ICCJ. Decizia nr. 5944/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5944
Dosar nr. 420/98/200.
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, sub nr. 420/98/2007, reclamantele Z.N. şi T.R., în calitate de personal auxiliar la Tribunalul Ialomiţa, au acţionat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, solicitând obligarea primilor trei pârâţi la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizaţia lunară de 10% din salariul brut după cum urmează: Z.N. de la 7 mai 2007 şi T.R. de la 15 iunie 2007, actualizată în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi acordarea în continuare a acestei indemnizaţii, până la prevederea legală a acestor drepturi pentru personalul auxiliar; obligarea în solidar a pârâţilor de a include în bugetul de stat la prima rectificare a sumelor aferente acestor creanţe iar pentru opozabilitatea hotărârii, reclamanţii au solicitat citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că îndeplinesc funcţia de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Ialomiţa şi au solicitat în temeiul art. 6 alin. (2) C. muncii şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului aplicarea principiului potrivit căruia pentru muncă şi pregătire profesională egală să beneficieze de o retribuţie egală.
Principiul egalităţii este consacrat, arată reclamanţii şi de OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2000, precum şi de art. 20 din Constituţie, care consfinţeşte interpretarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Restrângerea unor drepturi sau libertăţi poate fi dispusă potrivit alin. (2) al art. 53 din Constituţie numai dacă aceasta este necesar într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi aplicată nediscriminatoriu, fără a se aduce atingerea existenţei drepturilor sau libertăţilor.
Contrar acestor principii prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 modificată prin OG nr. 83/2000 s-a stabilit că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi falimentului, actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală şi civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculat în raport de timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.
În drept, reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 6 C. muncii, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 20 şi art. 53 din Constituţia României.
Prin sentinţa civilă nr. 322 din 11 martie 2008 Tribunalul Ialomiţa, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor; a admis în parte cererea formulată de reclamantele Z.N. şi T.R., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Ialomiţa, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi pe cale de consecinţă: pârâţii au fost obligaţi către reclamanta Z.N. la plata indemnizaţiei lunare de 10% din salariul brut, începând cu data de 7 mai 2007 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri şi către reclamanta T.R. la plata indemnizaţiei lunare de 10% din salariul brut, începând cu data de 15 iunie 2007 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a concluzionat că acţiunea reclamanţilor este întemeiată, făcându-se referire la art. 6 alin. (2) C. muncii, la art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la OG nr. 137/2008 aprobată prin Legea nr. 48/2002 şi articolul care consacră principiul egalităţii dintre cetăţeni prin excluderea lor, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciară şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, de executare penală şi civilă, a actelor Comisiei pentru cetăţenie şi secretarii Comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată cu timpul efectiv lucrat.
Reclamantele în cauză îndeplinesc funcţia de grefieri, parte din ele neefectuând activităţile enumerate de art. 19 din Legea nr. 50/1998. Deşi îndeplinesc aceeaşi funcţie şi, în virtutea funcţiei, aceeaşi muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind astfel discriminaţi şi prejudiciaţi.
Instituirea acestor sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri, conduce la aplicarea unui tratament diferenţiat care rezidă dintr-o ilegalitate.
Acordarea acestor indemnizaţii pentru viitor nu a fost dispusă, întrucât nu se poate prevedea existenţa şi evoluţia acestui drept după pronunţarea hotărârii, având în vedere posibilitatea încetării sau modificării raporturilor juridice dintre părţi, precum şi a abrogării sau modificării legislaţiei avută în vedere la momentul pronunţării hotărârii.
Împotriva sentinţei civile mai sus menţionată, au declarat recurs Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Ialomiţa.
În motivarea recursului declarat de Ministerul Justiţiei se arată că, plata diferenţiată a indemnizaţiei de 10% nu relevă discriminare în afara dispoziţiilor legale care instituie acele drepturi, în sensul Ordonanţei nr. 137/2000.
Unul din principiile de bază ale sistemului de salarizare este reprezentat de diferenţierea salariilor în raport de nivelul studiilor, funcţia îndeplinită, cantitatea, calitatea şi condiţiile de muncă. Adausurile şi sporurile la salariu formează partea variabilă a salariului pentru că se plătesc în raport cu performanţele individuale ale fiecărui salariat.
Diferenţierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective, care rezidă în pregătirea profesională, condiţiile şi complexitatea muncii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Recursul declarat de Ministerul Justiţiei este întemeiat.
Greşit instanţa a reţinut că acordarea diferenţiată a indemnizaţiei pentru grefieri este de natură a genera discriminare, deoarece în accepţiunea OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004, nu putem vorbi de discriminare în afara legii. Discriminarea poate opera numai în cazul unor situaţii comparabile a modului de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de alte categorii, ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte ce ţin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, ea depăşind cadrul legal reglementat de OG nr. 137/2000.
Diferenţierea salariilor în raport de nivelul studiilor, funcţia îndeplinită, cantitatea şi calitatea muncii, condiţiile de muncă se reflectă în rezultatele muncii sub aspect cantitativ şi calitativ.
Partea variabilă a salariilor o reprezintă adausurile şi sporurile, care se plătesc în raport cu performanţele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiţii deosebite sau speciale, pentru plusul de efort sau riscului ridicat pe care îl presupune munca.
În speţă, unde prima instanţă a reţinut existenţa unei discriminări în materie de salarizare, între cei care beneficiază de indemnizaţia de 10% şi aceia care nu beneficiază de ea, existenţa situaţiei analoage sau compatibile trebuie analizată nu doar prin prisma de personal auxiliar, criteriu mult prea general având în vedere că atribuţiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferenţiate, ci de punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, incidentă în ceea ce priveşte conţinutul corect al atribuţiilor de serviciu, complexitatea acestora şi responsabilitatea funcţiei.
Este de observat că în cadrul personalului auxiliar de specialitate, atribuţiile sunt delimitate şi stabilite în mod concret prin fişa postului.
Aceasta conferă şi criteriul obiectiv de diferenţiere a salarizării dată de acordare a sporului de 10% în legătură cu care se poartă litigiul. Complexitatea implicată de responsabilitatea funcţiei motivează măsura legală de acordare a sporului de 10% cu atât mai mult cu cât pentru anumite categorii de grefieri se impune şi cerinţa unor studii superioare (grefieri-informaticieni). Pe această cale, legiuitorul realizează o proporţionalitate între scop şi mijloace utilizate.
Recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este întemeiat pentru considerentul ce rezultă din motivele de recurs în sensul că acesta nu are calitate procesual pasivă.
Pentru toate cele reţinute şi în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ. se vor admite recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa şi pe cale de consecinţă, se va casa în parte sentinţa atacată în sensul că se va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantele Z.N. şi T.R. privind acordarea indemnizaţiei lunare de 10% din salariu. Se va respinge acţiunea formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesual pasive. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa împotriva sentinţei nr. 322 F din 11 martie 2008 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă.
Casează în parte sentinţa atacată în sensul că respinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantele Z.N. şi T.R. privind acordarea indemnizaţiei lunare de 10% din salariul brut.
Respinge acţiunea formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesual pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6027/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5907/2008. Civil → |
|---|
