ICCJ. Decizia nr. 7672/2008. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7672

Dosar nr. 2988/33/200.

Şedinţa publică din 3 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2006, reclamantul B.V.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Cluj-Napoca, anularea dispoziţiei nr. 3049/2005 prin care i-au fost respinse notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru două imobile diferite.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, la data de 15 septembrie 2005 a depus două notificări, înregistrate sub nr. 456 din 15 septembrie 2005 şi, respectiv nr. 457 din 15 septembrie 2005 privind două imobile distincte şi care au fost soluţionate prin aceeaşi dispoziţie deşi, legal, potrivit susţinerilor sale, se impunea soluţionarea lor separată.

Prin sentinţa civilă nr. 436 din 28 aprilie 2006, Tribunalul Cluj a admis excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâţilor Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi, ca o consecinţă a respins acţiunea reclamantului ca fiind formulată împotriva unor pârâţi fără calitate procesuală pasivă.

S-a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care reglementează procedura în cadrul căreia instanţa cenzurează modul de soluţionare a notificărilor, calitate procesuală pasivă în astfel de cauze are emitentul dispoziţiei, în speţă Primarul municipiului Cluj şi nu persoanele chemate în judecată de reclamant, cu privire la care s-a constatat că nu au calitate procesuală pasivă.

Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 255 A din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, instanţa care a reţinut legalitatea hotărârii primei instanţe, conformă dispoziţiilor legale în materie în raport de obiectul cererii dedusă judecăţii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au fost invocate generic prevederile art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului său, reclamantul a învederat nelegala soluţionare a cererii de chemare în judecată, greşit calificată de instanţe ca fiind o contestaţie în baza Legii nr. 10/2001, deşi obiectul pretenţiilor sale viza terenuri supuse unui alt regim juridic, reglementat de Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, motiv pentru care hotărârea pronunţată în atare condiţiuni nu este legală.

În acest sens a învederat că din conţinutul cererii sale adresate instanţei de judecată, rezultă că obiectul pretenţiilor sale este reglementat de Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

Recursul nu este fondat.

Din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă, astfel cum legal au reţinut cele două instanţe, că obiectul pretenţiilor reclamantului îl constituie dispoziţia/Decizia nr. 3049/2005 emisă în procedura Legii nr. 10/2001 de primar şi cu privire la care s-a invocat nelegalitatea pentru greşita soluţionare a celor două notificări privind restituirea unor terenuri, prin acelaşi act administrativ.

În aceste condiţii şi în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, corect reţinute de instanţe, s-a constatat că persoanele chemate în judecată de pârât, primăria şi consiliul local, nu au calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecăţii.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile pârâtului, invocate în căile de atac, privind aplicarea unor alte dispoziţii legale raportului juridic litigios, cu consecinţe asupra legalităţii hotărârilor pronunţate în cauză, speţei fiindu-i aplicabile, în raport de pretenţiile reclamantului, de anulare a actului emis în procedura Legii nr. 10/2001, dispoziţiile acestei din urmă legi.

Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul B.V.A. împotriva deciziei nr. 255 A din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7672/2008. Civil