ICCJ. Decizia nr. 7243/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2006 la Judecătoria Giurgiu reclamanții T.V., P.N., N.P., S.V., G.C., D.F., ș.a., au chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Giurgiu și SC T.I. SRL Giurgiu cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze formele de vânzare a tuturor garsonierelor din blocul 75 situat în orașul Giurgiu, fără a indica temeiul de drept al acțiunii.
Prin aceeași cerere reclamanții au cerut obligarea pârâtelor să le vândă lor garsonierele situate în blocul mai sus arătat, pe care le dețin în folosință în baza unor contracte de închiriere încheiate cu pârâta SC R. SA Giurgiu pe o durată de 5 ani.
în motivarea cererii reclamanții au susținut că pârâta SC R. SA Giurgiu a înstrăinat în mod nelegal garsonierele în litigiu către SC T.I. SRL Giurgiu, deși ei aveau prioritate la cumpărarea acestora.
Prin întâmpinare, SC R. SA pe fondul cauzei, a susținut că garsonierele au fost înstrăinate în cadrul procedurii de faliment, prevăzută de Legea nr. 85/2006, ca activ al societății, ocazie cu care s-a stipulat o clauză de respectare de către cumpărător a contractelor de închiriere încheiate cu privire la acest activ, caz în care, nu este dată vreo cauză de nulitate a înstrăinării, reclamanții neindicând care ar fi textul de lege încălcat.
Pârâta a apreciat ca fiind inadmisibil cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanții cer obligarea sa să le înstrăineze aceste bunuri, atâta timp cât nu au făcut dovada anulării actelor de înstrăinare deja încheiate și în baza cărora acestea au ieșit din patrimoniul său.
La data de 22 septembrie 2006, reclamanții au precizat că înțeleg să își întemeieze pretențiile pe dispozițiile art. 1,art. 7 și art. 19 din Legea nr. 85/1992, solicitând, totodată, și efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrele de publicitate imobiliară, în sensul restabilirii situației anterioare încheierii contractului a cărui anulare se solicită prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea cumpărătoarei SC T.I. SRL.
La data de 9 noiembrie 2006 au formulat cerere de intervenție în interes propriu B.M., ș.a., invocând aceleași pretenții împotriva pârâtelor.
La data de 23 noiembrie 2006 a fost introdusă, în calitate de reclamantă G.L., moștenitoarea reclamantului G.C., decedat în cursul procesului.
La termenul de judecată din 21 decembrie 2006, reprezentantul pârâtei SC R. SA Giurgiu a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei de a soluționa cauza în primă instanță, apreciind că față de valoarea obiectului pricinii, care este mai mare de 5 miliarde lei, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Giurgiu.
Prin sentința civilă nr. 5455 din 21 decembrie 2006, Judecătoria Giurgiu și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Giurgiu, reținând că față de valoarea obiectului pricinii (600.000 RON), în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., acestei instanțe îi aparține competența materială de a soluționa cauza în primă instanță.
La data de 15 martie 2007, reclamanții și-au precizat cererea dedusă judecății în sensul că solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâte, autentificat sub nr. 1153 la 15 iunie 2006 de B.N.P. C.V., motivat de faptul că Ie-a fost încălcat dreptul de preemțiune constituit în favoarea chiriașilor prin dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 40/1999, și nu pentru fraudă la lege, astfel cum se indicase prin alte cereri formulate anterior.
Totodată, reclamanții au precizat că garsoniera cu nr. 33 a ieșit din patrimoniul pârâtei SC R. SA în baza deciziei civile nr. 568 din 21 iulie 2000 a Tribunalului Giurgiu, decizie prin care s-a constatat că între pârâtă și chiriașa D.A. a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 1073 și art. 1077 C. civ. și art. 7 din Legea nr. 85/1992.
La data de 15 martie 2007, pârâta SC T.I. SRL a invocat excepția necompetenței materiale a secției civile a tribunalului de a soluționa cauza, apreciind că o asemenea competență revine judecătorului sindic, conform art. 6 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de debitoarea SC R. SA Giurgiu în cadrul procedurii insolvenței judiciare.
Prin sentința civilă nr. 119 din 22 martie 2007, Tribunalul Giurgiu a admis excepția necompetenței sale materiale și și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
în motivarea hotărârii, instanța a reținut că reclamanții au investit instanța, în principal, cu judecata unui litigiu civil, neevaluabil în bani, anume cu o cerere în anularea unui act juridic, cerere care este dată în competența de primă instanță a judecătoriei, sub acest aspect fiind irelevantă valoarea obiectului său.
Totodată, referitor la solicitarea reclamanților de a obliga prim pârâta la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare și efectuarea cuvenitelor modificări în registrele de carte funciară, instanța reține că această cerere, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., este dată tot în competența de primă instanță a judecătoriei.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a apreciat că litigiul dedus judecății, în raport de prevederile art. 56 C. proc. civ. nu este de natură comercială.
Prin decizia civilă nr. 1249 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate.
Prin sentința civilă nr. 33 din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Giurgiu (conform datelor din minuta întocmită de judecătorul cauzei).
în motivarea sentinței instanța a reținut că a fost dedus judecății un litigiu având ca obiect legalitatea unui act juridic civil, acțiune care, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., este de competența în primă instanță a judecătoriei.
Totodată instanța a reținut că nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 ale Legii nr. 85/2006 întrucât aceste dispoziții nu pot fi extinse la operațiuni juridice care exced domeniului insolvenței judiciare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC T.I. SRL, invocând incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului pârâta susține că instanțele au calificat greșit raportul juridic dedus judecății, afirmând că atâta timp cât actul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere a fost întocmit de către un administrator judiciar, în cadrul procedurii de insolvență, în stabilirea competenței de soluționare trebuiau avute în vedere normele speciale și derogatorii de la dispozițiile art. 1 și art. 2 C. proc. civ..
Totodată pârâta arată că există contradictorialitate între considerentele și dispozitivul sentinței sub aspectul instanței în favoarea căreia s-a stabilit competența și susține, fără a argumenta că motivarea soluției este confuză și contradictorie, fapt care echivalează cu o nemotivare precum și faptul că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității [art. 105 alin. (2) C. proc. civ.] atâta timp cât a trecut la soluționarea pricinii fără ca procedura de citare a părților să fi fost legal îndeplinită.
Recursul este fondat.
în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1152 din 15 mai 2006 de B.N.P. C.V., pârâta SC R. SA Giurgiu, prin reprezentantul său legal, administrator V.E., asistată de administratorul judiciar SC M.C. SRL Giurgiu, în calitate de vânzătoare a înstrăinat către pârâta SC T.I. SRL Giurgiu imobilul - bloc de locuințe în suprafață de 452 mp ce se identifică în C.F. nr. 4238/N a localității Giurgiu sub nr. cad. 1195/2 pentru prețul de 600.000 RON, exclusiv TVA.
Prin cererea dedusă judecății reclamanții, care au susținut că au calitatea de chiriași ai apartamentelor din blocul de locuințe care a făcut obiectul contractului menționat, au solicitat anularea acestuia, afirmând că aveau, în condițiile art. 21 din O.U.G. nr. 40/1999, un drept de preemțiune la cumpărarea acestor apartamente.
Or, menținerea sau denunțarea contractelor încheiate de un debitor în cadrul procedurii insolvenței, conform art. 20 lit. j) din Legea nr. 85/2006, este dată în competența administratorului judiciar, iar cu privire la astfel de operațiuni, persoanele interesate pot face contestație, contestație care se soluționează conform art. 21 alin. (3) din Legea nr.85/2006 de judecătorul sindic.
Totodată, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic are atribuția de a exercita controlul judecătoresc cu privire la activitatea administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.
în speță, este necontestat faptul că apartamentele în litigiu au fost înstrăinate de debitorul SC R. SA Giurgiu, societate aflată în procedura insolvenței în dosarul nr. 29/122/2005 al Tribunalului Giurgiu, cu acordul administratorul judiciar SC M.C. SRL Giurgiu, caz în care, verificarea legalității acestui transfer de proprietate este dată în competența judecătorului sindic.
Ca atare, constatând că reclamanții au dedus judecății o acțiune în anularea unui transfer de bunuri efectuat de un debitor în procedura colectivă a insolvenței, sub supravegherea administratorului judiciar, înalta Curte, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a admite recursul și a modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, va stabili competența de soluționare a acestei acțiuni în favoarea judecătorului sindic din dosarul nr. 29/122/2005 al Tribunalului Giurgiu.
Referitor la cererea având ca obiect acțiunea în obligarea prim pârâtei la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/1996, înalta Curte urmează a constata că este vorba de o acțiune de drept comun care este dată, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în competența de primă instanță a judecătoriei, în speță a Judecătoriei Giurgiu, sens în care cu privire la această cerere va fi menținută dispoziția dată prin sentința recurată.
Pentru a hotărî astfel, înalta Curte a reținut că sentința supusă controlului prin recurs este motivată în raport de soluția adoptată și că, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea asupra unui conflict de competență se dă fără citarea părților, nu pot fi primite motivele de recurs vizând nemotivarea și nelegala citare a părților la judecata conflictului finalizată prin pronunțarea sentinței recurate.
De asemenea, înalta Curte a constat că prin sentința recurată, curtea de apel a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu (conform mențiunilor din minută și considerentele sentinței) și nu în favoarea Tribunalului Giurgiu, cum eronat s-a consemnat în dispozitivul acesteia.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7332/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7328/2008. Civil → |
|---|
