ICCJ. Decizia nr. 1550/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1550/200.
Dosar nr. 4025/44/200.
Şedinţa publică din 16 februarie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 6029 din 7 noiembrie 2001 la SC V.P. SA, C.O.T. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 să-i fie restituite în natură imobilele care au aparţinut părinţilor săi, situate în comuna Diocheţi (Movilita), punctul Bolovanu, pe şoseaua Panciu-Haret (Ferma nr. 6 Haret - Tarlaua 103/1) şi inventarul viticol, toate preluate abuziv de stat în anul 1953.
Prin adresa nr. 6967 din 21 decembrie 2001 SC V.P. SA a comunicat petentei C.O.T. că, la 16 octombrie 2000, urmare a negocierilor purtate cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Asociaţia V.T.P. a achiziţionat pachetul de acţiuni deţinute de această instituţie la SC V.P. SA, devenind astfel o societate cu capital integral privat.
A mai precizat că, la momentul privatizării erau incluse în capitalul social al SC V.P. SA toate construcţiile şi terenul aferent, că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilelor teren şi construcţii se făcea de către persoanele juridice la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale era asociat sau acţionar majoritar, precum şi în situaţia în care aceştia erau asociaţi sau acţionari minoritari, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale acopereau valoarea imobilelor a căror restituire se solicită şi că, sunt aplicabile disp. art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea fiind greşit adresată SC V.P. SA.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 295 din 13.01.2003 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta C.O.T. a chemat în judecată Agenţia Domeniilor Statului şi a solicitat obligarea acestei să-i restituie gospodăria (Ferma 6 Haret Panciu) şi inventarul agricol moştenit de la părinţii săi, toate aflate în posesia SC V.P. SA, arătând că acestea au fost preluate de la GAS - IAS, actualmente SC V.P. SA, fără a avea acte sau titluri legale în sensul susţinerilor.
Ulterior, la 3 martie 2003, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că cheamă în judecată Agenţia Domeniilor Statului, SC V.P. SA şi Asociaţia V.T.P. şi că cere restituirea gospodăriei şi terenul în suprafaţă de 1,1 ha, situate pe şoseaua Panciu-Haret, reprezentând sediul Fermei 6 Haret - Panciu al SC V.P. SA şi a inventarului viticol (5 budane de stejar cu o capacitate totală de 21020 litri şi căzi din brad cu o capacitate totală de 15000 litri).
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 373 din 18 aprilie 2003 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de C.O.T., în favoarea Tribunalului Vrancea, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 1196/2003.
La 20 octombrie 2003, reclamanta a făcut o nouă precizare a acţiunii, în sensul identificării bunurilor imobile şi mobile a căror restituire în natură o solicită, arătând că gospodăria ce a aparţinut autorilor săi este în posesia GAS - IAS, actualmente SC V.P. SA din 1953, fiind situată în incinta 2 a Fermei 6 Haret, pe un teren de 1,1 ha (curte) şi este compusă din două camere (bucătărie şi cămară cu grup sanitar), două crame mari din zid, în interiorul cărora se află inventarul viticol, un grajd din zid pentru animale, o construcţie din zid pentru creşterea porcilor şi păsărilor, magazii pentru cereale şi furaje, un WC din zid cu două compartimente mari, două camere cu sobe de teracotă şi verandă, o clădire ce cuprinde dormitor, sală de mese, bucătărie, depozit de alimente, locuinţa chelnerului, imobile ce constituie corpurile de clădire 8, 19, 15, astfel cum sunt identificate în fişele bunurilor imobile ale fermei 6 II depuse de pârâta SC V.P. SA.
Prin întâmpinare, pârâta SC V.P. SA a solicitat respingerea acţiunii, susţinând cu privire la construcţii, că au fost demolate sau transformate, iar cele existente sunt în totalitate construite în perioada 1960-1989 şi inventarul agricol a fost casat în perioada anilor 1970-1975, având o durată de exploatare limitată.
Prin sentinţa civilă nr. 79 din 21 martie 2005, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei C.O.T. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Domeniilor Statului, SC V.P. SA şi Asociaţia V.T.P., cu motivarea că, pe baza înscrisurilor administrate nu s-au putut identifica bunurile a căror restituire se solicită şi că reclamanta în mod constant a refuzat executarea unei expertize judiciare care să le identifice.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 718 din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, din actele depuse la dosar, susţinerile pârâtei SC V.P. SA şi fişa bunurilor imobile intabulate prin încheierea nr. 770 din 18 iulie 2000 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Panciu, rezultă că aceste bunuri nu corespund cu cele solicitate de reclamantă a fi restituite în natură şi că, deşi pentru identificarea acestora era necesară efectuarea unei expertize, reclamanta s-a opus atât în faza procesuală a fondului, cât şi în cea a apelului pentru administrarea ei.
Reclamanta nu a făcut dovada existenţei bunurilor solicitate, astfel că, în mod justificat a fost respinsă acţiunea.
Prin Decizia civilă nr. 16 din 5 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamantă şi a fost casată Decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi.
Înalta Curte a reţinut că instanţele erau obligate să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept şi să ordone dovezile pe care le găseau de cuviinţă în dovedirea acţiunii, chiar dacă părţile se împotriveau.
O astfel de preocupare a instanţelor era necesară, în condiţiile în care reclamanta nu posedă cunoştinţe juridice care să-i dea posibilitatea susţinerii cauzei, fără rolul activ al instanţei, neavând nici apărător. în speţă era necesar să se administreze toate probele pe baza cărora să se poată stabili pe deplin starea de fapt.
Astfel, efectuarea unei expertize era o probă esenţială pentru identificarea cu certitudine a imobilului ce face obiectul raportului juridic dedus judecăţii.
Cu privire la acest aspect, trebuie reţinut că, instanţa de fond a încuviinţat şi dispus la termenul din 24 februarie 2005 efectuarea unei expertize pentru a identifica bunurile a căror restituire se solicită şi a se stabili în ce măsură se identifică cu actele depuse, dar această probă nu a mai fost administrată.
La următorul termen, instanţa de fond a luat act de petiţia reclamantei prin care se învedera că Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară al Judeţului Vrancea are dosarul cadastral „plan de amplasare şi delimitare a Fermei 6 Haret", care conţine toate datele privind amplasarea şi delimitarea bunurilor în litigiu, în baza căruia s-a dispus intabularea în Cartea Funciară Panciu şi că expertiza tehnică nu mai este necesară, dar că acest dosar cadastral poate fi trimis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Judeţului Vrancea numai la cererea instanţei şi a rămas în pronunţare.
Pricina a fost soluţionată, însă fără ca instanţa să ordone ataşarea la lucrările cauzei a dosarului cadastral privind imobilul în litigiu, astfel cum se solicitase de către reclamantă, care a susţinut că acest dosar prezintă relevanţă în lămurirea situaţiei de fapt, aceeaşi conduită având-o şi instanţa de control judiciar, cu toate că situaţia i-a fost relevată prin motivele de apel.
Mai mult, instanţa de apel a motivat soluţia de respingere a apelului, arătând că, reclamanta s-a opus la efectuarea expertizei nu numai în faţa instanţei de fond, ci şi în apel, or, din verificarea lucrărilor cauzei se reţine că nici la termenul din 30 mai 2005, când instanţa a admis cererea pârâtei SC V.P. SA pentru acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător şi nici la termenul din 17 iunie 20054, când instanţa a rămas în pronunţare asupra apelului, nu s-a pus în discuţie necesitatea completării probatoriului cu o expertiză care să aibă ca obiect identificarea bunurilor revendicate de reclamantă.
În rejudecarea cauzei după casare, instanţa a solicitat de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară dosarul cadastral şi a dispus efectuarea a două expertize, una topometrică, având ca obiectiv identificarea terenului în suprafaţă de 0,59 ha, aflat în parcela COI684 şi stabilirea valorii acestuia conform Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 10/2001 şi una tehnică imobiliară pentru identificarea construcţiilor preluate de stat de la reclamantă şi stabilirea valorii acestora conform aceloraşi norme.
În plus, instanţa a pus în vedere intimatei SC V.P. SA să depună procesul-verbal de constatare a casării bunurilor, încheiat până la data de 14 februarie 2001, conform art. 6.2 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 468/A din 27 decembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a admis apelul reclamantei C.O.T. şi continuat de moştenitorul acesteia C.G. împotriva sentinţei civile nr. 79 din 21 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că, a fost obligată pârâta SC V.P. SA să emită dispoziţie de restituire în natură a bunurilor imobile identificate prin raportul de expertiză tehnică (fila 245-248 dosar apel) - Ferma nr. 6 Haret a terenului în suprafaţă de 0,59 ha, identificat în raportul de expertiză topometrică (fila 222 dosar apel) şi a inventarului viticol preluat de la autorii reclamantei.
Instanţa de apel a reţinut că, reclamanta C.O.T. a notificat SC V.P. SA, solicitând restituirea imobilelor ce au aparţinut părinţilor săi, respectiv (Ferma nr. 6 Haret-Panciu), cu terenul aferent, precum şi inventarul viticol, preluat abuziv de stat în anul 1953.
Prin adresa nr. 6967 din 21 noiembrie 2001, SC V.P. SA a comunicat că societatea este integral privatizată din 16 octombrie 2000, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a avut în vedere că, în primul rând instanţa trebuie să stabilească dacă în speţă sunt incidente disp. art. 20 sau art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în forma pe care o avea înainte de modificarea survenită prin Legea nr. 247/2005).
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 27, conform susţinerilor intimatei, este necesar ca imobilul preluat cu titlu valabil să fie evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, cu respectarea dispoziţiilor legale. în această situaţie, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar autoritatea publică implicată în privatizare are calitate procesuală pasivă.
Aplicarea disp. art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data emiterii deciziei şi contestării acesteia este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume:
a. preluarea imobilului să fie cu titlu valabil;
b. imobilul să fie în patrimoniul unei societăţi privatizate în condiţiile legii.
S-a constatat în speţa de faţă că numai una dintre cele două condiţii este îndeplinită, intimata SC V.P. SA făcând dovada că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 47 din 16 octombrie 2000, statul a înstrăinat întregul pachet de acţiuni pe care îl deţinea la această societate. In schimb, s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia privind preluarea imobilului cu titlu valabil. Cu toate că Administraţia Domeniilor Statului a susţinut că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 83/1949, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Dimpotrivă, cu actele depuse (scrisoarea nr. 1711 din 7 octombrie 1955, emisă de V.P. şi adresa nr. 1386 din 1 mai 1996) s-a dovedit că imobilul şi inventarul agricol au fost preluate la 22 august 1953 de către V.P., deoarece producătorul nu se afla în localitate.
SC V.P. a menţionat că nu deţine documentele din care să rezulte că, imobilul a fost preluat de GAS Panciu.
Potrivit expertizei tehnico-juridice care s-a efectuat în apel, s-a reţinut că, dintre construcţiile preluate de stat de la reclamantă fiinţează încă o locuinţă cu două camere şi hol, două birouri, trei magazii, oficiul şi garajul, identificate de expert pe terenul situat în parcela 1684 şi individualizate prin schiţele aflate la filele 251 şi 257 dosar.
Nu a putut fi identificat beciul, iar clădirea cu destinaţie de dormitor pentru muncitorii sezonieri, sala de mese, bucătăria şi depozitul s-a reţinut a fi demolate conform documentaţiei prezentate de SC V.P. SA, cu menţiunea că, în anul 1982 a fost edificată clădirea P+l.
De asemenea, expertul topometru a identificat suprafaţa de 0,59 ha în parcela C 1684, pe care se află ferma revendicată de reclamantă.
În ceea ce priveşte inventarul viticol solicitat, s-a reţinut că intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar SC V.P. SA nu a dovedit că bunurile mobile ce au aparţinut autorului M.I. au fost casare sau distruse, prin prezentarea unui proces-verbal de constatare a casării, în care să fie individualizate concret.
În condiţiile în care, prin actele depuse de intimată nu s-a dovedit cu certitudine existenţa bunurilor şi intimata nu a suplimentat probatoriile, s-a reţinut incidenţa art. 6 alin. (2) din lege.
Împotriva deciziei nr. 468A din 27 decembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, a declarat recurs pârâta SC P. SA, care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine că în speţă trebuiau avute în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora intimatul avea dreptul la despăgubiri prin echivalent în condiţii speciale.
Critica recurentei se referă şi la încălcarea legii în privinţa bunurilor mobile care au fost restituite în temeiul art. 6 alin. (2), deşi în cauză erau incidente dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Iniţial recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.
In dezvoltarea criticilor din recurs se invocă în primul rând lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei, susţinând că la această societate, statul sau altă autoritate publică centrală sau locală nu mai deţine acţiuni începând cu data de 16 octombrie 2000, fiind societate privatizată integral înainte de apariţia Legii nr. 10/2001.
Recurenta fiind societate privatizată înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, nu face parte din categoria societăţilor comerciale obligate să restituie în natură foştilor proprietari bunurile preluate abuziv.
Criticile vizând fondul cauzei se referă în primul rând la aplicarea greşită a legii.
In acest sens, se susţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul că intimatul are dreptul la despăgubiri prin echivalent în condiţiile speciale.
Imobilele construcţii şi teren ce constituie sediul Fermei nr. 6 sunt evidenţiate în patrimoniul recurentei, care este privatizată integral din 16 octombrie 2000.
Prin Decizia recurată s-a dat eficienţă disp. art. 27 din Legea nr. 10/2001, astfel, fiind încălcat principiul aplicării imediate al legii noi, valabil şi proceselor în curs de soluţionare în fond şi apel.
Astfel, prin soluţionarea cauzei în temeiul dispoziţiilor care nu mai erau în vigoare la data judecării apelului, instanţa a făcut ca legea veche să ultraactiveze.
Se mai susţine că, hotărârea este criticabilă şi pentru încălcarea legii cu privire la bunurile mobile (inventarul viticol), deoarece instanţa de apel a dispus restituirea acestora în baza art. 6 alin. (2), deşi trebuiau aplicate disp. art. 6 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Bunurile solicitate, fiind bunuri de gen, neidentificate în patrimoniul recurentei, prin obligarea acesteia la emiterea unei decizii pentru restituirea lor, s-a pronunţat o hotărâre nelegală.
Se susţine că nelegalitatea hotărârii constă şi în aplicarea greşită a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece recurenta a fost obligată să emită decizie de restituire în natură pentru suprafaţa de teren de 5300 mp, care este proprietatea sa înscrisă în cartea funciară.
De fapt, pe acest teren, recurenta a edificat înainte de anul 1990 mai multe construcţii, situaţie în care, pentru terenul cu edificate se puteau acorda cel mult măsuri reparatorii în echivalent.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
în cauză se impune analiza cu prioritate a excepţiei invocate de către recurentă, înainte de a se trece la analiza motivelor privind fondul cauzei.
Prin Legea nr. 10/2001, cu toate modificările şi completările ulterioare, sunt stabilite părţile între care se derulează procedurile de restituire.
În art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituire prin dispoziţie sau decizie motivată.
Potrivit acestui text ,Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
Se observă că societăţile comerciale privatizate integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu fac parte dintre persoanele juridice obligate să emită decizie sau dispoziţie motivată pentru restituire.
Faţă de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 47 din 6 octombrie 2000 încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţie şi Asociaţia V.T.P. şi de adresa nr. 43690 din 4 octombrie 2007 emisă de Agenţia Domeniilor Statului se reţine că, la SC V.P. SA, recurenta din cauză, statul sau o altă autoritate publică centrală nu mai deţinea acţiuni de la data de 16 octombrie 2000.
Rezultă că, recurenta este o societate privatizată integral anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, situaţia în care nu mai face parte din categoria societăţilor comerciale obligate la restituirea în natură către foştii proprietari a bunurilor preluate abuziv.
Acelaşi lucru este confirmat şi de prevederile pct. 21.1 lit. e) din HG nr. 250/2007 pentru aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora societăţile comerciale privatizate integral (...) nu sunt entităţi investite cu soluţionarea notificărilor".
Faţă de cele expuse este evident că recurenta nu mai poate avea calitate procesuală pasivă, excepţia invocată fiind întemeiată şi urmând să fie admisă.
În consecinţă, urmează ca recursul să fie admis, să se caseze Decizia recurată şi, substituindu-se motivarea instanţei de fond cu cea expusă mai sus, privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC V.P. SA, să fie menţinută sentinţa civilă nr. 79 din 21 martie 2005 a Tribunalului Vrancea, în sensul respingerii acţiunii reclamantei C.O.T. împotriva SC V.P. SA ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Faţă de soluţionarea cauzei în baza excepţiei arătate, devine irelevantă analiza motivelor de recurs vizând fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC V.P. SA împotriva deciziei nr. 468A din 27 decembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează această decizie şi menţine sentinţa nr. 79 din 21 martie 2005 a Tribunalului Vrancea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1545/2009. Civil → |
|---|
