ICCJ. Decizia nr. 6261/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul M.Ș., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Danemarca pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentința civilă nr. 1612 din 18 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a analizat cererea din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, ale art. 20 și art. 25 din Constituția României, ale Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a concluzionat că returnarea pârâtului din Danemarca la data de 2 noiembrie 2007, pentru neîndeplinirea formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea din țară, nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia; ingerința nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situația pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertății de circulație a persoanelor.
Prin decizia civilă nr. 155 din 3 martie 2008 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii de către pârât a unei fapte care să aducă atingere securității naționale, siguranței publice, ordinii publice, sănătății sau moralei, așa încât măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului nu poate fi luată față de acesta.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
în motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data 2 noiembrie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern.
Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale, cum ar fi Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Măsura de returnare a pârâtului dispusă de autoritățile daneze este de natură a face dovada că acesta a încălcat legislația unui stat membru al Uniunii Europene și, prin urmare, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptei sale.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Curtea de apel, ca și tribunalul, a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de Convenția Europeană a Drepturlior Omului și că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Curtea de apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă.
într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Danemarca la data de 2 noiembrie 2007 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în acest stat.
Având în vedere deopotrivă prevederile Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru neîndeplinirea formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea din țară nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia; ingerința nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situația pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertății de circulație a persoanelor.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze nici în recurs necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C.proc. civ., înalta Curte l-a respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6260/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6249/2008. Civil → |
|---|
