ICCJ. Decizia nr. 7610/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7610
Dosar nr. 4236/1/200.
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2002 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, precizată ulterior, reclamanţii V.D.A. şi V.D.M.C. au solicitat acordarea unei despăgubiri băneşti juste, pentru un teren în suprafaţă de 5440 mp, situat în zona centrală a Municipiului Târgu Jiu, acoperită în mare parte de Complexul Hotelier Gorj; acordarea unor despăgubiri băneşti pentru imobilele construcţii demolate, care au fost amplasate pe teren la adresele din str. V. nr. 36, 38 şi 40; restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Jiu, precum şi a terenului aferent în suprafaţă de 381 mp, din care 202 mp sunt liberi, restul fiind ocupat de construcţii. În subsidiar s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenienta B.I., care a arătat că împreună cu soţul ei, I.B., decedat, au cumpărat în anul 1949 de la autorul reclamanţilor un imobil casă de locuit, cu terenul aferent de 180 mp, situat în str. E. nr. 10, ce a fost expropriat prin Decretul nr. 478/1968, fără plata unei despăgubiri. A solicitat să se constată că este îndreptăţită la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în legătură cu care pretind despăgubiri şi reclamanţii.
Prin sentinţa civilă nr. 61 din 8 martie 2004, Tribunalul Gorj a admis în parte acţiunea şi a stabilit că reclamanţilor le sunt cuvenite măsuri reparatorii în valoare de 1.541.926.000 lei pentru construcţiile demolate şi 13.971.078.594 lei pentru terenul aferent acestora.
A respins cererea în contradictoriu cu pârâţii Prefectura Gorj, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, D.G.F.P. Gorj şi I.E.
A admis cererea de intervenţie formulată de B.I. şi a stabilit că acesteia i se cuvin măsuri reparatorii în valoare de 166.600.000 lei pentru imobilul casă de locuit şi demolat şi 501.389.784 lei pentru terenul aferent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii intervenienta şi pârâtele Primăria Târgu Jiu şi A.V.A.S. Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 1406 din 2 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de reclamanţi şi intervenient şi a respins apelurile formulate de către pârâte.
A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent de la A.V.A.S. pentru o suprafaţă de 3663 mp la valoarea de 4.111.509 lei/mp şi de la Primăria Târgu Jiu pentru suprafaţa de 1.432 mp, cu aceeaşi valoare a terenului şi la 1.722.177.000 lei contravaloarea construcţiilor.
A constatat că intervenienta este îndreptăţită la măsuri reparatorii de la A.V.A.S. pentru suprafaţa de 180 mp teren, la valoarea de 4.111.559 lei/ mp şi la 161.700.000 lei contravaloarea construcţiilor, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâtele Primăria Târgu Jiu şi A.V.A.S. Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 9114 din 9 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au admis recursurile declarate de reclamanţi şi pârâte, s-a casat Decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
S-a reţinut că starea de fapt nu a fost complet elucidată, fiind necesară efectuarea unei expertize tehnice care să identifice cu exactitate imobilul a cărui restituire se cere, respectiv să se stabilească dacă acesta este imobilul ce a aparţinut familiei B. sau este imobilul deţinut în prezent de pârâtul I.E.
Totodată, s-a dispus ca evaluarea şi acordarea despăgubirilor să se facă conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
După rejudecarea apelului, prin Decizia civilă nr. 126 din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, s-a admis în parte apelul declarat de D.A. şi intervenientele moştenitoare B.G.L. şi B.E.C., s-a schimbat sentinţa atacată, în sensul că s-a stabilit în favoarea reclamanţilor V.D.M.C. şi V.D.A. dreptul la despăgubiri reparatorii prin echivalent, pentru terenul de 5005,2 mp şi pentru construcţii.
S-a stabilit în favoarea intervenientei B.D. dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 160 mp şi pentru construcţie.
A fost respinsă cererea formulată împotriva pârâţilor I.E. şi I.O.
S-au respins recursurile declarate de pârâtele Primăria Municipiului Târgu Jiu şi A.V.A.S. Bucureşti.
S-au menţinut restul dispoziţiilor.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că după efectuarea expertizei dispusă de către instanţa de recurs, s-a stabilit în mod cert că între imobilul reclamanţilor şi imobilul deţinut de pârâtul I. nu există nici o legătură, în sensul că terenul în suprafaţă de 782 mp deţinut de pârâtul I. nu a făcut niciodată parte din terenul preluat de la reclamanţi.
S-a mai stabilit că terenul preluat de la reclamanţi are o suprafaţă de 5005,2 mp şi că nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat efectiv de clădirea Hotelului Gorj şi de parcul oraşului, parcarea hotelului şi trotuar.
Cum instanţa supremă a dispus ca acordarea despăgubirilor să se facă conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, instanţa de apel s-a conformat acestei dispoziţii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii V.D.M.C. şi V.D.A. cât şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
I. În recursul lor, reclamanţii au formulat următoarele critici:
1. Decizia este nelegală deoarece instanţa de apel nu a stabilit în mod concret valoarea reală a terenului în suprafaţă de 5005,2 mp şi a respins nejustificat acţiunea faţă de pârâţii I.E., I.O. şi Primăria Târgu Jiu pentru suprafaţa de 382 mp, situată pe str. E. nr. 3, Târgu Jiu.
S-a invocat faptul că acţiunea a fost promovată anterior apariţiei Legii nr. 247/2005 şi potrivit Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa trebuia să precizeze valoarea despăgubirilor.
Se menţionează că prin încheierea de şedinţă din 9 octombrie 2007 chiar instanţa de apel a reţinut incidenţa Deciziei nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit expertului să calculeze valoarea imobilelor.
2. Se critică faptul că instanţa de apel nu a dispus restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 204 mp situat în Târgu Jiu pe str. E. nr. 2, identificat prin raportul de expertiză întocmit de M.G., teren ocupat de pârâţii I., susţinând că s-a făcut dovada faptului că terenul a aparţinut autorului lor.
Se susţine că nu există nici o probă la dosar din care să rezulte cum a devenit Primăria Târgu Jiu proprietara acestui teren, astfel că acest teren trebuia restituit parţial în natură, adică 204 mp şi numai pentru 182 mp trebuiau acordate despăgubiri în echivalent.
Reclamanţii fac o analiză a probelor administrate în cauză şi susţin că instanţa de apel a interpretat greşit aceste probe, soluţia corectă fiind aceea de restituire în natură a suprafeţei de 204 mp iar pentru suprafaţa de 182 mp trebuia obligată Primăria Târgu Jiu la despăgubiri în echivalent.
II. În recursul său, pârâta A.V.A.S. aduce următoarele critici deciziei recurate:
1. este nelegală susţinerea instanţei de apel cu privire la aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Se susţine că pentru acordarea de despăgubiri în echivalent era necesară notificarea A.V.A.S. în legătură cu aceste imobile, şi abia după emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate reclamanţii puteau apela la justiţie, în măsura în care nu erau mulţumiţi.
Se apreciază că acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, direct de către instanţa de judecată, fără finalizarea procedurii administrative, este nelegală.
2. Pârâta A.V.A.S. susţine că aşa cum este stabilită obligaţia din dispozitivul deciziei recurate, cu privire la ea, este nelegală, deoarece după apariţia Legii nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii ci doar de a propune acordarea acestor măsuri.
Acordarea acestor despăgubiri se face numai potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
3. Este nelegală dispoziţia instanţei de apel cu privire la cheltuielile de judecată, relativ la pârâtă.
Aceasta consideră că nu are nici o culpă procesuală, atâta timp cât reclamanţii nu au respectat procedura administrativă şi nu au notificat-o.
Se apreciază că aceste cheltuieli sunt arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
I. Cu privire la recursul reclamanţilor.
1. Prima critică nu poate fi reţinută, deoarece, deşi este adevărat că potrivit deciziei nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că pentru litigiile nesoluţionate până la apariţia Legii nr. 247/2005, instanţele trebuiau să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite, situaţie regăsită şi în speţa de faţă, totuşi prin Decizia civilă nr. 9114 din 9 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit în mod irevocabil, că acordarea despăgubirilor pentru imobilele în litigiu se va face potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (pag. 121, dosar nr. 26604/1/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Pentru instanţa de recurs, după rejudecarea apelului, această hotărâre are valoare de autoritate de lucru judecat.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Pe de o parte, din concluziile raportului de expertiză, expertiză efectuată în rejudecarea apelului, după casare (fila 92 doar nr. 7297.3/54/2004 al Curţii de Apel Craiova) rezultă fără echivoc faptul că între imobilul de 382 mp situat în Târgu Jiu, str. E. nr. 25 ce a aparţinut autorului reclamanţilor, şi imobilul ce a aparţinut lui I.B. (cel cumpărat de la V.D. în anul 1949) nu există identitate, fiind imobile distincte.
Pe de altă parte, criticile formulate de reclamanţi cu privire la acest aspect vizează greşita interpretare a probelor de către instanţa de apel, deci netemeinicia hotărârii, ori sub acest aspect instanţa de recurs nu mai poate analiza Decizia recurată, pct. 10 al art. 304 fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.
II. Cu privire la recursul pârâtei A.V.A.S.
1. Prima critică nu poate fi reţinută, deoarece nu are relevanţă faptul că notificarea a fost adresată altei entităţi, pentru că potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, chiar dacă a fost greşit adresată, entitatea notificată fiind cea obligată să înainteze notificarea către entitatea deţinătoare.
Pârâta A.V.A.S. a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă, a avut posibilitatea să ia la cunoştinţă de actele cauzei, şi chiar dacă nu a fost notificată special (Prefectura Gorj şi Primăria Târgu Jiu trebuiau să-i trimită notificarea), avea chiar posibilitatea să emită o decizie pe parcursul soluţionării cauzei, fiind instituţia publică care a efectuat privatizarea, pasivitatea de care a dat dovadă făcând dovada relei sale credinţe.
Potrivit Deciziei nr. XX/2007 a Secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de organizare a cererilor prin care s-a solicitat restituirea imobilelor preluate abuziv ci şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea, astfel încât instanţa de apel a procedat în mod legal atunci când a acordat, direct, măsuri reparatorii în echivalent.
2. Nici cea de a doua critică nu poate fi reţinută, deoarece, deşi susţinerea pârâtei A.V.A.S. este adevărată, în sensul că după apariţia Legii nr. 247/2005 aceasta nu mai poate acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar propune aceste măsuri, hotărârea recurată trebuie privită în ansamblul ei, inclusiv considerentele, ori din acestea rezultă tocmai faptul că măsurile reparatorii în echivalent urmează să se acorde potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
3. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la cheltuielile de judecată, deoarece pârâta A.V.A.S. a dat dovadă de rea-credinţă pe parcursul întregului proces. Astfel, deşi cunoştea de faptul că a fost chemată în judecată şi că era autoritate publică implicată în privatizarea societăţii deţinătoare, a stat în pasivitate, preferând să se apere în mod formal, astfel că se află în culpă procesuală, instanţa de apel obligând-o în mod legal la cheltuieli de judecată.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că nici una dintre criticile formulate nu se confirmă, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează ca recursurile să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii V.D.A. şi V.D.M.C., precum şi de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 126 din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7683/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7490/2008. Civil → |
|---|
