ICCJ. Decizia nr. 6683/2008. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6683
Dosar nr. 549/1/2008
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008
Deliberând, asupra contestaţiei în anulare de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 85 din 3 februarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria Călugăreni, A.V.A.S., S.I.F. M. SA şi S.A.I.M.I. SA şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte.
Au fost respinse excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâta SC C. SA şi s-a admis în parte excepţia lipsei calităţii procesuale a acestei pârâte.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta R.C., în contradictoriu cu Primăria Călugăreni, A.V.A.S., S.I.F. M. S.A., Ministerul Finanţelor Publice, SC C. SA şi S.A.I.M.I. SA şi a fost obligată pârâta SC C. SA să emită decizie care să cuprindă ofertă de restituire prin echivalent corespunzător valorii pătulului pentru porumb, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să emită aceste titluri corespunzător valorii imobilului, pătul de porumb.
A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC C. SA privind celelalte imobile care fac obiectul notificării, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 702/A din 28 octombrie 2005, a anulat sentinţa primei instanţe şi a reţinut cauza spre rejudecare, iar prin Decizia nr. 163 A din 26 mai 2006, judecând fondul, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate de pârâţii SC C. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, S.A.I.M.I. SA, S.I.F. M. SA şi SC C. SA.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta R.C., în contradictoriu cu aceşti pârâţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Primăria Călugăreni şi A.V.A.S., s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată A.V.A.S. să emită decizie privind acordarea de despăgubiri către reclamanta R.C., în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piaţă a pătulului de porumb, identificat prin protocolul din 13 octombrie 1987.
A fost respinsă cererea privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele construcţii demolate, formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Călugăreni, precum şi capetele 2 şi 3 ale acţiunii şi a fost obligată pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 11.000.000 lei (ROL) cheltuieli de judecată către reclamantă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 4000 din 17 mai 2007, a admis recursurile declarate de reclamantă şi de pârâta A.V.A.S. împotriva acestei decizii, pe care a casat-o în parte, în sensul că a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. SA, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., a fost obligată pârâta SC C. SA să emită decizie privind acordarea de despăgubiri către reclamantă în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, reprezentând valoarea de piaţă a pătulului de porumb, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu A.V.A.S. şi au fost menţinute restul dispoziţiilor deciziei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, raportul obligaţional se stabileşte în urma transmiterii notificării între persoana îndreptăţită şi persoana juridică notificată şi că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că A.V.A.S. a fost notificată ori că unitatea notificată iniţial ar fi transmis notificarea instituţiei implicate în privatizare.
De aceea, A.V.A.S., care nu a fost notificată, nu are calitate procesuală pasivă în acţiunea prin care se solicită obligarea pârâtelor să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
A reţinut instanţa de recurs, că SC C. SA, care a fost notificată de reclamantă şi care nu a declarat apel, deşi a fost obligată prin sentinţa primei instanţe să emită decizie care să cuprindă ofertă de despăgubiri, are calitate procesuală şi în contradictoriu cu această pârâtă greşit a fost respinsă acţiunea.
Instanţa de recurs a mai reţinut, că Decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii, aşa cum susţine recurenta-reclamantă. Faptul că instanţa de apel a obligat A.V.A.S. să emită decizie privind acordarea de despăgubiri, iar prima instanţă a obligat-o pe pârâta SC C. SA să emită o decizie care să cuprindă oferta de restituire prin echivalent, nu reprezintă motivare contradictorie, iar susţinerea referitoare la faptul că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul vădit al acestuia priveşte, de fapt, modul de administrare şi apreciere a probelor pentru cele 10 imobile pentru care nu a fost recunoscut dreptul reclamantei la măsuri reparatorii.
Or, modul în care instanţa de apel a făcut aprecierea probelor şi a stabilit situaţia de fapt nu poate fi încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ., aceste aspecte nu mai pot face obiect al controlului judiciar.
În privinţa dispoziţiilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că nu au fost încălcate de instanţă, deoarece, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate se probează prin acte doveditoare, iar Normele de aplicare nu pot modifica dispoziţiile legii, pe care doar o explică.
Punctul 22 lit. f) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, invocat de reclamantă, nu se referă la posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate prin declaraţii de martori, ci la posibilitatea de a lămuri anumite aspecte legate de imobilul care face obiectul dreptului de proprietate dovedit prin înscrisuri.
În privinţa criticilor formulate de recurenta-pârâtă A.V.A.S., care se referă la fondul cauzei, instanţa de recurs a reţinut că examinarea lor nu mai este necesară, faţă de faptul că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei recurente.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea C.R. care, invocând art. 318 C. proc. civ., a arătat că instanţa de recurs a omis din greşeală să se pronunţe asupra motivului 2 de recurs, prin care s-a arătat că a solicitat, prin notificare, măsuri reparatorii pentru 11 imobile preluate şi demolate, dar s-a reţinut că numai pentru pătulul de porumb s-a făcut dovada preluării şi demolării.
A susţinut contestatoarea, că în Decizia contestată se afirmă că nu sunt motive contradictorii, fără să fie analizate toate actele aflate la dosar, depuse ca acte noi în baza art. 305 C. proc. civ. Aceste acte, coroborate cu celelalte acte aflate la dosar, fac dovada existenţei celor 10 bunuri din conacul respectiv.
Contestatoarea a mai arătat, că prin actul de vânzare din 5 ianuarie 1920 s-a cumpărat moşia de 212 ha teren arabil, cu clădirile care formau conacul, că actele de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 1939 şi 19 mai 1939 privind vânzarea a 48 ha şi respectiv 4 ha teren arabil prevăd în mod expres la pct. 6 că „până la construirea pe terenul vândut de magazii pentru conservarea produselor, de şoproane pentru adăpostirea inventarului agricol şi de grajduri pentru animale, doamna cumpărătoare va fi în drept a-şi conserva şi adăposti cele de mai sus în acaretele moşiei mele vânzătoarea" şi că la motivul 5 de recurs, „deşi s-a dovedit situaţia cheltuielilor de judecată în sumă de 19.094.000 lei, prin Decizia contestată s-a admis recursul, însă nu se dispune nimic".
În concluziile scrise depuse de contestatoare la termenul din data de 23 octombrie 2008, aceasta a arătat că motivele contestaţiei se bazează pe art. 318 C. proc. civ., cu privire la următoarele aspecte: instanţa a omis să se pronunţe asupra notificării nr. 171/2001 prin care se solicitau măsuri reparatorii pentru 11 imobile preluate şi demolate (considerând că numai pentru pătulul de porumb s-a făcut dovada preluării şi demolării); deşi recursul a fost admis, nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Contestaţia în anulare va fi respinsă, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Pentru ca o contestaţie în anulare să fie admisă în temeiul acestui text, trebuie ca omisiunea cercetării să se fi produs din greşeală şi să privească susţineri făcute de parte în termenul prevăzut de lege pentru declararea recursului, care să facă posibilă încadrarea în unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Or, prin declaraţia de recurs, contestatoarea a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., dezvoltate la punctele 1, 2 şi 3, iar instanţa de recurs a analizat motivul de recurs de la pct. 2, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., arătând că susţinerile recurentei privesc, de fapt, modul de administrare şi apreciere a probelor cu privire la cele 10 imobile pentru care nu i-a fost recunoscută existenţa dreptului şi nu fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Susţinerea contestatoarei că înscrisurile depuse la dosar în condiţiile art. 305 C. proc. civ. şi celelalte înscrisuri aflate la dosar nu au fost analizate de instanţa de recurs nu constituie motiv de contestaţie în anulare, pentru că cea de a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de recurs, nu înscrisurile şi celelalte probe administrate în cauză.
Susţinerea de la pct. 5, neîncadrată de recurentă în vreun motiv de recurs, că s-a acordat cu titlu de cheltuieli de judecată numai suma de 11.000.000 lei onorariu de avocat, neexistând explicaţii pentru înlăturarea sumei de 5.950.000 lei reprezentând taxă pentru expertiză, taxă notificare şi pentru procesul verbal de divergenţă şi solicitarea de a se acorda cheltuielile „efectiv efectuate pentru rezolvarea acţiunii care a fost admisă în parte" nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., pentru a se reţine că instanţa a omis din greşeală să analizeze vreun motiv de recurs.
De altfel, contestatoarea arată în contestaţie, că s-a dovedit situaţia cheltuielilor de judecată în sumă de 19.094.000 lei (o sumă mai mare decât sumele menţionate în declaraţia de recurs), iar în notele scrise precizează ca motiv al contestaţiei faptul că, „deşi recursul a fost admis, nu s-au acordat cheltuieli de judecată".
Or, eventuala omisiune a instanţei de a acorda cheltuielile de judecată la care partea era îndreptăţită nu se încadrează în dispoziţiile art 318 C. proc. civ.
Prin urmare, faţă de faptul că instanţa a răspuns criticilor formulate în recurs care au făcut posibilă încadrarea în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea R.C. împotriva deciziei nr. 4000 din 17 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6687/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6610/2008. Civil → |
|---|
