ICCJ. Decizia nr. 7894/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 4171 din 22 decembrie 2006, Primarul municipiului Roman a respins notificarea nr. 139 din 13 noiembrie 2006, prin care reclamanții L.G., G.L., L.O. și M.L. au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat loc. Roman, ca fiind tardiv formulată, motivat de faptul că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la 7 februarie 2007, reclamanții au cerut anularea dispoziției, repunerea în termenul de notificare și înaintarea spre soluționare, în sensul acordării de măsuri reparatorii, comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Roman.
în motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt moștenitorii persoanei îndreptățite în accepțiunea Legii nr. 10/2001, defunctul M.L., în calitate de soție supraviețuitoare și fii, că acesta a decedat după o îndelungată suferință la data de 31 iulie 2002, și au susținut că au formulat notificarea în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005 întrucât nu au cunoștințe juridice iar dreptul de proprietate este imprescriptibil.
Prin sentința civilă nr. 1027/C din 13 decembrie 2007, Tribunalul Neamț a respins cererea.
în motivarea sentinței, tribunalul a reținut că termenul de formulare a notificărilor a fost prevăzut prin dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 (6 luni de la intrarea în vigoare a legii) și a fost prelungit, succesiv până la data de 4 februarie 2002.
Ca atare, instanța a constatat că notificarea depusă de reclamanți la data de 13 noiembrie 2006 este formulată cu mult peste termenul legal instituit de legiuitor.
Instanța a reținut că spitalizarea autorului lor în perioadele de timp evidențiate în biletele de externare datate 26 iunie 2002, respectiv 23 aprilie 2002, deși constituie o situație de imposibilitate obiectivă de formulare a notificării, nu justifică repunerea în termen cât timp, ulterior încetării acesteia, persoanele pretins îndreptățite nu au formulat notificare. în același sens a opinat instanța și cu privire la dovada medicală datată 18 martie 2006, potrivit căreia unul dintre moștenitori a suferit o plagă mușcată care a necesitat îngrijire medicală o zi.
Prin decizia civilă nr. 77 din 3 aprilie 2008, Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat de reclamanți pentru aceleași considerente reținute și de tribunal, cu mențiunea că termenul de notificare este un termen de decădere și nu un termen de prescripție și, ca atare, nu este susceptibil de întrerupere, suspendare ori repunere în termen în condițiile Decretului nr. 167/1958.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanții reiterează aspectele de fapt ale cauzei și susțin că au formulat cerere de acordare de măsuri reparatorii atunci când au "avut posibilitatea fizică" să o facă.
Recurenții susțin că în raport de prevederile Legii nr. 247/2005 erau îndreptățiți să formuleze o astfel de notificare și că, în raport de prevederile art. 101 C. proc. civ. și art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 erau îndreptățiți să fie repuși în termenul de notificare, cât timp au dovedit că autorul lor a avut o afecțiune medicală gravă, că după decesul acestuia moștenitorii nu aveau un temei legal pentru a face notificare, temei care s-a ivit odată cu apariția Legii nr. 247/2005, sens în care citează diverse paragrafe din lucrări de specialitate juridică referitoare la natura acestor termene.
Analizând criticile formulate de reclamanți, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
în drept, notificarea, act procedural necesar fi efectuat de persoanele îndreptățite în scopul obținerii unor măsuri reparatorii instituite pentru anumite categorii de persoane prin legi speciale de reparație, a fost prevăzută prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 care au intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, act normativ prin care s-a reglementat regimul juridic a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 21 alin. (1) din lege, în forma inițială, persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii aveau obligația să notifice cererea lor entității deținătoare a imobilului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.
Termenul de notificare, cuprins între data de 14 februarie 2001 și data de 14 februarie 2002, este un termen de decădere întrucât durata sa este determinată prin lege iar, potrivit art. 21 alin. (5) din lege, nerespectarea sa atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.
Regimul juridic al termenului de decădere este cel prevăzut de dispozițiile art. 103 C. proc. civ., dispoziții prin care se reglementează condițiile în care persoana care a pierdut un termen impus pentru efectuarea unui act de procedură poate cere repunerea în termen, adică condițiile în care o persoană poate cere și obține efectuarea actului procedural după expirarea termenului legal și nu cel prevăzut prin dispozițiile Decretului nr. 167/1958, cum greșit invocă recurenții.
în această situație, potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. civ., actul de procedură (prevăzut de legiuitor a fi efectuat într-un anumit termen care a fost depășit dintr-o împrejurare mai presus de voința părții) se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.
în speța supusă analizei, reclamanții au invocat, pe de o parte, că au formulat notificarea datată 13 noiembrie 2006 în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, fără a arăta care dispoziții ale acestei legi reglementau o astfel de posibilitate și, eventual, termenul în care se putea formula iar, pe de altă parte au cerut repunerea în termenul de notificare prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001, mai sus arătate, termen care a expirat în data de 14 februarie 2002.
Or, prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu a fost prevăzută posibilitatea formulării de notificări pentru acordarea de măsuri reparatorii privind imobilele care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, caz în care invocarea dispozițiilor acestui act normativ de către reclamanți în justificarea pretențiilor este doar una formală și nu poate fi primită.
Singura normă juridică prin care a fost reglementat termenul pentru depunerea notificărilor a fost prevăzută în art. 22 (fost art. 21) din Legea nr. 10/2001 iar această normă nu a suferit nicio modificare prin dispozițiile Legii nr. 245/2007.
Referitor la solicitarea de repunere în termenul de notificare prevăzut de dispoziția legală menționată, termen care a expirat în data de 14 februarie 2002, instanțele de fond au reținut în mod corect că împrejurarea invocată, anume starea de boală a autorului lor, existentă pe perioada termenului de notificare, deși de natură să împiedice formularea notificării, nu justifică repunerea în termen cât timp moștenitorii săi nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., adică în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării cu arătarea motivelor împiedicării.
în acest context al analizei este de observat că reclamanții au formulat notificare abia la data de 13 noiembrie 2006, adică la circa 4 ani de la decesul autorului lor și, respectiv, de la data expirării termenului de notificare, și o cerere de repunere în termen direct în fața instanței de judecată la data de 7 februarie 2007, cu mult după încetarea cauzelor pe care le invocă a fi fost de natură să împiedice respectarea termenului legal.
Așa fiind, cum hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7898/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7715/2008. Civil → |
|---|
