ICCJ. Decizia nr. 6898/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. 1190/2004, reclamanții F.E. și F.D. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Brașov prin Primar și SC R. SRL, au solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al preluării de către Statul Român, în baza Decretului nr. 223/1974, a cotei de 10/24 din dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. nr. 22024 Brașov, nr. top 6212/1, nr. top 6213/1/1/2/2/a și obligarea pârâtului Statul Român la plata către reclamanți a despăgubirii pentru cota de proprietate abuziv preluată, la valoarea reală actuală de 514.458.000 lei, din care să fie scăzută valoarea actualizată a despăgubirii primite, respectiv 54.052.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 3294 din 1 aprilie 2004, Judecătoria Brașov a admis excepția lipsei de interes a reclamanților pentru primul capăt al cererii de chemare în judecată, pe care l-a respins în consecință și de asemenea, a respins ca inadmisibil petitul doi al aceleiași cereri.
Prin decizia civilă nr. 842 din 8 septembrie 2004, pronunțată în dosarul civil nr. 2263/2004, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 189 din 15 martie 2006, Curtea de Apel Brașov a admis recursul declarat de reclamanți a casat hotărârea recurată, a admis apelul împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Brașov.
Judecătoria Brașov, a pronunțat sentința civilă nr. 5744 din 20 iunie 2007, prin care a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Brașov, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a cererii, în primă instanță, revine tribunalului.
La rândul său, Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 424 din 24 septembrie 2007, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Brașov și a constatat ivit conflictul negativ de competență, trimițând cauza Curții de Apel Brașov pentru emiterea regulatorului de competență, reținând, în esență, că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile art. 480,art. 481 C. civ. și ale Legii nr. 213/1998, astfel că, în funcție de valoarea obiectului, competența de soluționare a cererii aparține judecătoriei.
Sesizată fiind cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 16/F din 14 noiembrie 2007, potrivit căreia a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
Pentru a soluționa astfel regulatorul de competență, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată are ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, corespunzător cotei de 10/24 părți din imobil și obligarea acestuia la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea respectivei cote de proprietate.
în drept, fundamentarea pretențiilor s-a făcut cu referire la dispozițiile art. 480,art. 481 C. civ. și ale Legii nr. 213/1998.
Față de aceste elemente, s-a constatat că determinarea competenței materiale se realizează în funcție de dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. și de valoarea obiectului cererii, întrucât prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care stabilesc competența tribunalului au caracter de excepție și sunt fără aplicabilitate la speță.
împotriva sentinței a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Cota de 10/24 din imobil a intrat în proprietatea statului în mod abuziv, în baza Decretului nr. 223/1974, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai sunt admisibile acțiuni în revendicare formulate pe calea dreptului comun, putând fi solicitate doar măsuri reparatorii în condițiile legii speciale.
în acest sens, au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție (care dau dreptul statului de a reglementa folosința bunurilor în acord cu interesul general), precum și dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, care dau posibilitatea entității învestite cu soluționarea notificării să aprecieze asupra nevalabilității preluării, fără să fie necesară parcurgerea unei alte proceduri, care ar implica preexistența unei hotărâri definitive și irevocabile (pronunțate în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998).
Or, prin acțiunea introductivă, reclamanta încearcă să obțină contravaloarea cotei de 10/24 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, fără a respecta dispozițiile legii speciale, ceea ce face demersul său inadmisibil.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata SC R. SRL Brașov a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că în formularea criticilor au fost avute în vedere aspecte de fond și nu aspecte ținând de soluționarea conflictului de competență.
Examinând criticile formulate, înalta Curte constată următoarele:
Sentința ce face obiectul recursului a fost pronunțată în soluționarea unui conflict de competență, instanța motivând pentru ce considerente, raportate la obiectul cererii și la temeiul juridic al pretențiilor, competența de prima instanță aparține judecătoriei.
Exercitând calea de atac a recursului, pârâtul nu formulează critici împotriva acestei soluții, de determinare a competenței, și a argumentelor ce au stat la baza ei.
Dimpotrivă, aspectele care se constituie în motive de recurs, vizează inadmisibilitatea demersului judiciar al reclamanților, întrucât aceștia ar fi ales calea dreptului comun, deși le erau aplicabile dispozițiile legii speciale.
Cum asemenea aspecte nu pot constitui obiect de critică, în condițiile în care, în soluționarea regulatorului de competență, ele nu au făcut (și nici nu puteau face) obiect de analiză, rezultă că recursul nu este îndreptat efectiv împotriva soluției și a considerentelor care au stat la baza adoptării acesteia.
Consecința, sub aspect procedural, constă în imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de recurs expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Deși recurentul indică drept temei al căii de atac exercitate, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocarea acestui temei juridic este pur formală, în condițiile în care conținutul criticilor nu are legătură cu soluția pronunțată, ci vizează aspecte de fond ale judecății pricinii.
în consecință, văzând că pretinsele motive de nelegalitate nu sunt îndreptate împotriva soluției care a stabilit, pe calea regulatorului de competență, instanța care urmează să soluționeze cererea de chemare în judecată, se va constata imposibilitatea analizării criticilor din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Aceasta înseamnă, sub aspect procesual, că, partea neindicând motivele de recurs în limitele prevăzute de lege, sancțiunea care intervine este aceea a nulității, în condițiile art. 3021alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
în consecință, față de considerentele arătate, se va constata nulitatea recursului declarat cu nerespectarea cerințelor procedurale menționate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6794/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6486/2008. Civil → |
|---|
