ICCJ. Decizia nr. 10076/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10076/2009
Dosar nr. 5614/1/2009
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr.6460 din 10 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 135/Ap din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. A modificat Decizia în sensul că a admis apelul pârâtului şi a schimbat în totalitate sentinţa nr. 159/S din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov, Secţia civilă, în sensul că a respins cererea reclamantei ca nefondată. A respins apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe. A respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut în legătură cu susţinerea pârâtului referitoare la nelegala constituire a instanţei, întrucât nu a participat procurorul, că natura cauzei nu impunea ca procurorul să participe la judecată, în condiţiile în care nicio dispoziţie legală nu prevede ca în asemenea pricim constituirea instanţei să se facă prin includerea procurorului şi că nu sunt incidente dispoziţiile art. 45 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează punerea concluziilor de către procuror în mod obligatoriu, în cazuri prevăzute de lege.
Au fost găsite fondate criticile pârâtului referitoare la neîndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii statului pentru erori judiciare, deoarece în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. pen. are dreptul la repararea pagubei şi ,,persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de liberate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal". Caracterul nelegal al măsurii privative de libertate trebuie stabilit „prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărârea instanţei de revocare a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. f)[art. 504 alin. (3) C. proc. pen.]. In speţă nu a existat niciun asemenea act procedural al procurorului sau al instanţei care să fi constatat că arestarea a fost nelegală şi să deschidă astfel calea unei acţiuni în pretenţii pentru săvârşirea unei erori judiciare. Punerea în libertate a reclamantei s-a realizat prin încheierea instanţei de recurs, cu ocazia exercitării controlului judiciar fiind respinsă propunerea de arestare preventivă.
Faptul că ulterior a fost pronunţată ordonanţa procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei pe temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. nu se subsumează dispoziţiilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen., care au în vedere „ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j)".
Rezultă că nestabilindu-se în condiţiile legii caracterul nelegal al reţinerii şi arestării preventive, reclamanta nu şi-a justificat pretenţiile de daune pe temeiul art. 504 C. proc. pen.
Împrejurarea că în final soluţia a fost de scoatere de sub urmărire penală nu este suficientă şi nu determină în sine concluzia caracterului nelegal al privării de libertate.
Cât priveşte art. 5 par. 1 lit. c) din CEDO, invocat de recurentul-pârât instanţa a reţinut că reţinerea şi arestarea preventivă îşi găsesc justificarea din perspectiva acestor norme convenţionale. Absenţa inculpării sau trimiterii în judecată ulterior nu presupune în mod necesar ca privarea de libertate să fi fost nelicită.
In concluzie, propunerea de arestare preventivă şi dispunerea măsurii au corespuns indiciilor şi materialului probator de la acel moment, având în vedere că prin raportul de constatare medico-legală se consemnase că „moartea s-a datorat insuficienţei respiratorii acute consecutive unei asfixii mecanice prin comprimarea îndelungată a gâtului pe trei planuri" şi nu a fost o măsură abuzivă sau nelegală pentru a fi antrenată răspunderea starului.
Recursul reclamantei, vizând cuantumul daunelor ce i-au fost acordate, a fost respins în baza considerentelor prin care a fost analizat recursul pârâtului.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie în anulare, susţinând că este rezultatul unei erori materiale constând în aceea că instanţa nu a observat că la dosar a fost depusă Ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală din 9 iunie 2006.
În drept a fost indicat art. 318 teza I C. proc. civ.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., pe care se întemeiază contestatoarea, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în partea omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se solicită instanţei care a pronunţat hotărârea atacată să îşi desfiinţeze propria hotărâre în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
In realitate contestatoarea este nemulţumită de modul cum a fost soluţionat recursul, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare,ordonanţa procurorului a si fost avuta în vedere de altfel de instanţă.
Fiind un text de excepţie noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestaţie în anulare legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modulul în care instanţa ar fi înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.M. împotriva deciziei nr. 6460 din 10 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10089/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10070/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
