ICCJ. Decizia nr. 6249/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 27 noiembrie 2006, M.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul român, prin Consiliul local al Municipiului Timișoara, să se constate că imobilul situat în Timișoara, județul Timiș, a fost preluat abuziv de stat, să fie repus în termenul de a solicita despăgubiri în legătură cu acest imobil și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 Euro cu titlu de despăgubiri bănești, reprezentând contravaloarea imobilului în litigiu.
Investită în primă instanță, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 67 din 9 ianuarie 2007, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, cereri care potrivit legii, sunt de competența tribunalului.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 1733/PI din 5 septembrie 2007, a respins acțiunea ca prematură, reținând în esență că în condițiile nesoluționării notificării, demersul procedural al reclamantului care pretinde ca instanța, în mod direct și fără a aștepta finalizarea procedurii necontencioase de restituire a imobilului, să dispună cu privire la anumite măsuri reparatorii, excede cadrului legal instituit de Legea nr. 10/2001, pe care acesta și-a fundamentat acțiunea dedusă judecății.
Prin decizia nr. 7 din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamant și desființând sentința a trimis cauza spre rejudecare, aceluiași tribunal.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că ignorând reglementările comunitare, prima instanță l-a privat pe reclamant de orice posibilitate rezonabilă de a i se analiza pe fond cererea, fără a supune discuției și analizei adresa Primarului Municipiului Timișoara, din care rezultă că notificarea reclamantului nu mai poate fi examinată, întrucât termenul limită pentru depunerea acesteia a expirat la 14 februarie 2002.
în cauză a declarat recurs în termen legal Consiliul local al Municipiului Timișoara care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel susținând că după apariția Legii nr. 10/2001, o acțiune în revendicarea unui imobil preluat abuziv în perioada de referință a legii, nu mai este posibilă iar, pe de altă parte, o acțiune fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este condiționată de parcurgerea procedurii administrative, obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
în acest context, se mai arată, purtând asupra retrocedării proprietății unui imobil circumscris domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001, cererea reclamantului este nefondată, devreme ce, în orice sistem de drept, accesul la justiție se realizează după reguli procedurale cu caracter general sau special.
Recursul se privește ca nefondat.
Chiar dacă reclamantul, prin cererea introductivă formulată la 27 noiembrie 2006, nu a precizat explicit temeiul pe care-și fundamentează demersul judiciar, din conținutul acesteia rezultă fără echivoc că se solicită acordarea despăgubirilor pentru un imobil în legătură cu care s-a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, notificare ce nu a fost soluționată, conform legii, printr-o decizie cu dispoziție motivată.
Ca atare, în mod corect instanțele au circumscris cadrul procesual dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar nu dreptului comun.
Din interpretarea dispozițiilor art. 25 și art. 26 ale acestui act normativ, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Or, în speță, entitatea notificată, fără a se conforma acestor dispoziții legale, i-a răspuns reclamantului, printr-o simplă adresă emisă la 9 noiembrie 2006, că notificarea sa nu poate fi soluționată, întrucât a fost depusă peste termenul limită, respectiv 14 februarie 2002.
în acest context, în mod corect instanța de control judiciar a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, pentru a se lămuri dacă adresa emisă de către Primăria Municipiului Timișoara, corespunde unei dispoziții motivate sau dacă entitatea investită refuză, în mod culpabil, să soluționeze, într-una din modalitățile prevăzute de lege, cererea formulată pe calea notificării.
Așa fiind, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6261/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6242/2008. Civil → |
|---|
