ICCJ. Decizia nr. 6200/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoarei Constanța la 23 februarie 2006, reclamanții T.A. și T.M.A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului Eforie, prin primar, să constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 527 din 13 octombrie 2003 emisă de Primarul orașului Eforie și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin dispoziția contestată, terenul în suprafață de 600 mp, ce formează lotul nr. 1076 din parcelarea Movila Techirghiol Eforie Sud, a fost restituit în natură către numiții P.V. și M.M., contravenind astfel prevederilor Legii nr. 10/2001, pentru că beneficiarii ei nu sunt moștenitorii legali sau testamentari ai proprietarului inițial, ci au calitatea de cesionari de drepturi litigioase, dobândită în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 4788 din 30 septembrie 2002, încheiat cu numita B.M.I.A.
Reclamanții au arătat că, alături de autoarea cesionarilor de drepturi litigioase, sunt persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul în litigiu, în calitate de moștenitori testamentari ai numitei M.A., care, la rândul său, a fost soția supraviețuitoare a proprietarului imobilului, defunctul M.C.
în această calitate au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, alături de B.M.I.A., dar Primarul orașului Eforie a restituit terenul numai în favoarea cesionarilor de drepturi litigioase, a căror autoare a decedat între timp.
S-a susținut ca motiv de nelegalitate a dispoziției contestate frauda la lege.
Prin precizările ulterioare, reclamanții au modificat cadrul procesual în sensul că au chemat în judecată în calitate de pârâți Orașul Eforie, prin primar, pe P.V. și M.M.
Prin sentința civilă nr. 3982 din 27 aprilie 2006, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța, reținând că, potrivit art. 26 alin. (3) și art. 30 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001, instanța în măsură să cenzureze actele emise cu încălcarea prevederilor legale de autoritățile administrației publice sau de persoanele juridice deținătoare este tribunalul și, pentru identitate de rațiune, aceeași instanță soluționează și contestațiile formulate de terții care pretind vătămarea intereselor lor legitime prin aceste acte.
Pe parcursul soluționării litigiului de către tribunal a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, numita S.G., care, potrivit certificatului de moștenitor nr. 87 din 14 iulie 2006 eliberat de B.N.P. Asociați M.G.O. și A.A.J., este unică moștenitoare a pârâtei M.M.
Excepția tardivității formulării contestației a fost respinsă de tribunal prin încheierea din 19 februarie 2007, cu motivarea că dispozițiile art. 26 alin. (3) din legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, pentru că reclamanții sunt terți față de dispoziția contestată, iar aceasta nu le-a fost comunicată.
Prin sentința civilă nr. 636 din 19 martie 2007, Tribunalul Constanța a admis acțiunea; a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 527 din 13 octombrie 2003 emisă de Primarul orașului Eforie și a obligat pârâții la 2287 lei cheltuieli de judecată, reținând că dispoziția contestată încalcă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât, deși reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra unei cote de 1 din imobilul în litigiu, dobândită în calitate de moștenitori testamentari ai numitei M.A., soția supraviețuitoare a proprietarului înscris în anexele Decretului nr. 92/1950, M.C., întregul imobil a fost restituit în natură pârâților persoane fizice, a căror autoare deținea doar cota de 1 din bun.
Prin decizia civilă nr. 331/C din 24 octombrie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul oraș Eforie, prin primar, reținând, în esență, următoarele:
în art. 3 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a definit persoanele îndreptățite la restituire și enumeră limitativ categoriile respective, singura excepție de la această regulă fiind prevăzută de art. 4 alin. (2) din lege, conform căruia dreptul la restituire aparține moștenitorilor legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptățite.
în speță, calitatea de proprietar al terenului în suprafață de 600 mp, ce formează lotul nr. 1076 din parcelarea Movila Techirghiol a aparținut defunctului M.C., a cărui succesiune a revenit autoarei reclamanților, numita M.A., în calitate de soție supraviețuitoare și autoarei cu titlu particular a pârâților P.V. și M.M., respectiv defuncta B.M.I.A., în calitate de nepoată de soră.
în calitate de succesori ai titularului dreptului de proprietate, atât reclamanții, cât și autoarea pârâților cesionari, au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 600 mp, situat în Eforie Sud.
Prin dispoziția contestată, întregul bun a fost restituit în natură către pârâții cesionari de drepturi litigioase, ceea ce echivalează cu recunoașterea dreptului de proprietate al autorului comun, M.C. și impune, coroborat cu faptul dovedirii de către reclamanți a calității de moștenitori ai defunctului proprietar al bunului, concluzia nulității dispoziției contestate, pentru că aceasta răspunde doar solicitării unuia dintre succesibili și încalcă, astfel, prevederile imperative ale legii, care impun respectarea drepturilor tuturor moștenitorilor care au inițiat, prin notificare legal formulată, procedura specială de restituire.
Legalitatea deciziei contestate nu poate fi întemeiată pe dreptul de acrescământ recunoscut de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru că, în speță, toți moștenitorii proprietarului terenului au solicitat restituirea acestuia în natură.
Pe de altă parte, s-a reținut că dispoziția atacată nu a soluționat notificarea reclamanților și, pe cale de consecință, aceasta nu le-a fost comunicată, iar, în aceste condiții, nu se poate pretinde cu temei că titularii prezentei acțiuni erau obligați să respecte termenul de 30 de zile stabilit de lege, pentru a formula contestație împotriva deciziei, pentru că dispoziția legală este de strictă interpretare și își găsește aplicarea doar în ipoteza în care dispoziția emisă de unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv este contestată de titularul notificării pe care aceasta o soluționează, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar, în cauză, nu sunt incidente prevederile acestui text de lege.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul orașului Eforie și pârâta S.(M.)G.
Prin recursul său, pârâtul Primarul orașului Eforie a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, în sensul că soluția instanței de apel este neîntemeiată sub aspectul soluționării excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată, deoarece, deși reține că reclamanții au luat cunoștință de conținutul dispoziției nr. 527 din 13 octombrie 2003 emisă de Primarul orașului Eforie la termenul de judecată din 9.06.2005, în dosarul civil nr. 3391/2003 al Tribunalului Constanța, a apreciat că în speță nu se aplică dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Or, nu interesează dacă intimații-reclamanți au avut sau nu calitatea de persoane interesate potrivit Legii nr. 10/2001, ci termenul în care aceștia și-au exercitat prerogativele legale de a contesta dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că instanța de apel a interpretat în mod eronat raportul juridic dedus judecății, aplicând în mod greșit prevederile Legii nr. 10/2001,art. 4 alin. (4), deoarece terenul restituit către intimații-pârâți, persoane fizice, nu este unul și același cu cel care li s-ar fi cuvenit, potrivit dispozițiilor legale, intimaților-reclamanți.
Instanțele de fond și apel trebuiau să verifice interesul reclamanților în promovarea prezentei acțiuni, atâta timp cât prin dispoziția nr. 527/2003 nu s-a adus atingere cu nimic vocației lor de a redobândi dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren ce li s-ar fi cuvenit de pe urma soției supraviețuitoare a defunctului M.C., M.A.
Prin recursul său, pârâta S.G. critică decizia pentru nelegalitate, arătând că, dând o interpretare greșită textului de lege, instanța de judecată a respins apelul declarat și a admis în fond contestația formulată de intimații-reclamanți, pe motivul că în mod greșit a fost restituit pe numele pârâtei terenul ce face obiectul deciziei contestate, întrucât aceasta nu se încadrează în condițiile limitative impuse de Legea nr. 10/2001.
Titulara dreptului de proprietate a decedat și a avut contract de cesiune de drepturi litigioase. Mai mult, arată că în mod corect au fost puși în posesia terenului a cărui restituire în natură s-a solicitat prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
în ședința publică din 23 octombrie 2008, apărătorul ales al intimaților-reclamanți a precizat că valoarea obiectului litigiului este de 500.000.000 lei vechi, iar instanța, din oficiu, a invocat motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cu privire la soluționarea cauzei în primă instanță de către tribunal.
Examinând recursul declarat de pârâtul Primarul orașului Eforie, cu prioritate, în raport de motivul de recurs de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța constată următoarele:
în prezenta cauză, sentința primei instanțe a fost dată de către tribunal cu încălcarea competenței judecătoriei.
Față de natura și obiectul pricinii, competența soluționării cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei Constanța și nu Tribunalului Constanța.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea intimaților-reclamanți prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 527 din 13 octombrie 2003 emisă de Primarul orașului Eforie, prin care s-a aprobat restituirea în natură a imobilului-teren situat în Eforie, în suprafață de 600 mp, ce formează lotul nr. 1076 din parcela Movila Techirghiol Eforie Sud, către P.V. și M.M., cesionari de drepturi litigioase.
Reclamanții, sunt terți față de dispoziția nr. 527 din 13 octombrie 2003 emisă de Primarul orașului Eforie, iar acțiunea în nulitate absolută formulată de aceștia nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, text care stabilește o competență specială a secției civile a tribunalului.
Reclamanții au investit prima instanță cu o acțiune de drept comun, solicitând anularea dispoziției emise de primar pentru fraudă la lege, fără să invoce dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
De altfel, și instanța de apel a reținut că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză.
Deoarece dispoziția nr. 527 din 13 octombrie 2003 prin care Primarul orașului Eforie a dispus restituirea în natură a terenului, are natură civilă, și a fost atacată pe calea acțiunii în anulare de drept comun, competența materială de primă instanță în soluționarea acțiunii se stabilește după normele de drept comun, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și nu după dispozițiile cu caracter special din Legea nr. 10/2001.
Pentru stabilirea competenței materiale se are în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată la data investirii instanței de judecată, potrivit art. 181C. proc. civ., care era de 500.000.000 lei vechi.
Prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 12 ianuarie 2006, iar, în raport de prevederile sart. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., din actuala reglementare, tribunalul judecă în primă instanță "procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei ( RON ) _".
Cum valoarea obiectului prezentului litigiu este de 500.000.000 lei vechi, 50.000 lei (RON ), competența de soluționare a pricinii în primă instanță revine judecătoriei, respectiv Judecătoriei Constanța, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, sentința pronunțată de tribunal este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea competenței judecătoriei și tot nelegală este și decizia atacată, prin care a fost păstrată această sentință.
în ceea ce privește recursul declarat de pârâta S.G., în ședința publică din 23 octombrie 2008, apărătorul intimaților-reclamanți T.A. și T.M.A. a susținut că recursul declarat de aceasta, exercitat omisso medio, este inadmisibil, iar susținerea intimaților-reclamanți este întemeiată.
Recurenta-pârâtă a fost introdusă în cauză în calitate de moștenitoare legală a defunctei M.M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 87 din 14 iulie 2006 emis de B.N.P. M.G.O. și A.A.J. la termenul din 2 octombrie 2006, la prima instanță, și, deși sentința primei instanțe a fost pronunțată în contradictoriu cu aceasta, pârâta nu a atacat-o cu apel.
De aceea, pârâta nu poate ca pe calea recursului să formuleze critici împotriva soluției primei instanțe, păstrată prin decizia recurată, asupra cărora instanța de apel, care nu a fost investită de aceasta cu calea de atac a apelului, nu s-a pronunțat.
Pentru considerentele expuse, a fost admis recursul declarat de Primarul orașului Eforie, a fost casată decizia pronunțată de instanța de apel, precum și sentința primei instanțe și, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., s-a trimis dosarul spre judecare Judecătoriei Constanța.
Recursul declarat omisso medio de pârâta S.G. a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6135/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5846/2008. Civil → |
|---|
