ICCJ. Decizia nr. 7181/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 19 decembrie 2008 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului H.A.
în motivarea cererii s-a arătat că la 3 noiembrie 2007 pârâtul a fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994.
Prin sentința civilă nr. 150 din 23 ianuarie 2008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în raport de efectul direct al Directivei 2004/3 8/CE împrejurarea că autoritățile unui stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul altui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-unui din cele trei cazuri de excepție de la principiul liberei circulații a persoanelor.
Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 178 A din 12 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că nu este de competența sa să se pronunțe asupra legalității sau justeței măsurii de expulzare dispusă de autoritățile franceze. Este dreptul suveran al autorităților statului francez de a aplica legile interne și de a dispune măsuri corespunzătoare așa cum consideră de cuviință.
împrejurarea că autoritățile franceze au dispus expulzarea pârâtului nu este ea însăși suficientă pentru instanța română de a interzice, la rândul său, dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul Franței.
Legea internă prevede posibilitatea iar nu obligativitatea restrângerii dreptului de liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie în timp ce art. 27 din norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor și anume: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.
Simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică pentru a se considera că acțiunea este întemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Chiar și în condițiile actuale în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români, dobândind statutul de cetățeni ai Uniunii Europene, trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din aceasta în acord cu legislația actuală și a obligațiilor asumate de românia în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare.
Obligația statului român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Aceste reguli sunt strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005.Art. 38 și art. 39 din lege nu au o aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin niciun act normativ și nu există niciun impediment legal ca aceste texte de lege să nu fie aplicate începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Recursul nu este întemeiat.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
în legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
în legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a
cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Pe de altă parte, sintagma "am fost înapoiat de către organele de poliție pe motiv de ședere ilegală" din înscrisul tipizat completat de către pârât, a fost anihilată prin precizarea făcută ulterior în sensul că a ieșit legal din țară la 15/16 septembrie 2007. Or, în afara acestei mențiuni cuprinse într-un înscris cu un conținut predeterminat, nu s-a probat că la 3 noiembrie 2007 pârâtul stătea ilegal în Franța.
întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Față de cele ce preced, înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7244/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7033/2008. Civil → |
|---|
