ICCJ. Decizia nr. 1546/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1546/2009
Dosar nr. 81/63/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 noiembrie 2005, contestatorul G.I. a solicitat obligarea Primăriei municipiului Craiova să soluţioneze notificarea din data de 16 martie 2001 privind imobilul situat în Craiova.Contestaţia a fost precizată în sensul că se solicită restituirea în natură a imobilului.
În motivarea contestaţiei se arată că autorii reclamantului au fost proprietarii imobilului situate în Craiova, care ulterior a fost divizat în mai multe imobile distincte cu nr. 70, 72 şi 74.
Prin dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a primit măsuri reparatorii numai pentru imobilul de la nr. 70.
Prin sentinţa nr. 644 din 16 octombrie 2007, Tribunalul Dolj a admis acţiunea precizată formulată de numitul G.I. în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Craiova prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Craiova.
A fost obligată pârâta Primăria municipiului Craiova să restituie reclamantului în natură imobilul situat în Craiova, compus din teren şi construcţie conform raportului de expertiză şi schiţei anexă între punctele 3-4-5-6-7-8-9-12-13-3 (nr. 36) şi nr. 38 compus din teren şi construcţie, între punctele 1-2-3-13-12-19-9-10-11-1, conform schiţei.
Din conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză coroborat cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv certificatul nr. 1184 din 25 martie 1996, eliberat de Filiala Arhivelor Statului Dolj, s-a reţinut că în anul 1950 figurează în tabelul imobilelor naţionalizate autorii reclamantului P.V. şi E., imobilele fiind situate în Craiova.
Astfel, imobilele situate în prezent la nr. 36 şi 38 fac parte din imobilul de la nr. 108, împărţit ulterior în numerele 72, 74 şi 70.
Faţă de aceste împrejurări şi de finalitatea urmărită de Legea nr. 10/2001, cât şi de faptul că imobilul poate fi restituit în natură, conform art. 6, art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis acţiunea şi a dispus restituirea în natură a întregului imobil preluat prin naţionalizare, aşa cum a fost identificat în raportul de expertiză şi pentru care la data preluării nu au fost acordate despăgubiri.
Prin apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Craiova s-a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei şi încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţă faţă de obiectul acţiunii, care poate fi analizat de tribunalul în a cărei rază teritorială se află bunul notificat, numai dacă cererea este întemeiată pe disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Se precizează că actul administrativ nu a fost contestat în instanţă în termenul legal prev. de lege, ci după 3 ani de la data comunicării dispoziţiei.
O a doua critică se referă la neîncadrarea în drept a obiectului precizării acţiunii, în condiţiile în care instanţa are obligaţia să stăruie pentru calificarea obiectului juridic dedus judecăţii, în speţă, faţă de obiectul cauzei, apreciindu-se incidenţa disp. art. 480 C. civ., care atrage competenţa judecătoriei ca instanţă de fond.
Se mai arată că reclamantul a solicitat numai restituirea imobilului din str. U. nr. 70, în prezent nr. 106, nu şi a imobilului de la nr. 72 şi 74, nefăcându-se mai multe notificări.
Susţine apelantul că în mod eronat şi neargumentat instanţa a ajuns la concluzia că imobilul solicitat este cel de la nr. 108 şi nu cel de la nr. 106, nemotivând care este actul ce a condus la convingerea că imobilul solicitat prin procedura contencioasă este acelaşi cu cel preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950.
Astfel, precizează că au existat 3 imobile la nr. 106, 108 şi 114, nedovedindu-se identitatea dintre imobilele de la nr. 106 şi cel de la nr. 108, iar imobilul de la nr. 70 nu include 3 imobile.
O ultimă critică se referă la faptul că s-a solicitat numai imobilul cu nr. 70 şi instanţa, direct prin procedură contencioasă a restituit alte două imobile (nr. 72 şi nr. 74), fără a se cerceta fondul cauzei.
În acelaşi sens, se învederează că nu sunt aplicabile disp. art. 10 din Legea nr. 10/2001, pentru faptul că imobilul în discuţie a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, procedura de restituire fiind cea prevăzută de art. 9, art. 13, art. 15, art. 17, art. 18 şi art. 26 alin. (2) din lege.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 27 din 21 ianuarie 2008 a admis apelul pârâtului Primarul municipiului Craiova împotriva sentinţei civile nr. 644 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Dolj, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul G.I.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, în cauză competenţa aparţine tribunalului, în raport de obiectul acţiunii şi potrivit principiului disponibilităţii.
S-a menţionat că dispoziţiile art. 480 C. civ. nu se circumscriu speţei de faţă, fiind incidente normele impuse de legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001.
Astfel, obiectul cererii precizate îl reprezintă obligarea intimatei la soluţionarea notificării din 16 martie 2001 privind restituirea în natură a imobilelor situate în Craiova.Prin urmare, reclamantul este nemulţumit de soluţia dată prin dispoziţia nr. 6102 din 2 august 2002, prin care a fost soluţionată notificarea numai cu privire la imobilul de la nr. 70, lăsând, în opinia sa, nesoluţionată cererea cu privire la imobilele de la nr. 72 şi 74.
În asemenea condiţii, reclamantul a apreciat ca incompletă dispoziţia emisă de intimată, aceasta din urmă exprimându-şi refuzul de a răspunde la notificarea adresată.
Intimata s-a pronunţat prin dispoziţie în limitele notificării cu care a fost investită şi care viza numai imobilul de la nr. 70.
Prin notificarea din 16 martie 2001, în mod expres reclamantul a solicitat restituirea în natură numai a imobilului situat în Craiova, nefacând menţiunea cu privire la imobilele de la nr. 72 şi 74 şi apreciind că aceste numere în trecut figurau sub nr. 108.
Pornind de la acest număr, în cauză s-a creat confuzie, prin indicarea eronată a vechiului număr poştal.
Cert este că, obiectul notificării l-a constituit numai imobilul de la nr. 70, nu şi celelalte imobile, nefiind specificat în notificare aspectul că acest imobil ar cuprinde 3 clădiri, nu au fost solicitate mai multe construcţii situate la nr. 70 şi nu au fost formulate mai multe notificări.
Prin acţiune, reclamantul susţine că notificarea sa viza imobilele de la nr. 70, 72 şi 74, ultimele două situate de fapt la fostul nr. 108, astfel că intimata nu s-a pronunţat în totalitate asupra notificării sale.
Acest aspect demonstrează că reclamantul a urmărit realizarea drepturilor sale pe calea Legii nr. 10/2001, care formează cadrul juridic incident în speţă, competenţa pentru soluţionarea cauzei fiind determinată de această lege specială, potrivit căreia tribunalul trebuie să se pronunţe în cauză ca instanţă de fond.
Reclamantul susţine că numerelor 70, 72 şi 74 le-au corespuns anterior nr. 106 şi nr. 108 (72 şi 74), dar toate acestea nu schimbă obiectul pricinii cu privire la răspunsul ce trebuia dat notificării.
Astfel, s-a clarificat competenţa materială prioritară în soluţionarea cauzei, critica privind acest aspect fiind neîntemeiată.
Referitor la tardivitatea formulării contestaţiei, se retine că această critică este întemeiată, reclamantul prevalându-se de propria eroare, prin indicarea fostului număr factorial 108, care în realitate nu corespunde imobilului de la nr. 70.
Prin notificare nu s-au cerut imobilele de la nr. 70 şi 108, ci numai imobilul de la nr. 70, aşa cum a fost individualizat. Reclamantul face referire expres la nr. 70, iar indicarea vechiului număr factorial reprezintă un element de amănunt inserat în notificare.
Se reţine că, reclamantul nu a fost împiedicat să indice separat toate numerele imobilelor solicitate, dar el s-a limitat numai la imobilul cu nr. 70.
Comunicarea dispoziţiei nr. 6102 din 2 august 2002 s-a făcut la 12 august 2002, aşa cum reclamantul recunoaşte prin contestaţie şi nu a fost împiedicat să-şi exprime nemulţumirea în termen legal. în situaţia în care a apreciat că Primăria nu s-a pronunţat în totalitate asupra notificării, Decizia sau dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură putea fi atacată de persoana îndreptăţită în termen de 30 de zile de la comunicare la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.
Ignorând disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a formulat contestaţie la data de 3 noiembrie 2005, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, dispoziţia fiindu-i comunicată la 12 august 2002.
Excepţia tardivităţii, fiind o excepţie procedurală şi peremptorie a făcut inutilă analizarea celorlalte critici din apel.
Împotriva deciziei nr. 27 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, în termen legal a declarat recurs reclamantul G.I., pe care a criticat-o prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit în cauză dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, precum şi ale HG nr. 250/2007, a formulat considerente contradictorii şi străine faţă de datele concrete ale speţei, soluţia pronunţată fiind nelegală, de natură a împiedica accesul la justiţie, de a-l lipsi pe reclamant de un proces echitabil în sensul art. 21 alin. (3) şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi de a-i încălca dreptul de proprietate, văzut ca speranţa legitimă de recuperare a proprietăţii de către autorii săi ce au fost deposedaţi, drept garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO.
Examinând recursul în raport de criticile formulate, ce pot fi încadrate în disp. art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl reţine ca fondat pentru considerentele ce urmează:
Reclamantul este moştenitorul legal al autorilor săi P.E. (bunica maternă) şi P.V. (mătuşă - sora bunicii), foşti proprietari ai imobilelor situate în municipiul Craiova, deposedaţi prin actul de naţionalizare (Decretul nr. 92/1950) şi menţionaţi în anexele decretului.
P.E. a fost proprietara imobilului situat în Craiova, compus din teren şi mai multe corpuri de clădire, conform buletinului imobilului înaintat instanţei de Primăria municipiului Craiova.
După apariţia Legii nr. 10/2001, în termenul stabilit de acest act normativ reclamantul a adresat mai multe notificări unităţii deţinătoare, Primăria municipiului Craiova şi a solicitat restituirea în natură a tuturor imobilelor de care cei doi autori au fost deposedaţi, imobile identificate prin indicarea expresă a adresei şi numerelor factoriale de la data preluării abuzive.
Prin notificarea din 16 martie 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a ,, imobilului care a avut în anul 1950 numărul 108 din Craiova".
În fapt, din cauza efectuării defectuoase a procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare nu a mai finalizat procedura administrativă şi pentru imobilele situate la nr. 72 şi 74, componente ale imobilului de la fostul nr. 108 în anul deposedării - 1950. Nu s-a întocmit proces-verbal de situaţie şi nu s-au emis dispoziţii, deşi situaţia era clară, avându-se în vedere numai buletinul clădirii de la nr. 108 la data preluării.
În aceste condiţii, reclamantul s-a adresat instanţei de judecată, solicitând iniţial obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiilor cu privire la imobilele de la nr. 72 şi 74. Ulterior, prin precizarea de acţiune a cerut restituirea în natură a acestora, care între timp au fost renumerotate cu nr. 36 şi 38.
Pe baza actelor depuse la dosar de părţi, cât şi a expertizei întocmite pe parcursul procesului au fost clarificate toate aspectele de fapt şi de drept, înlăturându-se orice dubiu cu privire la imobilul care în anul 1950 se afla situat în Craiova, proprietate a autorilor reclamantului.
Aceştia au fost deposedaţi abuziv prin naţionalizare, expertiza concluzionând că imobilele situate în prezent la nr. 36 şi 38, foste nr. 72 şi 74 fac parte din imobilele de care foştii proprietari (autorii reclamantului) au fost deposedaţi.
De fapt, intimata nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.
În raport de cele expuse, imobilul preluat prin naţionalizare poate fi restituit în natură integral, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză, întocmit de ing. C.V., realizându-se finalitatea Legii nr. 10/2001. Totodată, se va avea în vedere că la data preluării abuzive, pentru acest imobil nu au fost acordate despăgubiri.
Pe cale de consecinţă, se reţine că soluţia de admitere a acţiunii pronunţată de către instanţa de fond este legală, urmând ca recursul reclamantului să fie admis şi să fie modificată hotărârea instanţei de apel, în sensul respingerii apelului declarat de Primăria Municipiului Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei nr. 27 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, modifică Decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Craiova împotriva sentinţei civile nr. 644 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Dolj, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1545/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1224/2009. Civil → |
|---|
