ICCJ. Decizia nr. 5707/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 11 februarie 2005, reclamanta P.C.P.R. a chemat în judecată pe pârâta SC A.M. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze dispoziția nr. 144 din 22 decembrie 2004, prin care pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în comuna Mogoșoaia, județ Ilfov.
Prin sentința civilă nr. 301 din 6 martie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte dispoziția, a obligat-o pe intimată să înainteze către A.V.A.S. notificarea nr. 899 din 14 august 2001 pentru a se propune măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și a respins cererea de restituire în natură a imobilului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, respectiv în temeiul Decretului nr. 83/1949, completat prin Legea nr. 187/1945, act normativ neconstituțional în raport de dispozițiile Constituției din 1948, prin care se garantează proprietatea privată și de cele art. 480-481 C. civ.
în drept, tribunalul a mai considerat aplicabile dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și ale art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de stat.
în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii, tribunalul a considerat că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, care este de imediată aplicare, dat fiind că situația juridică născută prin emiterea dispoziției atacate produce efecte juridice sub imperiul Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Reținând că pârâta este o societate comercială integral privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și făcând aplicarea art. 27 din acest act normativ în forma modificată, tribunalul a constatat că măsurile reparatorii la care este îndreptățită reclamanta nu pot consta în restituirea în natură a imobilului, iar pentru măsuri reparatorii prin echivalent cea care trebuie să facă o propunere de acordare a acestora este instituția implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S.
Prin decizia civilă nr. 286 din 24 aprilie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Din probele dosarului rezultă că, într-adevăr, reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, probând atât calitatea de moștenitoare a proprietarului de la care s-a preluat imobilul cât și dreptul de proprietate al acestuia din urmă.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză și din încheierea de intabulare nr. 1793 din 10 aprilie 2001, rezultă că terenul ce face obiectul notificării se află în patrimoniul intimatei, iar construcțiile au suferit modificări, în sensul că unele au dispărut, iar altele s-au modificat structural ori au fost edificate ulterior preluării.
Privatizarea societății pârâte s-a realizat prin contracte de vânzare-cumpărare acțiuni, prin fostul F.P.S. și printr-un act de cesiune, așa încât pârâta a devenit nu doar titulara acțiunilor, ci și titulara dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care au fost instituite în baza Legii nr. 15/1990.
în atare situație, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost republicată după adoptarea Legii nr. 74/2007, dispoziții conform cărora pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
Textul nu face distincție între imobilele preluate cu titlu sau fără titlu, fiind aplicabil ambelor categorii de imobile.
Vechea reglementare a art. 27 din Legea nr. 10/2001, care făcea distincția între imobilele preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu nu-și au aplicare în cauză, deoarece dispoziția atacată nu și-a produs definitiv efectele, de vreme ce a fost atacată cu contestație, iar pe parcursul soluționării acesteia a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005, care înlătură această distincție.
Cum pârâta nu se încadrează în categoria unităților deținătoare la care se referă art. 21 din Legea nr. 10/2001, soluția tribunalului este conformă cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din lege.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține că pârâta are numai un drept de administrare asupra terenului și nu un drept de proprietate, că în urma privatizării nu a dobândit decât acțiuni și nu un drept de proprietate asupra imobilului, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar nevalabilitatea titlului statului este determinantă în cauză, din perspectiva art. 480-481 C. civ., precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului .
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, precum și a dispoziției emisă de pârâtă, în sensul restituirii în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 7.362 mp și construcție.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata arată că, în ceea ce privește critica referitoare la nevalabilitatea titlului statului, aceasta nu poate fi primită, deoarece acest aspect nu a avut nicio relevanță în pronunțarea deciziei, iar criticile referitoare la reaprecierea probatoriului nu pot fi primite în recurs.
Recursul este fondat în limitele și pentru motivele ce urmează:
Faptul că pârâta are evidențiat în patrimoniul său imobilul în litigiu a fost reținut de instanțele anterioare pe baza probelor administrate, care nu pot fi reapreciate în recurs, față de structura art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, preluarea fără titlu de către stat a acestui imobil a fost deja constatată de tribunal și curtea de apel, astfel încât nu se mai impune ca înalta Curte să reanalizeze nevalabilitatea titlului statului prin raportare la dispozițiile art. 8,art. 10 și art. 16 din Constituția României din 1948 și a art. 480 și art. 481 C. civ.
Ceea ce urmează însă a se analiza, este dacă, nevalabilitatea titlului statului trebuia să influențeze soluția adoptată de instanța de apel în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii la care este îndreptățită reclamanta și entitatea juridică în sarcina căreia intră obligația de a acorda măsurile reparatorii.
Sub acest aspect, validând punctul de vedere al tribunalului, curtea de apel a considerat de imediată aplicare dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Aplicarea imediată a legii civile noi la o situație în curs de desfășurare, corectă din punctul de vedere al dreptului intern, contravine în speță dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în acest sens, înalta Curte constată că la data adoptării Legii nr. 10/2001, reclamanta a dobândit o speranță legitimă constând în aceea că, odată ce va face dovada preluării fără titlu a imobilului autorului său, va beneficia de dispozițiile art. 7,art. 9 și urm. din Legea nr. 10/2001, fără a i se putea opune art. 27 din lege, în conformitate cu care, numai pentru imobilele preluate cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită avea dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și tot în cazul acestor imobile, notificarea se adresa instituției publice implicate care a efectuat privatizarea.
Speranța legitimă a reclamantei era dată nu doar de textul de lege anterior redat, ci și de o jurisprudență constantă, care făcea aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil.
Modificând această dispoziție legală în sensul eliminării oricărei distincții dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil de stat, legiuitorul a privat persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii de posibilitatea obținerii restituirii în natură a imobilelor, chiar dacă imobilele au fost preluate fără titlu valabil, iar legea în forma inițială, aplicabilă la data formulării notificării le lăsa deschisă această posibilitate.
Prin aplicarea acestei dispoziții legale pe parcursul soluționării procesului, instanțele au privat-o pe reclamantă de speranța legitimă a posibilității redobândirii în natură a imobilului, speranță care constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în plus, înalta Curte constată că, pe parcursul soluționării recursului, sesizată fiind într-o altă cauză cu excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a României a pronunțat decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.
în motivarea acestei decizii Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că:
Toate persoanele care au depus notificări în termenul legal se află într-o situație juridică identică și anume, au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.
Or, legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare.
Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, prin simpla împrejurare de fapt a soluționării cu întârziere a notificărilor de către societățile comerciale integral privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menționate.
Față de cele arătate, înalta Curte constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării notificării și nu dispozițiile art. 29 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
înalta Curte nu poate însă aplica dispozițiile legale incidente în cauză la o situație de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.
Astfel, în ceea ce privește actuala situație a imobilului solicitat, s-a reținut că terenul se află în patrimoniul intimatei, iar construcțiile au suferit modificări.
Este necesar să se stabilească cu exactitate care este suprafața de teren liberă, care poate fi restituită în natură, ce construcții din cele vechi, preluate de la autorul reclamantei, se mai află încă pe teren și care construcții au suferit modificări substanțiale, în sensul legii, sau au fost nou edificate după preluarea terenului de către stat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5751/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5634/2008. Civil → |
|---|
