ICCJ. Decizia nr. 6239/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6239
Dosar nr. 277/3/200.
Şedinţa publică din 24 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele.
Prin Decizia nr. 364 din 25 noiembrie 2003, Guvernul României, A.P.P.S., a respins notificarea formulată de D.R., în baza Legii nr. 10/2001, vizând restituirea în natură a imobilului, construcţie şi teren în suprafaţă de 923 mp, situat în Bucureşti, cu motivarea că petenta nu a depus în termenul prevăzut de lege, acte care să facă dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită.
La 6 ianuarie 2004, D.R. a contestat această decizie solicitând instanţei, în contradictoriu cu Statul Român şi A.P.P.S., să oblige pârâţii la restituirea în natură a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, iar, în subsidiar, în situaţia când restituirea în natură nu este posibilă, la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, corespunzător valorii nemişcătorului.
Contestaţia a fost înregistrată sub nr. 277/2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
La 12 ianuarie 2004, D.R. a formulat o cerere identică, înregistrată sub nr. 54/2004, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă care, prin încheierea din 10 februarie 2004, a admis excepţia de litispendenţă şi a trimis dosarul secţiei a V-a civilă, care a fost mai întâi investită.
Prin sentinţa civilă nr. 410 din 20 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pe cale de consecinţă respingând acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins totodată, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta D.R., în contradictoriu cu R.A. A.P.P.S.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că petenta nu a depus la dosar înscrisuri în dovedirea dreptului de proprietate al autorului său şi respectiv a calităţii sale de persoană îndreptăţită.
Astfel, se mai arată, înscrisurile depuse la dosar nu valorează act translativ de proprietate atâta vreme cât nu este individualizat cumpărătorul, lipseşte semnătura acestuia precum şi preţul vânzării iar actul nu este datat.
Mai mult, aşa cum rezultă din istoricul de rol eliberat de Consiliul local al Sectorului 2 Bucureşti, Direcţia Venituri Buget local, Serviciul Impunere Persoane fizice, imobilul a fost preluat în proprietatea statului de la N.D., în baza Decretului nr. 111/1951.
Prin Decizia nr. 568 din 18 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul contestatoarei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, contestatoarea D.R. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nesocotind principiul fundamental al dreptului la apărare, prin aceasta creându-i-se o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii;
- în mod greşit s-a reţinut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului notificat, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar, rezultă fără echivoc că actul de vânzare-cumpărare a fost valabil încheiat între D.N. şi G.D., prin simpla manifestare de voinţă;
- încheierea contractului a avut loc în condiţiile prevăzute de lege pentru absenţi, transferul dreptului de proprietate şi al posesiei fiind amânat până la achitarea integrală a preţului, fapt ce s-a consumat la data de 16 februarie 1950;
- trecerea imobilului în proprietate de stat, prin Decretul nr. 111/1951, în baza sentinţei nr. 486 din 23 ianuarie 1963, nu face decât dovada preluării abuzive a nemişcătorului, pe numele altei persoane decât proprietarul.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Este de necontestat că recurenta R.D. este moştenitoarea lui D.G. în legătură cu care s-a pretins, atât prin notificare cât şi în cererea introductivă că ar fi dobândit proprietatea asupra imobilului din Bucureşti, urmare contractului încheiat prin corespondenţă la data de 3 noiembrie 1949, aspect particular care nu a fost judicios analizat de instanţe.
Astfel, încheierea contractului între absenţi este acceptată ca fiind valabilă atât în practica noastră judiciară cât şi în literatura de specialitate, invocându-se prin analogie dispoziţiile art. 1533 alin. (2) C. civ. cât şi cele ale art. 35 şi art. 38 C. com.
Distanţarea în timp a ofertei şi acceptării, motivată de împrejurarea că ofertantul şi acceptantul nu se află în acelaşi loc în momentul manifestării voinţei de a contracta, a născut într-adevăr polemici în literatura juridică, practica statuând însă că simpla primire de către ofertant a corespondenţei expediată de către acceptant, constituie o prezumţie relativă că ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare, ceea ce marchează realizarea acordului asupra perfectării actului.
Ca atare, instanţele au neglijat a examina unul din aspectele, invocat de altfel de contestatoare, care ţin de esenţa litigiului, respectiv momentul întâlnirii ofertei cu acceptarea, ca element determinant pentru realizarea acordului de voinţă asupra încheierii contractului vizând înstrăinarea imobilului în litigiu.
Or, din actele cauzei rezultă că atât vânzătorul D.N., prin procurator D.C., cât şi cumpărătorul G.D. şi-au manifestat voinţa în sensul transferului dreptului de proprietate asupra imobilului din Bucureşti transfer care, potrivit voinţei părţilor urma a fi perfectat la momentul achitării integrale a preţului, ceea ce, potrivit înscrisului întocmit la 3 noiembrie 1949, depus în copie la dosar, s-ar fi realizat la 16 februarie 1950, când s-a plătit ultima rată (a se vedea f. 15-20, dos. nr. 54/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă).
Nu în ultimul rând, momentul realizării acordului de voinţă al părţilor trebuie raportat la jurisdicţia vremii care, la acea dată, nu impunea ca o condiţie de validitate, obligativitatea formei autentice a actelor vizând înstrăinarea imobilelor.
În rejudecare, instanţa de apel urmează a verifica însă autenticitatea înscrisurilor prezentate de contestatoare, împrejurarea plăţii integrale a preţului, care ar fi trebuit să marcheze, potrivit convenţiei părţilor, transferul dreptului de proprietate precum şi dacă, ulterior materializării acordului de voinţă dintre D.N., proprietarul de drept al imobilului şi G.D., autorul celei în cauză, nu au mai avut loc şi alte înstrăinări succesive, eventual în aceeaşi modalitate.
Cât priveşte motivul de recurs vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., acesta nu poate fi primit, fiind nefondat.
Astfel, este adevărat că reclamanta a solicitat instanţei de apel prin cerere scrisă, formulată la 7 septembrie 2007, acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător, cerere respinsă de instanţa de control judiciar, care a apreciat că aceasta nu este temeinic motivată.
Acordarea amânărilor pentru lipsă de apărare intră însă în atributul suveran de apreciere al instanţei, aceasta constituind, potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., o simplă facultate prevăzută de lege, iar nu o obligaţie.
În speţă, respingând cererea formulată de apelanta reclamantă, privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, instanţa s-a conformat cerinţelor alin. (2) al aceluiaşi text şi a dispus amânarea pronunţării, pentru a da posibilitate părţilor de a depune concluzii scrise.
Aşa fiind, în limitele arătate, recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta D.R. împotriva deciziei nr. 568 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6162/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 615/2008. Civil . → |
|---|
