ICCJ. Decizia nr. 10019/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10019/2009
Dosar nr. 556/33/2009
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 19 septembrie 2007, reclamantul B.A.I.S., în nume propriu şi în calitate de mandatar a lui B.O.V., a chemat în judecată pe pârâta SC A.R.E. SRL Bucureşti, solicitând:
- obligarea părţii adverse la recunoaşterea şi respectarea dreptului de proprietate, al său şi al mandantului B.O.V., în calitate de moştenitori ai defuncţilor B.R., B.E.(E) şi B.A., asupra terenului de 2174,4 mp, corespunzător parcelelor situate în Cluj-Napoca, înscrise iniţial în C.F. 8825 Cluj Napoca nr. topo. 4769/1, 4769/2, 4769/3 şi 4769/4, retranscrise în C.F. 987 Cluj Napoca, nedefinitivă, cu nr. cadastral 3539/1 şi nr. topo. 4769/1/1/1, 4769/2/1/1, 4769/3/1/1, 4769/4/1/1, 4769/5/1/1, 4769/6/1/1, 4769/7/1/1, 4769/1/2/1, 4769/1/2/1, 4769/2/2/1, 4769/3/2/1, 4769/4/2/1, 4769/5/2/1, 469/6/2/1 şi 4769/7/2/1, precum şi la eliberarea acestui teren;
- rectificarea înscrierilor din C.F 987 Cluj Napoca, nedefinitivă, prin anularea încheierii de intabulare nr. 41305 din 24 noiembrie 2005 şi radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor cu nr. cadastral 35391/1 şi nr. topo. 4769/1/1/1, 4769/2/1/1, 4769/3/1/1, 4769/4/1/1, 4769/5/1/1, 4769/6/1/1, 4769/7/1/1, 4769/1/2/1, 4769/2/2/1, 4769/3/2/1, 4769/4/2/1, 4769/5/2/1, 4769/6/2/1 şi 4769/7/2/1 (ramura de folosinţă teren de 2269 mp, şi construcţie corp sud, parte indiviză cu imobilul de sub A+1 din C.F. 988 Cluj Napoca în cotă de 51,98/100);
- reînscrierea într-o nouă coală funciară a dreptului de proprietate asupra terenului de 2174,4 mp în favoarea vechilor proprietari B.A., B.E. şi B.R., în părţi egale, şi apoi în favoarea lor, în cote de câte ½ .
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 44 din Constituţie, art. 480-481 C. civ., art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentele, art. 109 şi art. 274 C. proc. civ. şi art. 26 alin. (2), art. 33 şi art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, reclamanţii au susţinut că:
- imobilele în discuţie, respectiv teren de 2174,4 mp (împărţit în 4 parcele cu ramura de folosinţă „loc de casă") şi mai multe construcţii (două camere atelier, un garaj mare, o fântână de benzină , un birou pentru portar şi distribuitor de benzină şi un şopron) au aparţinut defuncţilor B.A., B.E. şi B.R., de la care au fost preluate abuziv de stat;
- sunt moştenitorii proprietarilor tabulari şi, în această calitate, au formulat (ulterior anului 1990) cereri pentru constatarea preluării abuzive şi restituirea imobilelor menţionate;
- prin Decizia nr. 2173/2005, Curtea de Apel Cluj le-a admis în parte acţiunea pornită împotriva Consiliului local al Municipiului Cluj Napoca şi a constatat că terenul înscris în C.F. 8825 Cluj Napoca nr. top. 4769/1 (134 stj.p.), 4769/2 (122 stj.p.), 4769/3 (174 stj.p) şi 4769/4 (174 stj.p) a fost preluat de stat fără titlu valabil, conform Decretului nr. 218/1960;
- notificarea formulată de ei în baza Legii nr. 10/2001, precum şi litigiile bazate pe prevederile aceleiaşi legi (aflate pe rolul Curţii de Apel Oradea), nu au fost încă soluţionate;
- după anul 1990, parcelele cu nr. top. 4769/1, 4769/2 4769/3 şi 4769/4, precum şi construcţiile existente au fost transcrise în C.F. 113284 Cluj Napoca, iar cu această ocazie s-a modificat suprafaţa de teren la 2094 mp şi s-a sistat coala funciară precedentă (nr. 8825);
- în anul 2004, anterior soluţionării procesului finalizat prin Decizia nr. 2173/2005 dar după înregistrarea notificării, s-a realizat o operaţie de comasare şi reparcelare în baza unui raport de expertiză extrajudiciară întocmit de SC F.C. SRL;
- printr-un contract autentificat la 23 noiembrie 2005, anterior soluţionării notificării dar după introducerea alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi pronunţării deciziei nr. 2173/2005, imobilele revendicate au fost cumpărate de pârâtă de la S.C. I.D.I.T. SRL;
- ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare menţionat, pârâta şi-a înscris dreptul de proprietate în C.F 987 nedefinitivă Cluj Napoca, sub A+1, nr. cadastral 3539/1 şi C.F. 988 N Cluj Napoca, sub A+1, nr. cadastral 3539/2;
- revendică (şi solicită restituirea în natură) doar terenul înscris iniţial în C.F 8825 Cluj Napoca, iar apoi în C.F. 113284 Cluj Napoca, pe care îl evaluează la peste 500.000 lei.
Totodată, reclamanţii au susţinut în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea acţiunii în revendicare prin compararea de titluri deoarece:
- titlul propriilor antecesori şi calitatea lor de proprietari nu au fost contestate, iar prin înscrierea dreptului de proprietate în C.F. 8825 Cluj această calitate este opozabilă pârâtei;
- soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 2173/2005 (constatarea preluării de către stat, fără titlu, a terenului revendicat) echivalează cu menţinerea dreptului de proprietate al vechilor proprietari şi inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei;
- pârâta a cumpărat terenurile în anul 2005, anterior soluţionării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi după constatarea, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a preluării imobilului fără titlu;
- actul de vânzare cumpărare încheiat de pârâtă le este inopozabil (lui şi mandantului său) şi, potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, lovit de nulitate absolută;
- drept consecinţă, titlul lor de proprietate este preferabil contractului menţionat, a cărui nulitate atrage rectificarea înscrierii dreptului pârâtei în cartea funciară;
- solicitarea lor este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Străin ş.a. împotriva României, cauza Păduraru împotriva României).
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 17 din 18 ianuarie 2008, a respins acţiunea şi i-a obligat pe reclamanţi să plătească pârâtei 14.494 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- prin Decizia nr. 2173/2005 (pronunţată într-un alt litigiu), Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de recurs, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.A.S. şi B.O.V. împotriva Consiliului local al Municipiului Cluj Napoca şi a constatat că terenul înscris în C.F. 8825 Cluj Napoca nr. top. 4769/1-4 (în suprafaţă de 2094 mp) a fost preluat de stat fără titlu, cu motivarea că decretele nr. 218/1960 şi nr. 712/1966 erau contrare Constituţiei în vigoare, tratatelor internaţionale ratificate de România, Codului civil şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului;
- totodată, prin aceeaşi hotărâre irevocabilă, instanţa a respins, ca nefondate, petitele referitoare la construcţiile amplasate pe terenul menţionat, precum şi acţiunea împotriva pârâţilor SC E. SA Cluj, SC I.D.I.T. SRL Bucureşti şi Banca Transilvania pentru rectificare C.F., constatarea calităţii de moştenitori şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1091/1997 încheiat între SC E. SA Cluj şi SC I.D.I.T.P. SRL Bucureşti, cu motivarea că vechile construcţii nu mai există ori se regăsesc prea puţin în componenţa actualelor construcţii, iar terenul nu se mai află în proprietatea Statului Român, ci a SC I.D.I.T.P. SRL Bucureşti, care l-a dobândit în anul 1997, la licitaţie publică, de la SC E. SA Cluj, beneficiara unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1994 şi înscris în cartea funciară;
- aşadar, prin hotărârea judecătorească menţionată, reclamantul şi mandantul său nu au redobândit dreptul de dispoziţie cu privire la terenul revendicat;
- în consecinţă, faţă de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 480 C. civ., acţiunea dedusă judecăţii este neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 127 din 9 mai 2008, a admis apelul declarat de reclamant, în nume propriu şi în calitate de mandatar a lui B.O.V., şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
S-a reţinut că tribunalul a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului pentru că, deşi era învestit cu o acţiune în revendicare de drept comun, nu a comparat titlurile de proprietate (care provin de la autori diferiţi) şi nu a dat câştig de cauză părţii al cărei titlu este mai bine caracterizat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 41 din 7 ianuarie 2009, a admis recursul declarat de pârâtă şi a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
S-a reţinut că prima instanţă, învestită cu o acţiune în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ. a unui imobil care face obiectul Legii nr. 10/2001, a statuat în fapt şi în drept asupra fondului procesului, iar simpla trimitere la art. 2 din legea specială de reparaţie precitată nu echivalează cu o schimbare a obiectului ori cauzei cererii deduse judecăţii.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, prin Decizia nr. 156 din 11 mai 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi şi i-a obligat pe apelanţi să plătească intimatei pârâte 15.470 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în revendicare de drept comun a unui teren cu privire la care s-a constatat, într-un alt litigiu, soluţionat irevocabil, că a fost preluat de stat fără titlu;
- în precedentul litigiu, acţiunea în revendicare de drept comun formulată împotriva dobânditorilor subsecvenţi SC E. SA Cluj, SC I.D.I.T.P. SRL Bucureşti şi Banca Transilvania, precum şi petitele referitoare la rectificarea cărţii funciare prin restabilirea situaţiei anterioare, constatarea calităţii de proprietari a reclamanţilor şi constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între societăţile comerciale menţionate, au fost respinse ca nefondate;
- în cauza dedusă judecăţii reclamanţii revendică acelaşi teren de la pârâta SC A.R.E. SRL, a treia dobânditoare subsecventă a imobilului, făcând abstracţie de valabilitatea actelor succesive de înstrăinare, stabilită irevocabil în celălalt litigiu;
- totodată, reclamanţii invocă, pe cale de excepţie, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă la 23 noiembrie 2005, după finalizarea primului proces;
- dar, valabilitatea titlului autoarei pârâtei a fost cenzurată irevocabil în precedentul litigiu, în prezentul litigiu este chemată în judecată doar una din părţile contractante, iar la data apariţiei Legii nr. 10/2001 ultima dobânditoare nu avea calitatea de deţinătoare a terenului revendicat, împrejurare ce exclude incidenţa art. 21 alin. (5) din actul normativ menţionat;
- intabularea, în anul 1938, a dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanţilor, precum şi cele 3 certificatele de moştenitor (în care nu apare niciun imobil) nu conferă acestora din urmă un drept actual atâta timp cât petitul privitor la constatarea calităţii lor de proprietari, prin moştenire, a fost respins în precedentul litigiu;
- este adevărat că statul a preluat imobilul fără titlu însă această constatare nu echivalează cu menţinerea dreptului de proprietate al vechilor proprietari pentru că proprietatea a fost transmisă succesiv unor societăţi comerciale evidenţiate cronologic în cartea funciară;
- deşi iniţial proprietatea a fost transmisă de către un neproprietar (Statul Român), în precedentul litigiu instanţa a păstrat actele de înstrăinare subsecvente încheiate cu bună credinţă, conform teoriei aparenţei creatoare de drept („error communis facit ius"), astfel că ultimul act de înstrăinare, pus în discuţie în pricina dedusă judecăţii, urmează aceeaşi soartă;
- în concluzie, titlul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor (datând din anul 1938) nu reflectă un drept actual şi, ca atare, în comparaţie cu titlul pârâtei (al 3-lea dobânditor subsecvent), acesta din urmă este preferabil, fiind dobândit de la autoarea al cărei titlu a fost cenzurat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă;
- jurisprudenţa C.E.D.O. invocată de reclamanţi se referă la o altă situaţie decât cea existentă în speţă.
Reclamantul, în nume propriu şi în calitate de mandatar al lui B.O.V., a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei şi admiterii acţiunii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii întemeiate pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea atacată cuprinde atât motive străine de natura pricinii, cât şi motive contradictorii.
Concret, recurenţii susţin că ar fi străine de natura pricinii considerentele referitoare la buna credinţă a pârâtei, lipsa de actualitate a propriilor titluri şi efectele hotărârii irevocabile pronunţate în precedentul litigiu deoarece:
- atâta timp cât într-un proces de revendicare de drept comun se compară titlurile părţilor, şi nu atitudinea lor subiectivă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, buna sau reaua credinţă a cumpărătorului este irelevantă;
- în raport de împrejurarea că încheierea contractului de vânzare cumpărare a avut loc după formularea notificării, iar art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 vizează regimul juridic al operaţiunilor ce au ca obiect imobile revendicate în baza aceleiaşi legi, fără să se limiteze la o anumită persoană fizică sau juridică, aprecierea privitoare la buna credinţă a pârâtei nu este corectă;
- instanţa de apel reţine că statul a preluat imobilele fără titlu şi că titlurile lor nu au fost contestate sau anulate, astfel că nu înţelege când şi în ce mod aceste din urmă titluri şi-au pierdut actualitatea;
- acţiunea dedusă judecăţii şi acţiunea soluţionată irevocabil în precedentul litigiu diferă în privinţa obiectului şi temeiurilor juridice;
- prin dispozitivul hotărârii irevocabile anterioare au fost respinse doar petitele referitoare la construcţiile amplasate pe teren, nu şi la terenul de 2094 mp;
- în cauza dedusă judecăţii se compară titlurile părţilor din proces, iar nu titlul reclamanţilor şi titlul societăţii de la care pârâta a cumpărat imobilul, ulterior apariţiei Legii nr. 247/2005 [care a introdus în Legea nr. 10/2001 art. 21 alin. (5)].
De asemenea, recurenţii susţin că instanţa de apel:
- a analizat admisibilitatea acţiunii şi apelului prin prisma efectelor hotărârii irevocabile pronunţate în precedentul litigiu, fără să ţină seama de considerentele pentru care instanţa de fond a respins acţiunea dedusă judecăţii;
- nu a analizat toate criticile, argumentele şi apărările pe care le-a formulat în apel;
- nu a motivat înlăturarea argumentelor şi apărărilor bazate pe art. 11, 20 alin. (1)-(2), art. 21, art. 44 şi art. 148 din Constituţie, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi pe jurisprudenţa constantă Curţii Europene;
- a reţinut că terenul a fost preluat fără titlu, că această constatare nu echivalează cu menţinerea dreptului de proprietate al vechilor proprietari şi că titlul reclamanţilor nu este actual, ceea ce, în opinia sa, constituie motive contradictorii.
În dezvoltarea criticii întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită şi/sau încălcarea dispoziţiilor art. II-77 şi II-112 din Tratatul de Instituire a unei Constituţii pentru Europa, art. 11, art. 20-21, art. 44, art. 53 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 480-481 şi art.973 C. civ. şi art. 2 din Decretul nr. 167/1958, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului deoarece:
- potrivit art. 148 alin. (4) din Constituţie, instanţele judecătoreşti sunt obligate să aplice prevederile cuprinse în tratatele şi pactele ratificate de România, care ocrotesc şi garantează dreptul de proprietate, inclusiv prin stabilirea condiţiilor referitoare la expropriere (doar pentru cauze de utilitate publică şi cu plata unei juste şi prealabile despăgubiri);
- sunt lipsiţi de bunul proprietatea lor (care a fost preluat abuziv, fără plata unor despăgubiri), nu au beneficiat de nicio compensaţie şi, atâta timp cât Fondul Proprietatea nu funcţionează, nu există perspectiva acordării vreunei compensaţii, astfel că prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel le-a îngrădit liberul acces la justiţie şi le-a adus atingere însăşi substanţei dreptului de proprietate.
- nu le este opozabil contractul încheiat de pârâtă şi, ca atare, acest contract nu produce niciun efect şi nu reprezintă un impediment pentru admiterea acţiunii, în sens asemănător fiind şi considerentele cuprinse într-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 24 martie 2009.
- în cauzele Străin ş.a., Sebastian Taub, Brumărescu, Ion, Tudor, Hollitzer, Babeş, Aldea, Silion şi Gros, Curtea Europeană a obligat Statul Român să restituie imobilele preluate abuziv (ori să plătească despăgubiri substanţiale), chiar dacă existau hotărâri irevocabile de respingere a cererilor de anulare a înstrăinărilor către terţi de bună credinţă, reţinând, între altele, că acţiunile în revendicare formulate de proprietarii deposedaţi abuziv sau moştenitorii lor sunt admisibile, foştii proprietari şi-au menţinut această calitate şi că pârâtul, ca deţinător „de facto", nu putea transmite drepturi pe care nu le avea.
Niciuna dintre criticile menţionate nu este fondată deoarece:
- prezenta cerere, dedusă judecăţii la 19 septembrie 2007, are ca obiect revendicarea, pe calea dreptului comun, a unui teren intravilan de 2174,4 mp, preluat de stat la 29 septembrie 1962, în temeiul Decretului nr. 218/1960, de la autorii reclamanţilor.
- pentru dovedirea acestei pretenţii, reclamanţii neposesori au solicitat compararea de titluri, susţinând că propriul titlu este mai bine caracterizat atâta timp cât, spre deosebire de titlul pârâtei posesoare, provine de la adevăraţii proprietarii;
- acţiunea în revendicare nu este expres reglementată de lege dar, potrivit unei jurisprudenţe relativ constante, în cazul unor asemenea acţiuni intentate până la apariţia Legii nr. 10/2001, dacă părţile aveau titluri ce proveneau de la autori diferiţi, instanţele comparau drepturile autorilor şi dădeau câştig de cauză succesorului adevăratului proprietar, indiferent de buna sau reaua credinţă a actualului posesor;
- după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunile în revendicarea unor imobile ce intră sub incidenţa legii reparatorii precitate şi se întemeiază pe dreptul comun au fost soluţionate însă diferit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unificând practica judiciară prin Decizia nr. 33/2008, pronunţată conform art. 329 C. proc. civ..
- potrivit deciziei menţionate (publicată în Monitorul Oficial la 23 februarie 2009 şi obligatorie în privinţa dezlegării problemelor de drept examinate), instanţele pot da câştig de cauză unei acţiuni în revendicare de genul celei deduse judecăţii doar dacă prin aceasta nu este afectat principiul prevalenţei legii speciale („specialia generalibus derogant") şi nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice;
- faţă de prevederile imperative ale art. 329 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel trebuia aşadar să analizeze cererea dedusă judecăţii în raport de modul de soluţionare stabilit de Înalta Curte pentru acţiunile în revendicarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi au fost promovate ulterior apariţiei acestei legi, iar nu în raport de jurisprudenţa invocată de reclamanţi, aplicabilă celorlalte acţiuni în revendicare;
- în atare situaţie, ţinând seama de conţinutul deciziei de unificare a jurisprudenţei, cât şi de apărările actualului posesor al terenului, că are un „bun" în sensul Convenţiei, era absolut necesar ca instanţa de apel să stabilească împrejurările concrete în care pârâta a dobândit acel imobil.
- or, instanţa de apel a stabilit că titlul pârâtei (contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat la 23 noiembrie 2005) provine de la un terţ, care dobândise terenul revendicat tot prin contract de vânzare-cumpărare autentificat (încheiat la 1 octombrie 1997, în baza unui proces verbal de adjudecare la licitaţie publică), dreptul de proprietate al vânzătorului era atestat legal (de Ministerul Industriilor) şi înscris în cartea funciară (de la 8 mai 1995), valabilitatea titlului aceluiaşi vânzător a fost cenzurată irevocabil într-un alt litigiu, constatarea caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat a avut loc la 10 octombrie 2005 şi că titlul de proprietate al autorilor reclamanţilor datează din anul 1938;
- prin urmare, referirile la atitudinea psihică a pârâtei (dedusă din împrejurările concrete în care a dobândit terenul revendicat), precum şi la soluţia pronunţată în litigiul precedent confirmă apărările acesteia şi, practic, justifică preferinţa acordată de instanţa de apel titlului actualului posesor, nefiind aşadar străine de natura pricinii ori contradictorii.
- aprecierile instanţei de apel cu privire la dispariţia şi lipsa de actualitate a dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor sunt într-adevăr contrare art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dar nu afectează legalitatea soluţiei atacate, atâta timp cât o altă soluţie ar fi adus atingere dreptului de proprietate al pârâtei, încălcând astfel Decizia de unificare a jurisprudenţei în materia acţiunilor în revendicare similare celei deduse judecăţii;
- notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanţi nu a fost adresată autorului pârâtei, astfel că în privinţa înstrăinării din 23 noiembrie 2005 nu era operantă interdicţia prevăzută de art. 21 alin. (5) din actul normativ precitat;
- documentele internaţionale invocate de recurenţi nu impun României obligaţia de a restitui bunurile confiscate, iar jurisprudenţa (Curţii Europene) indicată în motivele de recurs se referă la alte situaţii de fapt;
- toate celelalte critici reprezintă, de fapt, argumente în sprijinul cererii de soluţionare a pricinii potrivit unei jurisprudenţe inaplicabilă acţiunilor în revendicare de genul celei deduse judecăţii.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
Totodată, conform art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi să-i plătească intimatei pârâte 17.850 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.A.I.S. în nume propriu şi ca mandatar al reclamantului B.O.V. împotriva deciziei 156/A din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 17850 lei, cheltuieli de judecată, către intimata - pârâtă SC A.R.E. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10025/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3586/2009. Civil → |
|---|
