ICCJ. Decizia nr. 6913/2008. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6913
Dosar nr. 4784/1/2008
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Reclamanţii-apelanţi I.A.C. şi I.D.S., prin cererea formulată la 23 octombrie 2007 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, au solicitat lămurirea înţelesului dispozitivului deciziei civile nr. 133/A/2007 a Curţii de Apel Cluj.
Instanţa, prin încheierea de şedinţă din Camera de consiliu de la 2 aprilie 2008, a admis cererea şi, drept consecinţă, a lămurit înţelesul dispozitivului deciziei menţionate, în sensul că: debitorul creanţelor este Statul Român prin Ministerul Finanţelor, în faza execuţională, iar conţinutul măsurilor reparatorii prin echivalent îl constituie sume de bani , în total 390.181,76 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii pentru apartamentele 3, 4, 5 şi 6 din imobil şi terenul aferent acestora.
În motivarea hotărârii se arată cele ce urmează:
Prin Decizia civilă nr. 133 din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin respingerea recursului declarat de către pârât prin Decizia civilă nr. 7818 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis apelul declarat de reclamantul S.S., decedat la data de 12 decembrie 2006, continuat de moştenitorul I.S.D. şi reclamantul I.A.C., împotriva sentinţei civile nr. 1081 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Cluj, ce a fost schimbată în sensul că a fost admisă acţiunea reclamanţilor exercitată împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, dispunându-se: restituirea în natură către reclamanţi a terenului cu nr. top. 10133 R2 în suprafaţă de 250 mp din C.F. nr. 16502 Cluj, precum şi a apartamentului nr. 1, parcela cu nr.top. 10133/1/I din C.F. ind. 122115 Cluj, precum şi a cotei de 16,75% din părţile indivize comune, inclusiv terenul în suprafaţă de 207 mp, parcela cu nr.top. 10133/2 din C.F. col. 122114 Cluj aferente apartamentului nr. 1, situate în Cluj-Napoca; a fost respinsă, ca prematură, acţiunea formulată pentru apartamentul nr. 2, din acelaşi imobil, înscris în C.F. ind. 144933 Cluj, cu părţile indivize comune, înscrise în C.F. col. 122114 Cluj; s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru apartamentele nr. 3,4,5 şi 6 din imobilul situat pe str. E.G. nr. 70, în sumă de 361.400 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, precum şi dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 74,39% din terenul în suprafaţă de 207 mp cu nr.top. 10133/2 din C.F. col. 122114 Cluj, aferent apartamentelor 3,4,5 şi 6 în sumă de 28.781,76 Euro, sau echivalentul în lei la data plăţii.
Reţine instanţa că în practică, în ceea ce priveşte persoana debitorului, s-au ivit dificultăţi referitoare la executarea silită a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost stabilite sume de bani cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent, punându-se problema reprezentării statului în faza execuţională.
Cererile de executare silită nu sunt inadmisibile, întrucât aceasta ar echivala cu încălcarea dreptului la un bun, suma de bani stabilită prin hotărâre judecătorească fiind considerată un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. I al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Statul, prin legile adoptate, a atribuit competenţa de soluţionare a notificărilor formulate de persoanele îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat abuziv, anumitor persoane juridice care nu au însă abilitarea de a acorda efectiv măsurile reparatorii prin echivalent, acestea urmând să fie plătite de alte organe. Câtă vreme primarul are atribuţia legală de a soluţiona notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură sau nu, iar , dacă nu poate fi restituit în natură, constatarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, plata sumelor de bani nu revine nici acestuia, nici unităţii administrativ teritoriale, ci Statului însuşi prin Ministerul Finanţelor.
Referitor la natura juridică a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul aferent şi a apartamentelor nerestituite, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii, acestea constau în despăgubiri băneşti în sumă de 28.781,76 Euro, sau echivalentul în lei la data plăţii, cuantumul total al despăgubirilor băneşti datorate de Stat prin Ministerul Finanţelor, fiind de 390.181,76 Euro pentru apartamentele 3,4,5 şi 6 şi terenul aferent acestora.
Împotriva încheierii a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând-o prin prima dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că încheierea recurată a fost pronunţată în temeiul art. 2811 C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, fără ca Statul Român prin Ministerul Finanţelor, care a fost stabilit ca având calitate de debitor, să fie citat. Precizează recurentul că în niciun grad de jurisdicţie al dosarului nr. 18345/33/2005 nu a fost parte astfel că Decizia a cărui dispozitiv s-a solicitat să fie lămurit nu îi este opozabilă.
Recurentul nu poate avea potrivit legii calitatea de debitor faţă de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi persoanele obligate la reparaţia pecuniară.
Curtea de apel a schimbat Decizia introducând în dosar un terţ care nu a fost parte în litigiu. În cazul legii speciale, debitorul poate fi ori Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ori Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, faţă de conţinutul OUG nr. 81/2007 care la art. 181 recunoaşte persoanelor îndreptăţite posibilitatea de a opta, după emiterea titlurilor de despăgubire, pentru acordarea unor despăgubiri în numerar în limita unui anumit plafon şi doar în condiţiile expres reglementate prin acestea.
Prin întâmpinarea formulată de I.A.C. şi I.D.S. se invocă tardivitatea recursului.
Pe fondul pricinii se arată că statul a fost parte în proces fiind reprezentat de către primar şi că, fiind în faza de executare a unei hotărâri judecătoreşti de plată a unei sume de bani, dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu sunt incidente.
Intimaţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin întâmpinările formulate solicită de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, Comisia înţelegând să invoce şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale.
Faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, are a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Din examinarea dovezilor de primire şi a proceselor verbale de predare a hotărârii recurate, aflate la filele 357-362 în dosarul instanţei de apel, rezultă că actul de procedură, încheierea de la 2 aprilie 2008, nu a fost comunicat recurentului.
Drept urmare calea de atac a fost exercitată în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată a fost comunicată doar odată cu somaţia la 5 mai 2008, astfel încât excepţia invocată nu este întemeiată.
Prin întâmpinarea formulată de către Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, susţinere nefondată faţă de împrejurarea că Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a avut calitatea de parte în dosarul 18445/33/2005.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a textelor de lege incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., reglementează modalitatea în care părţile, ori de câte ori sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte. Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.
Petiţionarii I.D.S. şi I.A.C. în motivarea cererii, invederează că, deşi dreptul lor a fost stabilit la nivel declarativ, există un impediment insurmontabil pentru exercitarea lui efectivă, întrucât din structura raportului obligaţional trasat de instanţă lipseşte un element esenţial, respectiv identitatea debitorului, întrucât instanţa nu obligă primarul să propună cuantumul despăgubirilor, statuând ea însăşi asupra acestora, înlăturând astfel aplicarea dispoziţiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2995, ceea ce nu poate însemna altceva decât că Statul Român este debitorul obligaţiei, el fiind cel care a cauzat prejudiciul reparat prin echivalent.
Din conţinutul cererii formulate, admis de instanţă în modalitatea solicitată, rezultă că se solicită lărgirea cadrului procesual iniţial, stabilit de reclamanţi la data formulării cererii de chemare în judecată, 12 septembrie 2005.
În procedura aleasă de reclamanţi, şi anume dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii poate fi făcută doar în contradictoriu cu părţile participante la proces.
Hotărând obligarea unui terţ, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, la plata unor sume de bani, stabilind calitatea sa de debitor al creanţelor reclamanţilor, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, atunci când a adăugat hotărârii iniţiale o nouă parte, recurentul.
Practic, lămurind dispozitivul în modalitatea aleasă, adăugarea unei noi părţi, instanţa l-a modificat, procedură inadmisibilă întrucât în această procedură se interpretează, se clarifică doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte în contradictoriu doar cu părţile din proces.
Nefondată este şi critica referitoare la soluţionarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., privind obligaţia judecătorului de a soluţiona pricina doar după citarea părţilor, întrucât aşa cum s-a arătat recurentul nu a avut calitatea de parte în proces.
A mai invocat recurentul incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă critica este neîntemeiată, întrucât, aşa cum rezultă din expunerea rezumată a conţinutului încheierii recurate, instanţa a aplicat corespunzător dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că a arătat motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea la darea soluţiei.
Aşadar, faţă de cele mai sus expuse, Înalta Curte, constatând încălcarea legii procesuale, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica în parte încheierea în sensul înlăturării dispoziţiei referitoare la constatarea calităţii de debitor al creanţelor a recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia tardivităţii recursului.
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva încheierii din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj , secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Modifică în parte încheierea, în sensul înlăturării din dispoziţiei referitoare la constatarea calităţii de debitor al creanţelor a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7084/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6944/2008. Civil → |
|---|
