ICCJ. Decizia nr. 5852/2008. Civil
| Comentarii |
|
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la 4 septembrie 2006, reclamanta P.I.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Mangalia pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 327 din 27 iulie 2006 emisă de pârât și obligarea pârâtului să restituie în natură lotul de teren revendicat de reclamantă în suprafață de 300 mp situat în Mangalia.
1.2. în fapt
Reclamanta a arătat în mod nelegal primarul i-a respins cererea de restituire în natură, cu motivarea că nu ar fi făcut dovada menținerii proprietății după anul 1945 și nici a preluării abuzive.
Terenul a fost donat de Societatea Institutorilor și Institutoarelor din România bunicului reclamantei. Donația a fost făcută pe veci, irevocabil.
în mod nelegal i se cere reclamantei să facă dovada preluării abuzive, în loc ca autoritatea să facă dovada că terenul a fost preluat cu titlu valabil sau în temeiul unei dispoziții legale care să rămână în vigoare.
1.3. în drept
Reclamanta nu a indicat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.
2. întâmpinarea
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
S-a arătat că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acestuia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) și art. 22 din lege.
Reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 întrucât nu a făcut nicio dovadă în sensul că imobilul ar fi fost preluat de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în mod abuziv.
3. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 1135 din 31 mai 2007 Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta nu a probat că preluarea terenului ar fi fost abuzivă și nici faptul că autorul său deținea proprietatea la data preluării abuzive.
Reclamanta a depus copia actului de donație autentificat sub nr. 8596 din 31 martie 1933 prin care autorul său a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului precum și acte de stare civilă și certificate de moștenitor pentru a-și justifica calitatea de succesor al fostului proprietar. Dar, nu a prezentat niciun fel de dovezi care să ateste deținerea proprietății după data de 6 martie 1945.
Susținerile reclamantei cu privire la ocuparea terenului nu au relevanță. De asemenea, nu poate avea relevanță că alte cereri privind același teren, în cadrul altor proceduri au fost respinse cu alte motivări, aceasta neputând avea semnificația unei recunoașteri a îndreptățirii reclamantei la măsuri reparatorii.
4. Hotărârea instanței de apel
Prin decizia nr. 394/C din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă și de familie, precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul reclamantei. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestația și anulată Dispoziția nr. 327 din 27 iulie 2006 emisă de Primarul municipiului Mangalia. S-a dispus restituirea terenului în suprafață de 300 mp situat în Mangalia, reprezentând lotul 11/12 din parcelarea Cartier Nord, careul C.
Instanța de apel a arătat că prin contractul de donație încheiat în anul 1933 reclamanta a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul autorului său. Faptul că nu s-a dovedit achitarea impozitului aferent imobilului și după anul 1945, nu echivalează implicit, cu nedovedirea dreptului de proprietate asupra terenului după acest an.
Atât timp cât reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului cu un titlu legal de proprietar, iar la dosar nu s-au depus în contra probă dovezi din care să rezulte că în anul 1945 bunul imobil aparținea altei persoane sau că imobilul figura înscris în evidențele fiscale ca având alt proprietar ce a achitat impozitele și taxele aferente, nu se poate reține susținerea unității deținătoare în sensul că nu s-a făcut dovada deținerii legale a terenului după anul 1945.
Din raportul de expertiză rezultă că pe terenul ce a aparținut autorului reclamantei sunt amplasate 42 de garaje, aleea de acces la garaje și ancore de susținere a coșurilor de fum, iar suprafața ocupată de aceste construcții și alei este de 225 mp.
Susținerea referitoare la apartenența terenului a cărui restituire se solicită la domeniul public al unității administrativ teritoriale nu este dovedită, intimata nedepunand o hotărâre în acest sens și nicio listă de inventar din care să rezulte acest aspect.
Deși pe teren sunt amplasate 42 de garaje, numai 5 dintre ele sunt autorizate. Faptul că pe aceste garaje sunt edificate camere nu schimbă natura lor de construcții ușoare.
5. Recursul
5.1. Motive
Primarul municipiului Mangalia a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
în adresa transmisă instanței recurentul a precizat că terenul în litigiu este ocupat de 5 garaje edificate în baza unor autorizații de construire, de aleea de acces ce aparține domeniului public al municipiului Mangalia și de centrala termică împreună cu terenul aferent necesar funcțional care aparțin proprietății publice a unității administrativ teritoriale.
Imposibilitatea restituirii pe vechiul amplasament a terenului litigios rezidă din regimul juridic al acestuia, respectiv apartenența la domeniul public.
Reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul că imobilul ar fi fost preluat de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în mod abuziv. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că bunul litigios s-ar încadra în categoria celor la care face referire art. 1 din Legea nr. 10/2001.
5.2. Dovezile administrate în etapa recursului
Recurentul a depus, în copie, H.G. nr. 904 din 22 august 2002 și anexa 3 la această hotărâre.
5.3. Analiza făcută de instanța de recurs
Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin "actul de donațiune" autentificat sub nr. 8596 din 31 martie 1933, N.P., autorul reclamantei, a primit de la Societatea Institutorilor și Institutoarelor din România suprafața de 300 mp - lotul nr. 11/12 - situată în Mangalia.
Acest act a fost de natură să transmită în patrimoniul autorului reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului ce a constituit obiectul său, și în mod corect a arătat instanța de apel că, lipsa dovezii cu privire la achitarea impozitului aferent și după anul 1945 nu echivalează cu lipsa dreptului de proprietate după acest an, primarul, care a invocat acest aspect, nefăcând dovada contrară în sensul că terenul ar fi intrat în patrimoniul unei alte persoane.
Conform Anexei nr. 3 la H.G. nr. 904 din 22 august 2002 aparține domeniului public al municipiului Mangalia centrala termică situată pe strada R. Nu înseamnă că și terenul ce formează obiectului litigiului are aceeași natură de vreme ce în concluziile la raportul de expertiză s-a arătat că lotul este la 5 m de punctul termic iar pe teren sunt amplasate numai ancorele pentru coșurile de fum.
Pe de altă parte, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale pot fi incluse numai terenuri care au intrat cu titlu valabil în patrimoniul lor. Or, în cauză nu s-a făcut această dovadă, instanța de apel reținând în mod corect că de vreme ce terenul este în prezent în proprietatea statului, iar pentru zona unde este amplasat și-a produs efectele Decretul de expropriere nr. 31/1985, în anexele căruia nu figurează și autorul reclamantei, în raport de dispozițiile art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se prezumă că terenul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului. Primăria nu a administrat dovezi pentru a răsturna această prezumție și, de altfel, nu a administrat nici dovezi din care să rezulte că terenul ar fi ieșit din patrimoniul autorului reclamantei anterior preluării de către stat, așa cum a susținut prin motivele de recurs.
în raportul de expertiză se arată că pe teren sunt construite 42 de garaje, iar în adresa nr. 59960 din 28 noiembrie 2007 emisă de Primăria municipiului Mangalia se arată că 5 garaje sunt autorizate. Autorizațiile sunt de la începutul anului 2006 și nu s-a probat că și la data judecării recursului autorizațiile erau valabile. Chiar și în caz de răspuns afirmativ, instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 conform cu care se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. în art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se arată că se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară).
Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a apreciat că instanța de apel a aplicat corect prevederile legii materiale incidente, motiv pentru care nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
Fiind în culpă procesuală, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurentul a fost obligat la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, reprezentând onorariul de avocat în etapa recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5865/2008. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5720/2008. Civil → |
|---|
