ICCJ. Decizia nr. 7891/2008. Civil
| Comentarii |
|
Constată că prin sentința civilă nr. 448 din 27 martie 2007, Tribunalul Mureș a admis acțiunea formulată de reclamantul B.T.S. împotriva Primăriei municipiului Târgu Mureș și, drept consecință a modificat art. 1 din dispoziția nr. 1382 din 16 decembrie 2003 emisă de Primăria Târgu Mureș prin Primar, în sensul că a admis cererea formulată de reclamant având ca obiect măsuri reparatorii prin echivalent care se vor stabili în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 936/II Târgu Mureș nr. top 3859.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr. 1382 din 16 decembrie 2003 Primăria Municipiului Târgu Mureș a respins cererea petentului având ca obiect stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent asupra terenului situat în municipiul Târgu Mureș în suprafață de 8095 mp, înscris în C.F. nr. 936/II Târgu Mureș, nr. top 3859, întrucât nu a făcut dovada preluării de la antecesori.
S-a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 108 din 16 septembrie 1989 reclamantul B.T.S. este succesor, prin acceptare tacită, în calitate de nepot de fiu al defunctei B.S. (decedată la 8 noiembrie 1997), iar potrivit extrasului C.F. nr. 936/II Târgu Mureș imobilul înscris în C.F. nr. 936/II Târgu Mureș, A+1 top 3859 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 274/1971.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că terenul este ocupat de blocuri, de garaje particulare, loc de joacă pentru copii, spațiu verde.
Reținând calitatea de moștenitor a reclamantului după bunicii B.D. și B.S., foștii proprietari ai imobilului preluat abuziv de către stat în anul 1971, tribunalul a constatat îndreptățirea acestuia la măsuri reparatorii prin echivalent, față de situația juridică a terenului apreciindu-se că nu este posibilă restituirea în natură, sens în care a fost modificat art. 1 din dispoziția atacată.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând restituirea în natură a terenului identificat ca fiind liber prin expertiza efectuată în cauză, respectiv a următoarelor parcele, redate în planul de situație aflat în dosar ( fila 106 ): parcela înscrisă în C.F. nr. 936/II, nr. top 3859/1/1/2 în suprafață de 1.556 mp (între punctele 1, 2, 18, 17, 13, 12, 12', 1), a se vedea înscrierea de sub B. 21 din C.F. nr. 936/II; parcela înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/2 (garaje), în suprafață de 99 mp (între punctele 2, 14, 13, 17, 18, 2), conform înscrierii de sub B. 14 din C.F. nr. 936/II; parcela înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/3 (spațiu verde), în suprafață de 355 mp (între punctele 14, 15, 7, 8, 11, 12, 13, 14) - înscrierea de sub B. 14 din C.F. nr. 936/II.
în motivele apelului, reclamantul a invocat prevederile art. 10.4 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, conform cărora se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată.
De asemenea, s-a prevalat și de dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
învestită cu soluționarea apelului, Curtea a verificat împrejurările de fapt pretinse, respectiv dacă cele trei parcele de teren solicitate spre restituire în natură îndeplinesc cerința impusă de prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv aceea de a fi libere.
în acest scop, s-a efectuat o cercetare la fața locului, conform prevederilor art. 215 C. proc. civ. (filele 50-51), s-a solicitat pârâtei să depună înscrisurile prin care înțelege să dovedească împrejurarea că terenurile revendicate nu pot fi restituite în natură.
Examinând motivele de apel și probele noi administrate, Curtea de Apel Târgu-Mureș a pronunțat decizia civilă nr. 21/A din 11 martie 2008 prin care a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea, în sensul că a restituit în natură reclamantului suprafața de 99 mp teren (identificată prin raportul de expertiză ca fiind liberă), menținând celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru restul terenului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut caracterul întemeiat al criticilor reclamantului doar în ce privește parcela în suprafață de 99 mp, delimitată pe planul de situație, anexă la expertiza topografică efectuată în primă instanță, prin punctele 2-14-13-17-18-2. Aceasta întrucât, în urma cercetării efectuate la fața locului, a reieșit că pe această parcelă sunt amplasate 6 garaje edificate din tablă, pe structură metalică, fără fundație de beton. Același aspect a rezultat și din cuprinsul autorizațiilor de construcție emise de Primăria municipiului Târgu Mureș în favoarea proprietarilor garajelor, precizându-se că sunt demontabile, urmând a fi desființate la prima somare.
Or, Legea nr. 10/2001 prevede, în art. 10 alin. (3), că se restituie în natură, terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii, după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile, situație în care se află cele 6 garaje.
Cu privire la celelalte două parcele de teren a rezultat însă, o situație de fapt diferită, care nu a justificat restituirea lor în natură, așa cum s-a pretins prin motivele de apel.
Astfel, din coroborarea concluziilor expertizei topografice administrate în primă instanță cu constatările cercetării la fața locului, efectuate în apel, s-a reținut că parcela delimitată prin punctele 14-15-7-8-11-12-13-14 (contur maro), în suprafață de 355 mp, este ocupată de un loc de joacă pentru copii, amenajat ca atare (cu bănci, leagăn, topogan, scară pentru cățărat, mese pentru tenis și table-șah).
Pe același teren mai sunt amplasate două cămine de colectare a apelor pluviale și menajere, care comunică, în subteran, cu alte două cămine situate în partea opusă, pe spațiul verde dintre blocurile de locuințe amplasate în imediata vecinătate.
în plus, conform înscrisurilor emise de SC C.A. SA, SC E. SA și SC E.L. SA, sucursala Mureș, a rezultat că perimetrul în care se încadrează locul de joacă pentru copii este afectat de rețele de apă și canalizare, de rețele electrice și de rețele pentru distribuția energiei termice la ansamblul de blocuri din zonă (filele 18-24 apel).
Toate aceste împrejurări de fapt au condus instanța la concluzia imposibilității restituirii în natură a terenului menționat, față de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, (care stabilesc că pentru suprafețele afectate amenajărilor de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent).
în ceea ce privește parcela delimitată prin punctele 1-2-18-17-18-12-12'-1 (contur verde pe planul de situație aflat la fila 109 dosar fond), s-a constatat că probele administrate în cauză au atestat împrejurarea că aceasta are o suprafață de 486 mp, iar nu de 1556 mp, cum a susținut reclamantul prin cererea de apel, și este aferentă imobilului situat în str. S., nr. 15, care constituie în prezent proprietatea unei terțe persoane, B.E., dobândită prin uzucapiune, în baza sentinței civile nr. 1963 din 10 aprilie 2003 a Judecătoriei Târgu Mureș.
în aceste condiții, nefiind desființat titlul actualului deținător legitim al terenului revendicat de reclamant, restituirea acestuia în natură s-a constatat a nu fi posibilă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
în acest sens, s-a susținut că instanța de apel trebuia să constate posibilitatea restituirii în natură și a celorlalte două parcele de teren, înscrise în C.F. nr. 936/II, nr. top 3859/1/1/2, în suprafață de 1.556 mp și respectiv, cea înscrisă în C.F. nr. 1000/I, nr. top 3859/1/2/3, în suprafață de 355 mp.
în privința posibilității restituirii în natură a acestor parcele, instanța trebuia să observe dispozițiile art. 10.4 din H.G. nr. 498/2003 potrivit cărora "norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal, fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile".
- în ipoteza în care instanța de apel avea dubii asupra existenței și întinderii suprafețelor libere restituibile în natură, ar fi trebuit să ordone efectuarea unei noi expertize topografice care să delimiteze exact suprafețele de teren deținute de antecesorii reclamantului, precum și suprafața de teren liberă. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât și din expertizele anterioare rezultă că terenul menționat ca "loc de joacă" are o suprafață mai mare decât cea menționată, de 355 mp.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a arătat că se opune admiterii recursului, decizia atacată realizând o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în ce privește stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent asupra celor două parcele de teren, imposibil de restituit în natură.
Examinând criticile formulate, înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
- Deși invocă nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurentul nu arată în concret, în ce ar consta acele forme procedurale, a căror nerespectare să ducă la lipsirea lor de efecte juridice și în consecință, la aplicabilitatea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Faptul că instanța de apel nu ar fi ordonat o expertiză pentru a lămuri întinderea suprafeței de teren amenajată ca loc de joacă (întrucât, potrivit susținerii recurentului, acest teren nu ar fi doar de 355 mp), nu se subsumează motivului de recurs invocat.
Pe lângă faptul că instanța nu a avut, potrivit criticii din recurs, dubii în legătură cu întinderea acestui teren (identificat prin raportul de expertiză și indicat ca atare de reclamantul însuși prin motivele de apel), o asemenea împrejurare nu echivalează cu ignorarea formelor procedurale.
în realitate, prin critica adusă deciziei, recurentul susține caracterul nelegal al acesteia din perspectiva unor mijloace de probă care ar fi trebuit administrate deși lipsea obiectul probațiunii (în condițiile în care terenul fusese deja identificat, neexistând cum se susține, "dubii" asupra amplasamentului sau întinderii acestuia).
- în privința modalității în care a apreciat asupra imposibilității restituirii în natură a celor două parcele de teren [critică încadrabilă, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.], instanța de apel a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 10/2001.
Astfel, față de regimul juridic al acestora (loc de joacă pentru copii și respectiv, proprietatea unei persoane fizice particulare), s-a stabilit corect imposibilitatea restituirii în natură dată pe de o parte, de dispozițiile art. 10 alin. (2) (pentru terenurile afectate unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent) și pe de altă parte, de împrejurarea că asupra terenului proprietate particulară a altei persoane, intimatul nu mai are calitatea de unitate deținătoare, pentru a putea dispune restituirea.
Susținerea incidenței dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură și terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare și demontabile, este fără fundament, raportat la elementele de fapt rezultate din probele administrate și reținute de instanța fondului.
Imposibilitatea restituirii în natură nu s-a datorat existenței unor construcții pe teren, ci faptului că, așa cum s-a arătat, o parcelă este afectată amenajării de utilitate publică, dată fiind destinația prezentă a acesteia, de loc de joacă pentru copii, iar o altă parcelă aparține unei terțe persoane (neparticipante în actuala procedură judiciară și care deține o hotărâre judecătorească, sentința nr. 1963 din 10 aprilie 2003 a Judecătoriei Târgu-Mureș, care i-a recunoscut, pe calea uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului), așa încât intimatul nu mai putea dispune de ea pe calea restituirii în natură.
Potrivit considerentelor expuse, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul a fost respins în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7715/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7883/2008. Civil → |
|---|
