ICCJ. Decizia nr. 6692/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Prin cererea înregistrară sub nr. 2335/120/2007 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantele D.A. și R.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Târgoviște, anularea dispoziției nr. 3080 din 14 martie 2007 și obligarea pârâtei să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii pentru partea de imobil ce se află în deținerea pârâtei, respectiv pentru terenul în suprafață de 597 mp.

în motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, prin notificarea nr. 96/2001, autorii acestora au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea terenului situat în Municipiul Târgoviște.

Prin dispoziția nr. 3986/2005 s-a admis cererea de acordare de despăgubiri bănești; iar, ulterior, prin modificarea legii, s-a dat posibilitatea restituirii terenului în natură și, înainte de soluționarea cauzei prin care au contestat dispoziția nr. 3986/2005, solicitând restituirea în natură a terenului liber în suprafață de 1038 mp, în mod nelegal, pârâta a emis dispoziția nr. 3080 din 14 martie 2007, prin care a revocat prima dispoziție pe motiv că nu există acte care să ateste deținerea proprietății la momentul preluării, precum și că nu există actul de preluare de către stat.

însă, pârâta nu poate să le pretindă să aducă actul de proprietate al terenului, atâta timp cât aceasta nu a produs nicio probă care să ateste modul în care a intrat în posesia sa terenul în litigiu.

Au mai arătat reclamantele, că terenul a fost preluat abuziv, fără nici un titlu, de către autoritățile comuniste.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1078 bis din 18 noiembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamante; a anulat, în parte, dispoziția nr. 3080 din 14 martie 2007 privind punctul 2, și a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 597 mp teren.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr. 3986/2005, pârâta a acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu, iar, ulterior, prin dispoziția nr. 3080 din 14 martie 2007, pârâta a revocat dispoziția nr. 3986/2005 și a respins notificarea, deși aceasta nu mai putea revoca dispoziția respectivă, întrucât acest act administrativ a intrat în circuitul civil, producând efecte specifice dreptului civil, și, ca urmare, revocarea dispoziției nu se mai putea realiza pe cale administrativă.

La data notificării și la data emiterii dispoziției nr. 3986 din 10 iunie 2005, imobilul făcea parte din categoria celor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Odată cu modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului potrivit art. 16 din lege.

în ceea ce privește preluarea imobilului de către stat s-a reținut că atâta timp cât terenul se află în proprietatea pârâtei, iar acesta nu a putut produce nici un titlu de preluare a imobilului, aceasta a fost o preluare abuzivă de către stat.

Prin decizia civilă nr. 103 din 28 martie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgoviște, prin primar, reținând, în esență, următoarele:

Critica apelantei-pârâte prin care s-a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că revocarea dispoziției de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat prin notificarea nr. 96/2001 nu se putea realiza pe cale administrativă este neîntemeiată, deoarece Legea nr. 10/2001 nu conține nicio dispoziție expresă privind dreptul unității deținătoare de a revoca propria decizie sau dispoziție, "ceea ce înseamnă că unitatea emitentă nu are calitatea de a-și revoca măsura de aprobare a notificării".

Desființarea deciziei sau dispoziției este posibilă, fie pe calea contestației reglementată prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aflată la îndemâna persoanei solicitante, fie pe calea dreptului comun, aflată la îndemâna unității emitente în cadrul unei acțiuni în anulare, fie la îndemâna oricărei persoane interesate în cazul unei acțiuni în constatarea nulității absolute, ori a unei acțiuni petitorii ( revendicare ) sau posesorii.

Prevederea din art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu are caracter limitativ, de excepție, întrucât și dispoziția prin care se recunoaște un drept de creanță reprezintă tot un drept de proprietate în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, conform "art. 1 din Protocolul la Convenție".

Deciziile sau dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 au caracter dublu, de acte administrative și acte civile, prin care se recunoaște un drept de proprietate, ele putând fi contestate numai pe calea dreptului comun și nu pe calea contenciosului administrativ, aceste acte având deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată, până la înscrierea în fals, iar despre declarațiile și susținerile părților, până la proba contrarie.

în ceea ce privește critica prin care s-a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că reclamantele au făcut dovada calității de moștenitor și că imobilul a aparținut autorilor lor la momentul preluării, de asemenea, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece, potrivit actelor administrate în cauză, s-a reținut că autorul reclamantelor, N.B., a dobândit terenul în litigiu în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 847/1901, iar prin hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția a III-a civilă, Jurnalul nr. 1709 din 23 februarie 1945, s-a dovedit că N.B. a avut ca succesor pe nepotul său, C.B., autorul reclamantelor.

S-a mai reținut, că reclamantele au dovedit deținerea neîntreruptă a proprietății de către autorul lor prin depunerea extrasului din Registrul matricol fiscal în care figurează proprietar, între anii 1952-1954, moștenitor B., iar din planurile cadastrale anexate adresei nr. 18131 din 12.09.2001 emisă de Primăria Târgoviște rezultă că "este menționat în recenzarea din anul 1954, la parcelarea cadastrală nr. 2369, proprietar moștenitorul lui B.".

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Târgoviște, criticând-o pentru neegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta Primăria municipiului Târgoviște a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată critica formulată de aceasta potrivit căreia instanța de fond, în mod greșit, a reținut că revocarea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii nu putea interveni pe cale administrativă, întrucât, în opinia sa, Legea nr. 10/2001 nu conține nicio dispoziție expresă privind dreptul unității deținătoare de a revoca propria decizie sau dispoziție.

Instanța a reținut, că în temeiul actului normativ precizat, desființarea dispoziției este posibilă, fie pe calea contestației reglementată prin art. 26 alin. (3) din lege, fie pe calea dreptului comun și că dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 au caracter dublu, de acte administrative și acte civile, prezentând modalitățile de încetare a actului civil, omițând, însă, pe cele care fac ca un act administrativ să nu-și mai producă efectele, respectiv anularea sau revocarea.

Or, legiuitorul a înțeles să instituie prin lege o singură excepție de la principiul revocabilității actelor administrative.

Astfel, textul legal menționează că "după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o", art. 25.7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

S-a conchis, că "per a contrario" se poate revoca o dispoziție prin care s-au acordat măsuri reparatorii, despăgubiri sau a fost respinsă notificarea solicitanților.

în ceea ce privește dovada calității de moștenitoare a reclamantelor, se arată că, într-adevăr, acestea au făcut dovada calității de moștenitor al autorului lor, defunctul N.B., depunând în acest sens Jurnalul nr. 1709/1945, însă, în ceea ce privește dovada că imobilul a aparținut autorilor reclamanților, din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că succesorul lui N.B., C.C., care a uzat de procedura prevăzută de art. 653 C. civ., ce reprezintă singura modalitate deschisă moștenitorului nesezinar pentru a dobândi averea defunctului, a intrat în proprietatea acesteia.

Procedura necontencioasă prevăzută de textul legal mai sus citat nu a adus atingere titlului în baza căruia P.N. deținea imobilul situat în str. C. la data pronunțării Jurnalului nr. 1709/1945, care, ca și certificatul de moștenitor, nu se constituie într-un act translativ de proprietate, ci are valoarea unui instrument probator al calității de moștenitor a numitului C.C.

S-a concluzionat, că proprietar al bunului la momentul preluării a fost numitul P.N., așa cum rezultă din cererea și actele numitei Z.N., care, în calitate de moștenitoare a acestuia, a solicitat acordarea de despăgubirii pentru același imobil.

Celelalte critici formulate de recurenta-pârâtă vizează aprecierea probatoriului administrat în cauză și care, față de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. în actuala reglementare, nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de recurs, sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării lor.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Dispoziția contestată, nr. 3080 din 14 martie 2007, emisă de Primarul municipiului Târgoviște în temeiul Legii nr. 10/2001, este, în funcție de emitentul acesteia, un act juridic administrativ.

în ceea ce privește revocarea acestor acte, al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, se constată că acest act normativ prevede posibilitatea revocării deciziilor/dispozițiilor de restituire în natură, numai până la efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, potrivit art. 25.7 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Articolul nr. 25 din H.G. nr. 250/2005 nu prevede posibilitatea revocării deciziilor sau dispozițiilor prin care s-a dispus restituirea în echivalent, sub forma compensării cu alte bunuri sau servicii sau prin acordarea de despăgubiri, pentru imobilele preluate abuziv, corespunzător valorii acestora, însă dispozițiile/deciziile emise de către entitățile notificate în temeiul Legii nr. 10/2001 pot fi revocate până la data intrării în circuitul civil, iar în prezenta cauză, dispoziția nr. 3986/2005 a fost comunicată și contestată de persoanele îndreptățite, revocarea dispunându-se în timp ce contestația se afla pe rolul instanțelor.

Față de cele reținute, se constată că dispoziția contestată, nr. 3080 din 14 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Târgoviște, prin care a fost revocată dispoziția anterioară intrată în circuitul civil, este nelegală.

Prin urmare, legal, prima instanță prin hotărârea pronunțată, păstrată prin decizia recurată, a admis contestația și a dispus anularea, în parte, a acestei decizii.

Așa fiind, critica formulată de recurenta-pârâtă, potrivit căreia în mod greșit s-a reținut că prin Legea nr. 10/2001 nu s-a reglementat decât o singură excepție de la principiul revocabilității actelor administrative, este nefondată.

în ceea ce privește cea de-a doua critică ce vizează nelegalitatea deciziei recurate, întrucât intimatele-reclamante nu au făcut dovada cu acte a dreptului de proprietate al defunctului N.B., al cărui moștenitor a fost C.B.C., autorul acestora, este nefondată.

Astfel, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 847/1901 și cu hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția a III-a civilă, Jurnalul nr. 1709 din 23 februarie 1945, s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor intimatelor, precum și al deținerii imobilului până în anul 1954 de către autorul lor, când la parcelarea cadastrală nr. 2369 apare ca proprietar "moștenitorul lui B.", în sensul art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia prin acte doveditoare se înțelege "orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică ( act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea construirii fără autorizație și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea )".

Susținerea recurentei-pârâte că la data pronunțării Jurnalului nr. 1709/1945 imobilul era deținut cu titlu de numitul P.N., a cărui moștenitoare a solicitat acordarea de despăgubiri pentru același imobil, nu este dovedită în speță.

împrejurarea că atât autorul intimatelor-reclamante cât și numitul N.P. au deținut în orașul Târgoviște, proprietăți, nu este de natură să conducă la concluzia că este vorba de unul și același imobil, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut nicio dovadă că terenul în litigiu, cumpărat de autorul N.B. în anul 1901, s-ar fi transmis prin acte translative de proprietate, succesive, numitului N.P.

Critica formulată de pârâtă privind netemeinicia hotărârii Tribunalului Dâmbovița, secția a III-a civilă, Jurnalul nr. 1709 din 23 februarie 1945, deoarece s-a pronunțat numai pe baza unor depoziții de martori, nu poate fi primită și analizată în prezentul litigiu, nefiind într-o cale de atac privitoare la această hotărâre judecătorească, pe de o parte, iar, pe de altă parte, analizarea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești în afara căilor de atac prevăzute de lege, respectiv într-un alt dosar, ce privește un alt cadru procesual, este inadmisibilă.

Față de considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgoviște.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6692/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs