ICCJ. Decizia nr. 6744/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1416 din 7 februarie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu Primarul general al municipiului București și Municipiul București prin primarul general; a anulat dispoziția Primarului general nr. 3802 din 2 februarie 2005 și a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului situat în strada C. nr. 12A și a terenului în suprafață de 265 mp, situat în strada C. nr. 12B, sector 4, București.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
B.O. a formulat notificarea nr. 3657 din 14 noiembrie 2001 pentru restituirea în natură a imobilelor de la nr. 12A și 12B, situate în strada C. sector 4, București, notificare ce a fost respinsă pe considerentul că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor și a dreptului de proprietate.
Imobilul situat în București strada C. nr. 12, compus din construcție și teren în suprafață de 265 mp, a fost preluat de stat, fără plată, în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 319 din 26 februarie 1988, de la B.I., căsătorit cu B.O.
La data de 7 iunie 2004 s-a înregistrat decesul numitei B.O., care a fost moștenitoarea lui B.I.
Reclamantul este moștenitorul lui B.O., în calitate de fiu, așa încât motivele pentru care s-a respins notificarea nu mai subzistă.
Prin decizia civilă nr. 275 din 21 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general, a schimbat în tot sentința tribunalului și a respins contestația reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut urătoarele:
Chiar dacă imobilul a fost preluat de stat pe numele autorului reclamantului, acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, deoarece la dosar nu s-a depus decât o declarație de impunere de la Administrația Financiară din anul 1958, care vizează un imobil situat în strada C. nr. 14, cumpărat cu chitanță de B.I.
Ulterior, în anul 1962 B.I. s-a înscris la Administrația Financiară și cu o construcție situată pe terenul din strada C. nr. 14.
în anul 1988 s-a preluat de la B.I. imobilul din strada C. nr. 12, sector 4, construcție și teren în suprafață de 265 mp.
Curtea de apel a mai reținut că tribunalul a dispus restituirea în natură a imobilelor de la numerele poștale 12A și 12B, fără a fi identificate exact printr-o expertiză de specialitate și fără a se depune la dosar un istoric de adresă poștală.
De asemenea, reclamantul a solicitat pronunțarea unei încheierii de îndreptare a erorii materiale cu privire la numărul poștal al imobilului, care i-a fost respinsă irevocabil.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recurentul a susținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în lipsa unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate sunt cele prevăzute în actul de expropriere, în speță fiind cele din Dispoziția nr. 319 din 26 februarie 1988.
Totodată, s-a mai depus la dosar și contractul de vânzare-cumpărare din 30 iulie 1959 pentru imobilul din strada C. nr. 14, din care reiese că acest imobil nu a aparținut niciodată cu B.I.
Greșeala s-a produs la Administrația Financiară, care a scris la ambele familii aceeași adresă.
Imobilul care a aparținut reclamantului, situat la nr. 12, se află actualmente în proprietatea statului, la A.F.I., putând fi restituit în natură.
Recursul a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr. 1457 din 16 februarie 2007, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pct. 10 al aceluiași articol fiind deja abrogat la data pronunțării deciziei recurate.
Instanța supremă a reținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Potrivit acestui text de lege, în favoarea autorului reclamantului operează prezumția potrivit căreia imobilul care în anul 1988 se afla situat în strada C. nr. 12, sector 4, București, compus din teren în suprafață de 265 mp și construcție, era la acea dată proprietatea sa.
Aceasta deoarece actul de preluare a imobilului de către stat, respectiv decizia administrativă emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, cuprinde aceste mențiuni și a fost emisă pe numele autorului reclamantului, B.I.
în speță nu s-a reținut că s-ar fi făcut dovada contrară, în sensul că la acea dată imobilul aparținea unei alte persoane sau că, printr-o modalitate sau alta, ieșise deja din patrimoniul autorului reclamantului.
Câtă vreme autorului reclamantului i s-a preluat fără, plată, un imobil, de către stat, în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, reclamantul, în calitate de moștenitor, are dreptul la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ pentru imobilul preluat abuziv.
Pentru aceste considerente, instanța supremă a admis recursul reclamantului, a casat decizia civilă nr. 275 din 21 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția civilă.
Rejudecând, după casare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 135 din 22 februarie 2008, a respins ca nefondată cererea de apel formulată de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimatul reclamant B.G.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, deși eroarea în numirea exactă a numărului străzii C. a aparținut reclamantului, pârâtul Municipiul București avea obligația legală de a clarifica situația creată și nu de a se limita la precizarea că, în evidențele cadastrale nu există numerele 12A și 12B,, astfel cum a consemnat și în adresa trimisă instanței.
în acest context, curtea de apel a stabilit că, odată ce dreptul reclamantului a fost recunoscut, Municipiul București trebuia să procedeze la executarea hotărârii pronunțate de prima instanță, în sensul valorificării depline a dreptului reclamantului și a punerii în posesia imobilului care a trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
împotriva acestei ultime hotărâri judecătorești a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București prin primarul general, care a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 8 mai 2008, primind prim termen de judecată, prin repartizare aleatorie, la 7 noiembrie 2008.
în motivarea recursului pârâtul formulează critici ce vizează greșita aplicare a legii de către instanța de apel, respectiv a art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 care definesc noțiunea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate precum și actele doveditoare privind calitatea de moștenitor, în raport de precizările făcute prin art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
Mai susține recurentul că nu a fost stabilită pe deplin identitatea dintre imobilul solicitat de reclamant, situat în strada C. nr. 12A și 12B, și imobilul expropriat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 319/19883 situat în strada C. nr. 12.
în drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul urmează a se respinge pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prima critică formulată privind faptul că nu au fost depuse documente ce atestă dreptul de proprietate și că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în înțelesul Legii nr. 10/2001 nu subzistă.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în favoarea autorului reclamantului operează prezumția potrivit căreia imobilul care în anul 1988 se află situat în strada C. nr. 12, sector 4, București, compus din construcție și teren în suprafață de 265 mp, era la acea dată proprietatea sa.
Acest fapt rezultă din actul de preluare a imobilului în litigiu de către stat, respectiv decizia administrativă emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, care cuprinde mențiunile mai sus arătate și a fost emisă pe numele autorului reclamantului B.I.
în mod corect a reținut instanța de apel că, în speță, nu s-a făcut dovada contrară, în sensul că la acea dată imobilul aparținea unei alte persoane sau că, printr-o modalitate sau alta, ieșise deja din patrimoniul autorului reclamantului.
Calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a fost stabilită irevocabil prin decizia nr. 1457 din 16 februarie 2007 pronunțată de instanța supremă.
Câtă vreme autorul reclamantului i s-a preluat de către stat, fără plată, un imobil, în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, reclamantului, în calitate de moștenitor, i se cuvin măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ pentru imobilul preluat abuziv.
Cât privește criticile formulate referitoare la adresa poștală a acestui imobil nu vor fi analizate deoarece nu se încadrează în niciunul din pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Așa fiind, hotărârea recurată a fost pronunțată în deplină concordanță cu legislația în materie, recursul se privește ca nefondat urmând ca, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6809/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6289/2008. Civil → |
|---|
