ICCJ. Decizia nr. 6687/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6687
Dosar nr. 3989/90/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2005, reclamantul B.M.D. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1 din 23 iunie 2005, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL Băile Olăneşti, prin care s-a respins cererea de restituire în natură şi oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamantul a solicitat desfiinţarea acestei decizii şi restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1352 mp situat în punctul Săsliştea, magazie din cărămidă acoperită cu ţiglă şi anexe gospodăreşti, iar, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent la valoarea reală a bunului imobil.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că imobilul solicitat s-a transmis pe calea devoluţiunii succesorale prin actul de partaj de ascendent din anul 1931, dobândit ulterior de autoarea O.A., care a întocmit reclamantului un testament, la data de 5 septembrie 1995, cu privire la acest imobil; că imobilul este proprietatea sa şi a fost preluat de stat cu titlu abuziv, ca urmare a aplicării măsurii confiscării averii autorului său, O.C., pentru infracţiuni de natură politică prin sentinţa nr. 624 din 9 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova; că autorul reclamantului a fost ulterior achitat de Tribunalul Suprem, prin Decizia nr. 56 din 8 iunie 1969 şi că imobilul a cărui restituire în natură o solicită intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 1058 din 21 noiembrie 2006, a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei oraşului Băile Olăneşti, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a oraşului Băile Olăneşti, cererea de chemare în garanţie, precum şi contestaţia formulată de reclamantul B.M.D., cu consecinţa obligării contestatorului la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SRL Băile Olăneşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei oraşului Băile Olăneşti şi lipsei calităţii procesuale pasive a oraşului Băile Olăneşti sunt neîntemeiate, întrucât Primăria oraşului Băile Olăneşti, precum şi oraşul Băile Olăneşti, sunt persoane juridice care succed fostei Cooperative Agricole de producţie Olăneşti în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, şi care au preluat activul şi pasivul CAP-ului desfiinţat, iar, pe de altă parte, potrivit legii, oraşul este cel care stă în judecată ca parte, motiv pentru care are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a reţinut ca fiind neîntemeiată contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 1 din 23 iunie 2005, având în vedere faptul că într-un alt proces civil, ce a format obiectul dosarului nr. 94458/2002 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul a cerut instanţei constatarea „nulităţii absolute emise în cadrul licitaţiei publice prin care pârâta a dobândit imobilul supus restituirii", iar acţiunea a fost respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 1722 din 15 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, şi că vânzarea la licitaţie a bunurilor s-a făcut cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 18/1991.
S-a mai reţinut, că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, nefiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., chiar dacă finalitatea cererii formulată de reclamant este aceeaşi, respectiv restituirea imobilului dobândit de pârâtă cu respectarea legii, însă obiectul cererii de chemare în judecată este formulat în termeni diferiţi.
Prin Decizia civilă nr. 356/A din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantul B.M.D.; a schimbat sentinţa civilă apelată în sensul că a admis contestaţia, a desfiinţat Decizia nr. 1/2005 şi a obligat intimata să restituie în natură reclamantului terenul în suprafaţă de 820,96 mp, identificat în schiţa de la fila 223 cu roşu, cu vecinătăţile: Nord – B.M.D., Sud – proprietate intimată, Est – zona de protecţie, Vest – drumul judeţean, cât şi a construcţiilor aflate pe teren, respectiv magazie cu anexe, şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate, reţinând, în esenţă, următoarele:
Trecerea imobilului în litigiu în proprietatea statului s-a făcut în baza sentinţei penale nr. 624 din 9 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova, prin care autorul reclamantului a fost condamnat pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. şi la pedeapsa complementară a confiscării averii.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 56 din 8 aprilie 1969 pronunţată de fostul Tribunal Suprem, a fost admis recursul extraordinar declarat de procurorul general, a fost casată sentinţa penală susmenţionată şi s-a dispus achitarea lui O.C., înlăturându-se pedeapsa complementară a confiscării averii.
Prin imobile preluate în mod abuziv în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, se înţelege imobile preluate prin confiscarea averii ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist şi, prin urmare, s-a concluzionat că nu se poate reţine că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „imobilele-terenuri şi construcţii „preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, şi care sunt deţinute la data intrării în vigoare de… ori altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, dacă imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil".
Intimata SC C. SRL Băile Olăneşti este o persoană juridică şi are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului preluat abuziv, iar evidenţierea imobilului în patrimoniul recurentei nu prezintă, însă, nici o relevanţă în cauză, deoarece una din condiţii, esenţială pentru aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001, care limitează dreptul reclamantului intimat la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent, este ca bunul să fi fost preluat de stat cu titlu valabil.
Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat şi numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se acordă despăgubiri.
Terenul ce a aparţinut autorilor reclamantului în suprafaţă de 820,96 mp, care a fost cumpărat de pârâtă, are o destinaţie agrozootehnică, însă la data efectuării expertizei nu s-a constatat nici o activitate agrozootehnică pe terenul revendicat, iar intimata nu a fost în măsură să producă o probă contrară.
Pentru terenurile preluate de la autorii săi, apelantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991, însă nu i-a fost restituit şi terenul în litigiu.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 169/1997.
Ţinând seama că legiuitorul a avut în vedere şi acele imobile care nu au fost restituite, prin formularea „şi nerestituite" cuprinsă în art. 1 alin. (1) din lege, domeniul de reglementare al Legii nr.10/2001 are şi caracter de complinire în raport de celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv în materia fondului funciar, în sensul că sfera de aplicare a acesteia acoperă şi aceste terenuri din intravilanul localităţilor, care, până la intrarea sa vigoare, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite. S-a mai reţinut, că, în speţă, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care enunţă principiul general al respectării dreptului de proprietate, instanţa europeană statuând că normele cuprinse în art. 1 din Protocolul 1, determină conţinutul protecţiei dreptului de proprietate în cadrul sistemului european de apărare a drepturilor omului, şi că acestea au un caracter general prin aceea că enunţă principiul respectării dreptului de proprietate.
S-a concluzionat, că în interpretarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 este de reţinut că scopul şi raţiunea acesteia nu pot fi decât acelea de a restabili situaţia anterioară preluării abuzive a imobilelor sau de a se acorda măsuri reparatorii foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă prevăzută de acest act normativ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SRL Băile Olăneşti, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta SC C. SRL Băile Olăneşti arată că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu conform dispoziţiilor art. 27 alin. (6), art. 28 şi art. 29 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată prevede un mod special prin care se dobândeşte dreptul de proprietatea supra unor bunuri ale fostelor cooperative de producţie, respectiv prin vânzare la licitaţie publică.
În baza acestei prevederi legale, la data de 13 mai 1991, recurenta pârâtă a cumpărat de la Comisia de lichidare a fostului CAP, mai multe bunuri şi a transmis pârâtei şi dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi terenului aferent, preţul total al vânzării fiind de 1.340.000 lei. Actul de vânzare-cumpărare a imobilelor a fost încheiat sub incidenţa Legii nr. 18/1991, în care problema restituirii imobilelor către foştii proprietari era exclusă, iar prezumţia bunei credinţe a ambelor părţi contractante nu a fost înlăturată.
Vânzătoarea şi cumpărătoarea au fost de bună credinţă la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, iar art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că „actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă".
Mai mult, reclamantul B.M.D. a formulat împotriva pârâtei recurente un alt proces civil, care a format obiectul dosarului nr. 9458/2002 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi a cerut constatarea nulităţii absolute a înscrisurilor emise în cadrul licitaţiei publice, precum şi revendicarea acestor bunuri, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 358 din 30 ianuarie 2003, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a respins acţiunea reclamantului B.M.D.
S-a concluzionat, că jurisprudenţa CEDO este favorabilă protecţiei dreptului de proprietate al subdobânditorului de bună credinţă, constituit în baza legii şi validat în dreptul intern printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Examinând Decizia civilă recurată, în raport de motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul fondat.
Astfel, obiectul prezentului litigiu îl constituie contestaţia formulată de intimatul B.M.D. împotriva dispoziţiei nr. 1 din 23 iunie 2005, „de respingere a cererii de restituire în natură şi oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent", emisă de pârâta SC C. SRL Băile Olăneşti, urmare a notificării nr. 151 din 8 august 2001 formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.
Verificarea dreptului intimatului reclamant la restituirea în natură a imobilului – teren în suprafaţă de 820,96 mp şi construcţii, se va face în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ca lege specială care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către stat.
Ambele instanţe, atât cea de fond, cât şi cea de apel, au constatat că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă şi că intimatul reclamant are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pe lângă condiţiile mai sus arătate, o altă condiţie esenţială pentru restituirea în natură a imobilului, ce trebuie îndeplinită, este şi aceea ca la data intrării în vigoare a acestui act normativ bunul să fi fost deţinut de una din entităţile prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată [art. 20 alin. (1)] în forma iniţială, care, astfel, dobândeşte calitatea de unitate deţinătoare.
Or, în speţă, imobilul în litigiu nu era deţinut de una din entităţile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, la data intrării sale în vigoare, la 14 februarie 2001, ci de o societate cu capital integral privat, care la rândul său îl dobândise prin vânzare la licitaţia publică în anul 1991, în temeiul art. 29 din Legea nr. 18/1991, şi deci aceasta nu are calitatea de unitate deţinătoare în sensul textului de lege mai sus indicat.
Prin urmare, recurenta pârâtă, neavând calitatea de unitate deţinătoare în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată [art. 20 alin. (1) din lege în forma iniţială], nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului către intimatul reclamant.
Mai mult, actele emise în cadrul licitaţiei publice, în baza cărora s-a transmis dreptul de proprietate către recurenta pârâtă asupra imobilului în litigiu, au fost supuse cenzurii instanţelor de judecată, urmare a promovării acţiunii în nulitate absolută formulată de intimatul reclamant. Prin sentinţa civilă nr. 358 din 30 ianuarie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă şi irevocabilă, acţiunea reclamantului a fost respinsă, reţinându-se că „vânzarea la licitaţie a terenului situat în localitatea Băile Olăneşti, pct. „Săsliştea Casei" în suprafaţă de 1107 mp şi a magaziei şi a altor anexe aflate pe acesta a avut loc în condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 18/1991".
În această situaţie, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevedea că „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent … când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale", intimatul reclamant este îndreptăţit numai la măsuri reparatorii prin echivalent în baza acestui act normativ, care, însă, nu pot fi propuse de către recurenta pârâtă, deoarece aceasta nu are calitate de unitate deţinătoare.
Faţă de cele expuse şi constatând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată şi ale art. 27 alin. (1) în forma iniţială, deoarece recurenta-pârâtă nu este o societate comercială, privatizată, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC C. SRL Băile Olăneşti, va casa Decizia recurată şi, rejudecând apelul declarat de reclamantul B.M.D. împotriva sentinţei primei instanţe, îl va respinge.
Deşi, recurenta-pârâtă, prin apărătorul ales, a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, iar intimatul reclamant a căzut în pretenţii în condiţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va respinge cererea formulată de recurentă pentru acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită, deoarece aceasta nu a depus la dosar nici o dovadă privind suportarea cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC C. SRL Băile Olăneşti împotriva deciziei nr. 356/A din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamantul B.M.D. împotriva sentinţei civile nr. 1058 din 21 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6697/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6683/2008. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
