.
Nu în ultimul rând, la emiterea dispoziţiei a fost avută în vedere şi cererea formulată de persoana îndreptăţită care, prin notificarea înregistrată la 8 august 2001, a solicitat, acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti iar nu restituirea în natură (f.12 – dosar fond).
Aşa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecinţa, casării ambelor hotărâri pronunţate în cauză iar pe fond, a respingerii contestaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei civile nr. 765/A din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 684 din 15 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar pe fond respinge contestaţia formulată de reclamanta E.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5303/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5262/2008. Civil - → |
|---|
