ICCJ. Decizia nr. 10089/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.10089/2009
Dosar nr. 4671/118/2007
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 550 din 9 aprilie 2004 la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, reclamanţii S.G. şi F.V.A. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul oraşului Eforie şi SC C.S. SA şi au solicitat anularea dispoziţiei 239 din 23 februarie 2004 emisă de pârâtul Primarul oraşului Eforie şi să fie obligaţi pârâţii să le restituie în natură terenul în suprafaţă de 300 mp, lotul 145 din parcela Tuzla Techirghiol, iar dacă restituirea nu este posibilă să li se acorde despăgubiri băneşti reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului.
În motivarea acţiunii se arată că prin dispoziţia atacată, li s-a respins cererea de restituire a imobilului, cu motivarea că terenul este ocupat de activul „Pensiunea nr. 1" ce aparţine pârâtei SC C.S. SA.
Mai arată reclamanţii că, dispoziţia atacată este nelegală, întrucât contravine disp. art. 9 din Legea nr. 10/2001, construcţia fiind neautorizată în condiţiile legii, aceasta este demontabilă şi nu exista nici un impediment ca să nu le fie restituit terenul.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul pârâţilor şi a menţinut Decizia civilă nr. 52/C din 29 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, prin care a fost admis apelul, desfiinţată sentinţa instanţei de apel şi cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de fond. Prin Decizia respectivă s-a reţinut că terenul ce formează obiectul notificării este deţinut împreună cu construcţia ce se află pe acest lot de pârâta SC C.S. SA.
Conform Protocolului nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 s-a stabilit că titulara dreptului de proprietate asupra construcţiei este şi titulara de drept real asupra terenului ocupat de construcţie, astfel că, are calitate de persoană îndreptăţită în înţelesul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că soluţia pe fond a cererii de restituire în natură a terenului impune analiza executării construcţiei aflate în proprietatea pârâtei SC C.S. SA, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la autorizarea edificării, a cercetării stării fizice a construcţiei şi a utilităţii acesteia pentru actualul proprietar, aspecte ce nu pot fi disociate de aspectele legate de restituirea terenului.
Pe parcursul soluţionării recursului a intervenit decesul reclamantei F.V.A., iar drepturile sale procesuale au fost preluate de către moştenitoarele sale, respectiv T.C.L.A., M.A.M. şi I.S.G.
In rejudecare, instanţa a încuviinţat administrarea probei cu expertiza tehnică imobiliară, având ca obiective:
- dacă imobilul construcţie se află în patrimoniul pârâtei SC C.S. SA,
- dacă edificarea a fost sau nu autorizată,
- stabilirea stării fizice actuale a construcţiei,
- valoarea şi caracterul necesar al acesteia pentru unitatea deţinătoare,
- dacă respectivul imobil este utilizat în prezent.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 227 din 3 martie 2008 a admis acţiunea reclamantelor S.G., T.C.L.A., M.A.M. şi I.S.G. în contradictoriu cu pârâţii Primarul oraşului Eforie şi SC C.S. SA.
A fost anulată dispoziţia 239 din 23 februarie 2004, emisă de Primarul oraşului Eforie şi au fost obligaţi pârâţii să restituie terenul în suprafaţă de 300 mp, având următoarele vecinătăţi: la Nord - str. M., la Est – F.P.B., la Sud - vila S. şi la Vest - str. C., imobil identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, pârâta SC C.S. SA nu a demonstrat că această clădire îi este necesară şi utilă, ci dimpotrivă ansamblul probelor efectuate în cauză a reliefat caracterul demolabil al aceste clădiri şi împrejurarea că unitatea deţinătoare nu o utilizează în scopul pentru care a fost edificată.
Prin urmare, s-a constatat că principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în proprietatea statului consacrat prin art. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabile în speţă, deoarece reclamantele sunt persoane îndreptăţite în sens art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar terenul litigios face parte din categoria celor prevăzute de art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege, astfel că dispoziţia contestată s-a considerat afectată de nulitate absolută, fiind contrară normelor juridice cuprinse în lege.
Sentinţa pronunţată de către instanţa de fond a fost atacată cu apel de către reclamante şi de cei doi pârâţi.
Reclamantele iniţial au declarat apel fără a-1 motiva şi semna, care ulterior a fost semnat de avocatul de la fond, fără delegaţie în apel.
Ulterior, apărătorul nou ales, în prezenţa reclamantelor nu şi-a însuşit apelul declarat în cauză de către apărătorul ce le-a reprezentat la fond, astfel că apelul s-a reţinut a fi nul.
Pârâtul oraşului Eforie a criticat soluţia pronunţată de către instanţa de fond ca fiind nelegală, deoarece terenul ce s-a dispus a fi retrocedat în natură este ocupat de către o altă persoană, care anterior anului 1990 a edificat pe el o construcţie cu caracter definitiv. În această situaţie a susţinut că nu se putea dispune restituirea pe vechiul amplasament.
Pârâta SC C.S. SA a critica hotărârea de la fond, cu privire la restituirea terenului pe care se află edificată o construcţie din anul 1960 şi transformată în baza autorizaţiei de construire nr. 109 din 10 octombrie 1991 într-o construcţie ce are caracter definitiv.
S-a mai criticat împrejurarea că respectiva construcţie nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001, care se referă la construcţii edificate anterior anului 1990 şi că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 10 alin. (1)-(3) din aceeaşi lege, întrucât construcţia nu este edificată din materiale uşoare şi nu este demontabilă.
În subsidiar, s-a solicitat ca în conformitate cu art. 10 alin. (3)2 din Legea nr. 10/2001 să se acorde reclamanţilor despăgubiri, ce reprezintă valoarea de piaţă a construcţiei, valoare stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 190/C din 15 septembrie 2008 a constatat nul apelul declarat de reclamantele S.G.E., I.S., M.A.M. şi T.C. împotriva sentinţei civile nr. 227 din 3 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâţii SC C.S. SA şi Primarul oraşului Eforie împotriva aceleiaşi hotărâri.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantele şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul disp. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi dreptul de proprietate asupra terenului de 300 mp pretins, care a fost proprietatea părinţilor, preluat abuziv de stat şi fără titlu.
Pe terenul solicitat a le fi restituit în natură este edificată din anul 1960 „Pensiunea nr. 1" deţinută de apelanta-pârâtă SC C.S. SA ca mijloc fix şi care din probatorii (planşe foto şi expertiză), rezultă că se află într-o stare avansată de degradare în proporţie de 64%, fiind o ruină, care nu mai este utilizată de mai mulţi ani.
Mai mult, în anul 1991, prin autorizaţia nr. 109 s-a aprobat de către autoritatea locală şi s-a autorizat transformarea acestei pensiuni în brutărie şi fabrică de bere, autorizaţie căreia nu i s-a data eficienţă, depăşindu-se astfel dispoziţiile scrise în acest act, în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991, cu modificările ulterioare.
S-a mai reţinut că apelanta SC C.S. SA, deşi deţine clădirea ca mijloc fix în baza Legii nr. 115/1990, a făcut declaraţie de impunere în anul 2005, la un an după data promovării acţiunii de către reclamante.
Declaraţia de impunere a fost făcută pentru a se dovedi aparenţa asupra proprietăţii clădirii, după ce pârâta a fost chemată în judecată la 9 aprilie 2004 pentru a fi obligată să restituie imobilul.
În aceste condiţii, pârâta SC C.S. SA nu se poate prevala de art. 20 din Legea nr. 15/1990, întrucât construcţia a fost preluată fără titlu legal şi edificată de stat cu încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului.
Expertiza efectuată în cauză de către inginer A.N. a verificat şi constatat că nu a existat autorizaţie pentru construcţia aflată pe teren, iar autorizaţia nr. 109 din 10 octombrie 1991, emisă pentru amenajarea şi repararea imobilului, „Pensiunea nr. 1" în vederea transformării lui în brutărie şi fabrică de bere, s-a reţinut a fi fără relevantă, deoarece lucrările nu au fost executate.
În Anexa nr. 1 la Protocolul de predare nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 a mijloacelor fixe preluate de SC C.S. SA la poziţia nr. l23 este înscrisă „Pensiunea nr. 1", prin urmare o construcţie neautorizată, care de la data preluării de către SC C.S. SA a rămas în conservare, nefiind utilizată, situaţie constatată prin concluziile expertizelor efectuate în cauză.
Prin expertiza întocmită de expert N.L. s-a constatat starea construcţiei imobilului la 13 aprilie 2005 ca fiind una în stare de demolare, fără tâmplărie interioară sau exterioară, fără instalaţii electrice, sanitare, încălzire tehnică, cu ziduri interioare demolate parţial, pardoseală distrusă, învelitoare de azbociment ce nu mai există şi grupuri sanitare dezafectate.
Aceeaşi situaţia a fost constatată şi la 24 septembrie 2007 de către expert ing. A.N., care a evidenţiat că respectiva construcţie este părăsită, în ruină, cu toate utilităţile debranşate, cu acoperiş spart, fără uşi şi fără ferestre, cu zidurile interioare demolate şi cu pardoseala distrusă.
S-a reţinut că Pensiunea nr. 1 este neutilizată şi în stare avansată de degradare.
In raport de cele expuse, pe terenul în litigiu nu s-a efectuat nicio construcţie autorizată sau construcţii noi, iar Pensiunea nr. 1 este o ruină care nu a fost şi nici nu este utilizată de pârâta SC C.S. SA.
Cu privire la cererea subsidiară a apelantei SC C.S. SA, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. s-a reţinut că în apel nu se pot face cereri noi şi pretenţiile invocate de către aceasta nu au fost primite.
In final, s-a reţinut că în cauză sunt incidente disp. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a terenului preluat abuziv şi fără titlu, aşa cum este stipulat în art. 9 din acelaşi act normativ.
De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu Normele metodologice de aplicare unitară a legii, s-a instituit obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe ele se află edificate ilegal construcţii indiferent de destinaţia lor, ori construcţii uşoare sau demolabile.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs în termen pârâţii SC C.S. SA şi Primarul oraşului Eforie.
În principal pârâta SC C.S. SA a solicitat admiterea căii de atac exercitate, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului împotriva hotărârii instanţei de fond, schimbarea în tot a acesteia şi respingerea acţiunii faţă de SC C.S. SA.
În subsidiar, recurenta a solicitat obligarea reclamantelor-intimate la achitarea sumei de 16.175 Euro, în echivalent la data plăţii, reprezentând despăgubiri conform art. 10 alin. (3)2 din Legea nr. 10/2001 şi în consecinţă, respingerea recursului ca nefondat.
SC C.S. SA a solicitat admiterea recursului, fără să precizeze încadrarea în drept a motivelor conform art. 304 C. proc. civ., iar situaţia de fapt prezentată în recurs nu are fundament probator şi real.
Cu privire la primul motiv de recurs, se reţine că face o enumerare a argumentelor din întâmpinarea formulată în prima fază procesuală cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că, la cererea notificării a comunicat reclamantelor că terenul aparţine oraşului Eforie şi potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 asupra notificării trebuie să se pronunţe Primarul oraşului Eforie.
Învederând că SC C.S. SA înfiinţată prin Protocolul nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 deţine în capitalul social Pensiunea nr. 1 aflată pe terenul în litigiu, că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că societatea nu se poate prevala de disp. art. 20 din Legea nr. 15/1990, atâta timp cât prin cererea ce face obiectul acţiunii iniţiale nu s-a solicitat nulitatea actului constitutiv al societăţii.
Susţinerile recurentei-pârâte din recurs nu au corespondent în considerentele deciziei recurate.
În acest sens, se observă că instanţa de apel a reţinut că SC C.S. SA deţine clădirea Pensiune nr. 1 ca mijloc fix, în baza Anexei 1 la Protocolul nr. 2930 din 13 noiembrie 2000 a mijloacelor fixe, poziţia 123; de la data preluării de către SC C.S. SA, construcţia a rămas „în conservare", nefiind utilizată, situaţie constatată prin concluziile expertizelor efectuate în cauză, iar declaraţia de impunere a clădirii ca mijloc fix a fost făcută la 11 aprilie 2005, aproape la un an după ce pârâta a fost chemată în judecată.
Construcţia de pe acest teren a fost edificată de stat în anul 1960, cu încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului, preluat abuziv, fără titlu, astfel că SC C.S. SA nu se poate prevala de art. 20 din Legea nr. 15/1990 în lipsa unui titlu legal.
Pentru aceste considerente, instanţa a respins apelul împotriva hotărârii prin care pârâta SC C.S. SA a fost obligată să restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 300 mp.
Prin Decizia civilă nr. 52/C din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în prima fază a procesului şi menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 115 din 11 ianuarie 2007 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că recurenta-pârâtă, ca titulară a mijlocului fix (construcţia Pensiunea nr. 1) este persoana deţinătoare în înţelesul art 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (după modificarea legii devenind art. 22) şi are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte următorul motiv de recurs, care vizează restituirea terenului, invocându-se art. 9 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-au reţinut următoarele:
De fapt, recurenta a reluat motivele de apel, susţinând contrar probelor administrate în cauză, caracterul definitiv al construcţiei, că nu este relevantă starea de conservare, de edificare neautorizată şi de degradare la momentul notificării şi în prezent şi că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauză, deoarece construcţia a fost ridicată de către stat în anul 1960 şi restituirea în natură nu este posibilă.
Prin urmare, se reţine că recursul nu vizează motive de modificare a deciziei recurate, pentru că nu se referă la motivele pe care se sprijină Decizia instanţei de apel şi aplicarea legii în înţelesul Legii speciale nr. 10/2001.
Trebuie reţinut că reclamantele au dovedit că sunt persoane îndreptăţite, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a imobilului, care a fost proprietatea părinţilor, preluat abuziv şi fără titlu, iar potrivit art. 9 din aceeaşi lege, indiferent în posesia cui se află în prezent, imobilul se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire, liber de orice sarcini.
Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate, în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţiile uşoare sau demontabile.
Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498 din 14 mai 2003, la art. 9.1. stabilesc că sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificaţia stabilirii momentului în funcţie de care se face calificarea unităţii deţinătoare, respectiv cel care deţine imobilul la data intrării în vigoare a legii.
SC C.S. SA deţinea imobilul la data intrării în vigoare a legii, ca urmare a preluării mijlocului fix - Pensiunea nr. 1.
Aşa cum s-a stabilit prin expertiza întocmită în cauză, construcţia de pe teren este în fază de demolare, fără tâmplărie interioară şi exterioară, fără instalaţii electrice, fără instalaţii sanitare şi încălzire termică, cu zidurile interioare şi pardoseala distruse şi fără acoperiş.
Expertul a stabilit caracterul demontabil al construcţiei, cu pierderi minime de materiale prin demolare.
De fapt, respectiva construcţie este o ruină şi lucrările pentru repararea ei în vederea transformării în brutărie şi fabrică de bere nu au fost realizate. Această clădire nu a fost folosită şi datorită degradării a fost trecută „în conservare".
Prin urmare, pe terenul în litigiu nu au fost efectuate construcţii în baza unei autorizaţii, iar construcţia cunoscută sub numele de Pensiunea nr. 1 se află în stare de ruină, nu a fost şi nu este utilizată de către pârâtă.
Reclamantele au dovedit că sunt persoane îndreptăţite în înţelesul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a terenului, care a fost proprietatea autorilor lor, preluat abuziv de către stat şi fără titlu, iar conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, fiind preluat în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi liber de orice sarcini.
Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reglementează situaţia terenurilor pe care s-au ridicat construcţii neautorizate după data de 1 ianuarie 1990, precum şi situaţia construcţiilor uşoare sau demontabile, necondiţionat de data edificării.
În cazul în care se constată că pe aceste terenuri au fost construite sau, după caz, amplasate construcţii fără autorizaţie legală, terenul se restituie în natură persoanei îndreptăţite, potrivit legii.
Principiul restituirii în natură a imobilelor preluate fără titlu este consacrat prin art. 1, art. 7, art. 9 din Legea nr. 10/2001, iar posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent este prevăzută de lege, numai dacă restituirea în natură nu mai este posibilă nici în parte.
Faţă de cele arătate se reţine că, toate criticile formulate în principal sunt nefondate.
Subsidiarul, cu privire la obligarea reclamantelor la plata despăgubirilor a fost respins de către instanţa de apel, o atare cerere fiind formulată în apel şi care, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. a fost respinsă.
Pârâtul Primarul oraşului Eforie, invocând disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Învederează că terenul ce constituie obiectul cauzei şi cu privire la care s-a dispus a fi retrocedat este ocupat de o altă persoană, care anterior anului 1990 şi-a edificat pe el o construcţie cu caracter definitiv.
Se pretinde că această construcţie nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001, care se referă la construcţii edificate anterior anului 1990, ea fiind edificată din materiale care nu pot duce la demontarea uşoară a ei. Astfel, caracterul definitiv şi permanent al construcţiei, fundaţiile şi zidurile din beton, precum şi celelalte caracteristici ale construcţiei imprimă caracterul nedemontabil al acesteia.
În condiţiile arătate, se reţine că textul de lege enunţat anterior nu se aplică respectivei construcţii, întrucât nu este edificată fără autorizaţie şi nu este demontabilă.
Se concluzionează că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind ocupat în mare parte de o construcţie ce aparţine unei alte persoane juridice decât proprietarul terenului, neputându-se dispune asupra acestuia, fără a afecta dreptul de proprietate, motive pentru care solicită admiterea recursului şi pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca nefondată.
Critica invocată de acest pârât este identică celei formulate de pârâta SC C.S. SA în recurs sub aceleaşi aspecte, motive pentru care această instanţă o reţine ca nefondată şi urmează să respingă recursul ca atare.
Pentru toate considerentele analizate anterior, urmează ca recursurile pârâţilor, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 316 C. proc. civ. să fie respinse ca nefondate.
Potrivit disp. art. 274 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi urmează să plătească intimatelor-reclamante S.G.E., I.S.G. şi T.C. suma de 1547 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC C.S. SA şi Primarul oraşului Eforie împotriva deciziei nr. 190/C din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenţii-pârâţi să plătească intimaţilor-reclamanţi S.G.E., I.S.G. şi T.C. suma de 1547 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10091/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 10076/2009. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
